Rămâi conectat

Actualitate

Mâine, 14 martie 2019: Markovits Rodion își lansează la Aiud volumul „Anyάm kertje/În grădina mamei mele”, ediție bilingvă

Publicat

în

Biblioteca Municipală „Liviu Rebreanu” Aiud va găzdui mâine, 14 martie 2019, ora 15.00, lansarea cărții ,,Anyάm kertje/ În grădina mamei mele” (ediție bilingvă româno – maghiară coordonată de Felician Pop), autor Markovits Rodion. Volumul va fi prezentat de tânărul poet și om de cultură Robert Laszlo, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare.

Rodion Markovits (1888–1948), un important şi notoriu scriitor maghiar, de origine evreiască, din Ardeal, este cunoscut îndeosebi prin romanul „Garnizoana din Siberia”, apărut în anii 1927-1928. Markovits a avut o legătură strânsă legătură cu mediile culturale româneşti și a fost un spirit central-european, pasionat și implicat, care a pledat cu convingere pentru concordia dintre cele două popoare şi cele două culturi, cu o istorie atât de strâns împletită.

Cartea ,,Anyάm kertje/ În grădina mamei mele” a fost tradusă de Felician Pop și se alătură, în mod fericit, celorlalte cărți dedicate plaiurilor natale semnate de Rodion Markovits, „Câșlegi într-un picior” și „Reb Ancsli și alte povestiri din Oaș”.

Organizatorii acestui eveniment sunt Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba și Consiliul Județean Alba în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, Primăria Municipiului Aiud și Biblioteca Municipală ,,Liviu Rebreanu” Aiud.

Acest proiect cultural face parte din programul 4 ANIMAȚIE CULTURALĂ /4.9 Lansări de carte al Proiectului de management  2017-2020 și este unul dintre proiectele de bază ale Bibliotecii Județene ”Lucian Blaga” Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Bărbat de 57 de ani din Aiud cercetat de polițiști, după ce și-a amenințat soția și membrii familiei cu acte de violență

Publicat

în

Marți, 16 aprilie 2024, în jurul orei 18.46, o femeie de 55 de ani, din Aiud, a sesizat Poliția Municipiului Aiud, prin 112, cu privire la faptul că soțul său face scandal.

Din primele cercetări efectuate de polițiștii deplasați la locuința celor doi, a rezultat că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unor discuții contradictorii,  bărbatul, în vârstă de 57 de ani, ar fi devenit agresiv și ar fi amenințat-o, cu acte de violență, pe soția sa dar și pe alți membri ai familiei.

Față de bărbat, a fost emis ordin de protecție provizoriu prin care i-a fost interzis să se apropie de soția sa și de ceilalți membri ai familiei și a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 67 de ani din Aiud cercetat de polițiști, după ce a fost depistat pescuind în perioada de prohibiție, în Valea Inzelului

Publicat

în

Luni, 15 aprilie 2024, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Aiud au depistat un bărbat de 67 de ani, din Aiud, în timp ce pescuia în Valea Inzelului, cu toate că  pescuitul prin orice metodă al reproducătorilor, în perioada de prohibiție, este interzisă.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”pescuit prin orice metode al reproducătorilor, în perioada de prohibiție și distrugerea icrelor embrionate de pește, în zonele de reproducere naturală”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 64 din O.G. 23 din 2008, privind pescuitul și acvacultura.

Inspectoratul de Poliție Județean Alba recomandă respectarea legislației privind pescuitul și acvacultura și reamintește că, în conformitate cu Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 561/2023/11/2024, privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului precum și a zonelor de protecție a resurselor acvatice vii în anul 2024, în perioada 9 aprilie – 07 iunie 2024, sunt instituite măsuri de prohibiție pentru pescuit în scop comercial, recreativ și familial, al oricăror specii de pește, crustacee, moluște și al altor viețuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale.

Acțiunile Inspectoratului de Poliție Județean Alba, pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol, vor continua.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

O persoană din Aiud, care a consumat semințe și a aruncat cojile pe jos, amendată de Poliția Locală

Publicat

în

O persoană din Aiud care a consumat semințe și a aruncat cojile pe jos a fost amendată cu 1.000 de lei și obligată să curețe locul pe care l-a murdărit.

„Amendăm până învățăm să respectăm!

Dacă în urmă cu câteva zile vă prezentam un act de vandalism amendat cu suma de 2.000 lei, astăzi vorbim despre o altă sancțiune.

Am constatat că în noua zonă de agrement și recreere amenajată pe strada Avram Iancu, zonă frecventată de tot mai mulți aiudeni, se consumă semințe ale căror resturi se aruncă pe jos.

Cu ajutorul camerelor de supraveghere, Poliția Locală a identificat până la această oră o persoană din acel grup, care a fost amendată cu suma de 1.000 lei și ca măsură complementară a fost obligată să curețe locul pe care l-a murdărit.

Continuă identificarea celorlalte persoane.

Cei care nu respectă domeniul public trebuie să-și schimbe comportamentul. Suntem convinși că cei mai mulți dintre dumneavoastră sunteți de acord cu noi”, au transmis reprezentabții Primăriei Aiud.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud