Actualitate
Lucrări edilitare de peste 1,5 milioane de lei la Lopadea Nouă
Şi în acest an, comuna Lopadea Nouă „trage tare” pentru diminuarea diferenţelor urbanistice dintre sat şi oraş.
„Am dorit şi doresc asigurarea unor dotări edilitare care să apropie, din punct de vedere al facilităţilor edilitare, comuna de un orăşel. Din această cauză o mare parte din bugetul local este orientat înspre finanţarea unor astfel de lucrări edilitare”, ne-a declarat Marian Indreiu, primarul comunei Lopadea Nouă. În acest an, numai pentru modernizarea drumurilor comunale au fost alocaţi 1.553.000 lei. În vara aceasta va fi asfaltată ultima stradă din localitatea Băgău.
Totodată, potrivit lui Marian
Indreiu, bugetul local va asigura 384.000 lei pentru asfaltarea unor străzi din centrul de comună, 297.000 lei pentru asfaltare străzi în localitatea Ciuguzel, 150.000 lei pentru asfaltare în localitatea Beţa şi 470.000 lei pentru modernizarea şi asfaltarea drumului comunal DC 16, drum care face legătura localităţii Asânip cu drumul judeţean DJ 107 E şi municipiul Aiud. „Asfaltarea acestui drum este doar un pas pentru asigurarea unor condiţii de viaţă moderne în Asânip. Cu siguranţă că pe viitor, în funcţie de veniturile bugetare şi de proiectele pe care le vom accesa, vor mai fi efectuate şi alte astfel de lucrări”, a mai declarat primarul Indreiu.
Actualitate
Doliu la Spitalul Municipal Aiud. A murit medicul Azzam Afaneh
Colectivul Spitalului Municipal Aiud este în doliu după moartea medicului specialist în Anestezie și Terapie Intensivă, Azzam Afaneh.

Reprezentanții unității medicale au transmis un mesaj de condoleanțe și au descris medicul drept un profesionist dedicat și un coleg apreciat, care și-a pus întreaga activitate în slujba pacienților.
„Prin întreaga sa activitate medicală, prin devotamentul față de pacienți și prin omenia sa, doctorul Azzam Afaneh a fost o parte importantă a comunității noastre medicale. Plecarea sa lasă un gol profund în inimile celor care l-au cunoscut și apreciat”, au transmis reprezentanții Spitalului Municipal Aiud.
Conducerea și angajații spitalului și-au exprimat solidaritatea față de familia îndoliată și au transmis sincere condoleanțe în aceste momente dificile.
„Suntem alături de familia îndurerată și îi transmitem întreaga noastră compasiune, sincere condoleanțe și putere pentru a trece peste această dureroasă pierdere. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, se mai arată în mesajul transmis de unitatea medicală.
Actualitate
Bărbat de 40 de ani din Aiud, reținut pentru agresiune sexuală
Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din municipiul Aiud, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, fiind cercetat pentru agresiune sexuală.

Potrivit polițiștilor, în seara zilei de 30 septembrie 2026, în jurul orei 22:50, bărbatul ar fi abordat o femeie de 29 de ani, pe strada Axente Sever din Aiud, și ar fi atins-o în zona bustului, fără consimțământul acesteia.
În aceeași seară, pe strada Transilvaniei, bărbatul ar fi abordat verbal o altă femeie, în vârstă de 47 de ani, și ar fi prins-o de mână. Femeia ar fi reușit să intre în scara blocului.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru stabilirea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale.
Actualitate
Amenzi de peste 2.200 de lei aplicate de polițiștii din Aiud, în urma unei acținuni cu efective mărite
Joi, 1 octombrie 2026, în intervalul orar 09.00 – 12.00, polițiștii din municipiul Aiud au desfășurat o acțiune, pe raza municipiului, care a avut drept scop menținerea unui climat de siguranță publică și prevenirea faptelor săvârșite cu violență.

În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, peste 100 de verificări de persoane și peste 45 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Au fost constatate 14 abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 2.270 de lei.
În cadrul acțiunii, au fost consiliate 15 persoane aflate în situații conflictuale, combaterea violenței fiind un obiectiv prioritar al Poliției Române.
-



Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 12 luniMuncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului
-



Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 12 luniKaufland Aiud, inaugurat în prezența oficialităților. Deschiderea pentru public va avea loc mâine































Dan
06.02.2014 la 16:23
Apa, primarule, cand ne bagi apa in satele din comuna?
Apa ne trebuie, nu asfalt!
Tete
06.02.2014 la 22:03
…ati citit dl Josan articolul de mai sus? se asfalteaza ultima strada neasfaltata din Bagau ,ei bine poate acum va da-ti si dv seama de cat de prost administrator de localitate sunteti daca si Bagau ne depaseste .In Aiud sunt zeci de strazi neasfaltate (strazile:N.Balcescu;Paltinis;Plugarilor;Viilor;Tiglariei;Zorilor;Iazului;Valcele…) si multe alte probleme nerezolvate in 3 mandate Josan, 1 mandat Rusu,1 Crisan (tot PSD) sau alianta neputintei si a incompetentei!…fratilor semnati hartiile pt al da jos pe Josan pt ca vedeti si voi cat de incompetent este.
Sica
07.02.2014 la 10:52
Indrei ar trebui sa fie administrator de regiune! E uimitor cate a facut pentru oamenii din comuna. Pe vremuri un drum cu masina la Beta oscila intre a renunta sau a-ti incerca talentele de sofer si rezistenta masinii. Acum au asfalt. Nu de prima calitate dar s-a facut un pas urias. Josan…arunca un ochi, incompetent si hot ce esti, ce se poate face cand se vrea! halal municipiu…
Ioan
17.02.2014 la 14:03
Locuitorii satului Ocnisoara com Lopadea Noua sunt izoloati din pricina unui drum de doar 4 km!!!Drumul ce leaga Ciuguzel de Ocnisoara si singura cale de acces este impracticabil si inca de meal”pamant”in 2014!!Cand altii se bucura de asfalt,oamenii din Ocnisoara,aceasi comuna sunt condamnati la singuratate si noroi.Speram ca D-l primar Indreiu Marian sa intoarca fata si catre Ocnisoara cu vointa de a face acel drum de care avem cu toti nevoie si mai ales locuitorii satului fie si el mai mic la numar.