Știri din zonă
La Rădeşti, „Podul lui Lazăr” va fi dărâmat
Construit în urmă cu câţiva ani, „Podul lui Lazăr”, care face legătura peste râul Mureş, între DN1 şi comuna Rădeşti, are zilele numărate.
Primarul Alin Nicula are de gând să-l dărâme pentru a „construi altul mai trainic şi mai frumos”. La această oră se lucrează de zor la studiile de fezabilitate care vor sta la baza proiectului tehnic de execuţie a unui nou pod care să permită circulaţia unor maşini de tonaj mare. „Se ştie că un pod ce are culeele şi paleele din lemn are zilele numărate şi este considerat ca fiind un pod provizoriu, el neavând o perioadă de garanţie mare şi nesuportând greutăţi mai mari de câteva tone. Din această cauză dorim să construim un altul, mai trainic, din materiale rezistente, care să garanteze pentru o perioadă mare de timp o circulaţie sigură”, a afirmat Alin Nicula. Edilul ne-a informat că din calculele făcute până la această oră, s-a estimat că suma necesară este de aproximativ 500.000 de euro, sumă pe care o vrea obţinută din banii Uniunii Europene, prin depunerea unui proiect. În accepţiunea primarului, noul pod va avea doar două deschideri, iar culeele, paleele şi calea de rulare vor fi din beton armat.
Referindu-se la această intenţie a edilului şef, în majoritatea lor cetăţenii comunei au afirmat că, deşi pare o construcţie cam costisitoare, cu siguranţă podul va fi realizat, ei având încredere în primarul lor. „Primarul nu se joacă cu cuvintele. Acum l-am văzut ce-i poate mintea şi de ce este în stare. La început nu am avut încredere în el. Nici nu l-am votat, dar mi-a demonstrat că face treabă. Cred că noul pod o să fie mai mult decât benefic pentru noi. Abia nu mai trebuie să ocolim 15 kilometri atunci când mergem cu tractorul şi remorca dincolo de Mureş, la terenurile noastre”, ne-a declarat M. L., locuitor al comunei. La rândul său, cetăţeanul V.B. ne-a declarat: „Este o idee excelentă. S-o vedem şi pusă în practică. Oricum ne-am bucurat enorm atunci când fostul primar, doctorul Aurel Lazăr, a făcut podul de lemn. Ne-a ajutat mult acest pod. Acum, dacă se înlocuieşte cu unul din beton, nu pot să spun decât că treaba este „beton”. Vom putea spune că suntem legaţi definitiv de civilizaţie. Oricum suntem, dar cu un asemenea pod avem o mai mare siguranţă, nu?”.
Știri din zonă
Intervenție SALVAMONT Alba în zona Rimetea. Un bărbat de 38 de ani s-a accidentat și nu se mai poate deplasa
Salvamontiștii din cadrul Serviciului Public Județean SALVAMONT Alba intervin, miercuri seara, în zona Rimetea, pentru acordarea primului ajutor și evacuarea unui bărbat în vârstă de aproximativ 38 de ani, care a suferit o accidentare la un membru inferior.

Potrivit informațiilor transmise de SALVAMONT Alba, echipa aflată în serviciu la punctul de lucru Rimetea a fost solicitată să intervină după ce bărbatul a suferit o traumă la nivelul membrului inferior și nu s-a mai putut deplasa.
Salvamontiștii se află în teren pentru acordarea asistenței necesare și evacuarea persoanei accidentate în condiții de siguranță.
La această oră, intervenția este în desfășurare, iar starea victimei și împrejurările în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite.
Știri din zonă
Două persoane au fost rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și o autoutilitară, pe DJ 107E, la Lopadea Nouă
Un accident rutier în care au fost implicat un autoturism și o autoutilitară s-a produs joi, pe DJ 107E în localitatea Lopadea Nouă. Două persoane au fost rănite.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Secției Aiud pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor, precum și pentru acordarea primului ajutor medical.
Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții ISU Alba, în accident au fost implicate două autoturisme, iar din primele date nu există persoane încarcerate.
Pentru gestionarea intervenției au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.
UPDATE: „Două persoane sunt evaluate și asistate medical la locul producerii accidentului, conștiente, cooperante. În accident sunt implicate un autoturism și o autoutilitară care transporta înghețată”, a mai transmis ISU Alba
Știri din zonă
Comuna Mirăslău investește într-un parc fotovoltaic cu baterii de stocare. Factura la energie, de aproape 30.000 de lei pe lună, ar putea fi redusă semnificativ
Comuna Mirăslău face un pas important către independența energetică prin realizarea unui parc fotovoltaic cu baterii de stocare, investiție în valoare de aproximativ 600.000 de lei, finanțată integral din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Noul parc fotovoltaic va avea o putere instalată de 145 kW și va fi dotat cu baterii de stocare cu o capacitate de aproximativ 450 kW. Energia produsă va alimenta iluminatul public, școala, baza sportivă și alte instituții aflate în administrarea comunei.
Primarul comunei Mirăslău, Aurel Mărginean, a precizat că sediul Primăriei nu este inclus în proiect, deoarece beneficiază deja de un sistem propriu de panouri fotovoltaice.
„Energia produsă de panourile fotovoltaice va fi introdusă în rețea și consumată de instalațiile noastre din comună, respectiv iluminatul public, școala și, probabil, baza sportivă”, a declarat edilul pentru ziarulunirea.ro.
Consumul de energie ar putea fi acoperit aproape integral
Potrivit primarului, investiția este dimensionată astfel încât să acopere aproape în totalitate necesarul de energie electrică al instituțiilor incluse în proiect, în condițiile în care iluminatul public din comună este deja realizat cu lămpi LED, cu un consum redus.

„Noi credem că va acoperi toată cantitatea pe care o consumăm, având în vedere că avem și iluminat public stradal cu LED-uri, iar lămpile sunt de putere mică”, a explicat Aurel Mărginean.
Factura lunară la energie ajunge la aproximativ 30.000 de lei
În prezent, administrația locală achită în jur de 30.000 de lei pe lună pentru energia electrică, iar principalul obiectiv al investiției este reducerea acestor cheltuieli.
„Factura la energie este destul de piperată. În jur de 30.000 de lei plătim lunar și sperăm să reducem substanțial aceste cheltuieli, dacă nu chiar să le eliminăm în totalitate”, a afirmat primarul.
Pentru realizarea proiectului, Primăria Mirăslău a suportat inițial costurile privind achiziția terenului și serviciile de proiectare. Aceste cheltuieli au fost însă incluse în documentația depusă pentru decontare, fiind eligibile în cadrul finanțării prin PNRR.
Lucrările ar putea fi finalizate în două luni
Autoritățile locale estimează că lucrările vor fi încheiate în cel mult două luni. După finalizarea investiției, va urma racordarea la rețeaua electrică, etapă care depinde de rezolvarea unor aspecte tehnice împreună cu operatorul de distribuție.
Primarul a precizat că existența unui transformator în imediata apropiere a amplasamentului ar putea facilita conectarea rapidă și punerea în funcțiune a parcului fotovoltaic.
-



Din Județacum 3 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 4 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 12 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 4 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 4 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 9 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 12 luniNume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 9 luniMuncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului






























