Rămâi conectat

Știri din zonă

Liturghie arhierească la hramul Mănăstirii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” de la Rimetea

Publicat

în

Vineri, 8 noiembrie, în ziua prăznuirii Soborului Sfinților Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul obștii monahale a Mănăstirii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” de la Rimetea, protopopiatul Aiud.

Cu prilejul hramului acestei vetre monastice, ÎPS Irineu, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură. În cadrul slujbei, la momentul rânduit, diaconul Claudiu Velcherean a fost hirotonit preot pe seama parohiei Fărăgău, protopopiatul Reghin.

Adresându-se numeroșilor pelerini prezenți, ÎPS Irineu a spus: „Când vom muri, îngerul nostru păzitor va nota locul de odihnă sau mormântul fiecăruia dintre noi și el va fi primul care ne va întâmpina și ne va saluta în dimineața învierii de obște. Când vom ajunge pe tărâmul veșniciei, vom înțelege deplin că ființele cerești, oștirile îngerești, s-au interesat de noi, pământenii, și ele au urmărit zi de zi pașii noștri. Într-adevăr, până la a doua venire a lui Hristos, arhanghelii și îngerii se preumblă printre noi, muritorii, pentru că ei sunt frații noștri mai mari. Ei ne însoțesc, ne ocrotesc, ne iubesc, simt cu noi bucuriile noastre și tristețile noastre, dar mai ales sunt alături de noi când aducem cântare de preamărire lui Dumnezeu și, în special, în cadrul cultului divin public, acest lucru îl atestă o frumoasă cântare liturgică: «Acum puterile cerești împreună cu noi nevăzut slujesc; că, iată, intră Împăratul slavei». Datoria noastră este să ne încredințăm viețile acestor îngeri slujitori ai Domnului și să umblăm totdeauna în lumina prezenței lor nevăzute, dar sigură și prețioasă”.

Mănăstirea „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” de la Rimetea, situată în Depresiunea Trascăului, între municipiile Aiud și Turda, este un așezământ monahal de maici, înființat ca urmare a dorinței creștinilor dreptslăvitori din împrejurimi. Această vatră monahală a fost întemeiată prin contribuția și sub purtarea de grijă a părintelui Ioan Comăneci, ctitor a numeroase mănăstiri din întreaga țară. Piatra de temelie a bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a fost așezată la data de 27 septembrie 1998, fiind edificată pe parcursul a șase luni. Locașul de cult prezintă o arhitectură bizantină, fiind construit în formă de „cruce latină”. Catapeteasma a fost executată în Maramureș din lemn de stejar masiv, icoanele fiind pictate de către monahia Gabriela Barbu în atelierul de pictură al Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” din aceeași localitate. Obștea Mănăstirii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” de la Rimetea se află sub oblăduirea maicii starețe Ana Mircea.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Știri din zonă

Incendiu izbucnit la un foișor din localitatea Decea. Intervin pompierii militari din Aiud

Publicat

în

Pompierii militari din Aiud au fost solicitați să intervină, luni seara, pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la la o anexă gospodărească (foișor), în localitatea Decea.

„Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în com. Miraslau, sat. Decea. Din informațiile primite de la apelant incendiul se manifestă la o anexă gospodărească (foișor). Forțe alocate: 2 x autospeciale de stingere cu apă și spumă și 1 x echipaj de prim ajutor”, a transmis ISU Alba.

UPDATE: „Incendiul a fost localizat. Acesta se manifestă pe aproximativ 20 mp. Fară victime. Se intervine pentru stingerea in totalitate a acestuia”, a mai transmis ISU Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Accident rutier pe Autostrada A10 în zona Decea, sensul de mers Turda-Aiud

Publicat

în

Secția de pompieri Aiud intervine pentru asigurarea masurilor specifice la un accident rutier produs pe Autostrada A10, km 54, sens de mers Turda-Aiud.

„Secția de pompieri Aiud intervine pentru asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier produs pe A10, km 54, sens de mers Turda-Aiud. Este vorba despre un autoturism implicat, fără persoane încarcerate. Forțe alocate: 1 x autospecială de stingere cu apă și spumă și 1 x ambulanță SAJ”, a transmis ISU Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Sărbătoare de suflet, în comunitatea din Rădești: Credincioșii au celebrat Pogorârea Sfântului Duh și au ieșit la câmp pentru sfințirea holdelor

Publicat

în

Într-o atmosferă de profundă trăire spirituală și respectare a tradițiilor strămoșești, credincioșii din parohia Rădești au îmbrăcat haine de sărbătoare cu ocazia praznicului Pogorârii Sfântului Duh (Rusaliile).

Evenimentul central a avut loc la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, unde comunitatea s-a adunat în număr mare pentru a lua parte la Sfânta Liturghie și la rânduielile specifice acestei mari sărbători creștine.

• Slujba a început de dimineață în locașul de cult

După Sfânta Liturghie, s-au citit cele șapte rugăciuni de invocare a Sfântului Duh, momente în care întreaga comunitate a îngenuncheat, cerând binecuvântare, pace și ocrotire pentru familiile lor și pentru întreaga așezare.

• Procesiunea și Ieșirea la Câmp: Sfințirea Apei și a Roadelor Pământului

Punctul culminant al zilei a fost marcat de tradiționala procesiune în hotarul satului. Într-un gest de unitate și credință, tineri și bătrâni, mulți dintre ei purtând cu mândrie costumul popular  au pornit în procesiune către câmp, purtând prapuri și icoane.

Odată ajunși în mijlocul holdelor, părintele paroh, Ioan Ghibescu a oficiat slujba de Sfințire Mică a Apei (Aghiasma), însoțită de rugăciuni speciale pentru: Mântuirea și sănătatea credincioșilor; Ferirea culturilor de grindină, secetă și dăunători; Rodirea pământului și belșugul holdelor care hrănesc comunitatea. La finalul slujbei, preotul a stropit cu apă sfințită pământul, holdele de grâu și pe toți cei prezenți, revărsând simbolic binecuvântarea divină asupra muncii de peste an a gospodarilor din Rădești.

Sărbătoarea s-a încheiat într-o notă de bucurie și comuniune, localnicii întorcându-se la casele lor cu sticle conținând aghiazma mică, spice de grâu,  cu sufletele luminate și cu speranța unui an mănos și liniștit.

Există obiceiul ca în Duminica Rusaliilor, săfie sfinţite ramuri de tei înflorit şi apoi să fie duse acasă, pentru a fi puse la uşă sau la icoane, în credinţa că vor păzi casa de furtuni, grindină şi duhuri rele. Aceste crenguțe sfințite simbolizează limbile de foc pogorâte asupra Apostolilor.

„Rusaliile reprezintă nu doar întemeierea Bisericii noastre, ci și momentul în care aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru roadele pământului. Ieșirea la câmp este o tradiție sfântă prin care cerem ca munca mâinilor noastre să fie binecuvântată și ferită de încercări”, a transmis comunității preotul slujitor, Ioan Ghibescu.

Constantin PREDESCU


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud