Actualitate
Marfă multă, bani puţini, în preajma lui Moş Nicolae, aiudenii nu s-au înghesuit să cumpere cadouri
Nu ştim alţii cum sunt, dar mulţi dintre noi ne simţim mai acasă în perioada pe care o numim „Luna cadourilor”, perioadă în care cei doi moşi, Nicolae şi Crăciun, te împing spre magazine şi tot felul de târguri pentru a cumpăra câte un dar pentru cei dragi.
De sărbători suntem îndemnaţi să ne gândim la ceilalţi, să ne îndreptăm atenţia spre cei care au mai puţin şi să le înseninăm viaţa cu un dar. Atâtea campanii frumoase ne invită să ne deschidem sufletul, oferind celorlalţi alinare şi vise împlinite. În această lună ne simţim mai bine, ne place să privim în jur în vitrinele şi galantarele prietenoase, pline de obiecte frumoase, sau surprinzătoare, sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi, copii şi cei dragi nouă şi foarte atenţi la banii din buzunar pe care unii dintre noi i-am economisit luni de zile pentru a putea face daruri celorlalţi. Din acest motiv „batem cu talpa” toate târgurile şi magazinele. Moşii – Nicolae şi Crăciun – sunt aici, sunt pe aproape şi startul pentru alergătura după daruri prin magazine s-a dat deja. Cine nu ajunge în supermarketurile, hypermarketurile din oraşele mari, Cluj-Napoca, spre exemplu, mai are o şansă: târgurile şi pieţele organizate în fiecare oraş.
La fel ca şi în alte locuri, tradiţionala piaţă din preajma sărbătorilor de iarnă din Aiud s-a blocat în… sărăcie. Aşteptată de mult timp de tarabagii, ca pe un colac de salvare a afacerilor, piaţa de joi, 4 decembrie 2014, a dezamăgit pe mulţi dintre ei. „Am tras linie şi spun că vânzarea a fost mai slabă decât anul trecut. Clienţii sunt mulţumiţi că au de unde cumpăra ce le trebuie pentru a pune în ghetuţele copiilor ceva, dar spun că le-ar plăcea să fie mai ieftine, ori aşa ceva nu se poate. Noi vindem la limita inferioară permisă de afacere. Mai jos nu se poate”, ne-a declarat comerciantul Marius T. Acesta ne-a mărturisit că odată intraţi în luna decembrie, luna cadourilor, care are ca specific acea febră a cumpărăturilor, spera ca totul să meargă mai bine. Lume multă, marfă multă, vânzări aşa şi aşa, cam atât se poate spune despre o zi ce ar fi trebuit să mulţumească pe toată lumea. La o tarabă, o pereche în jur de 25-26 de ani discuta aprins: „Cumpărăm maşinuţa aceasta”, spune ea. El, vizibil iritat, răspunde: „Vezi-ţi de treabă! E prea scumpă! Lucrez o zi şi jumătate pentru ea. Mai bine luăm câteva ciocolate, nişte bomboane, câteva portocale şi am rezolvat problema cu 10 lei. Nu dau atâţia bani pentru o maşinuţă ca asta, e clar?!”. Dialoguri de acest gen se puteau auzi destul de des în piaţa de joi. „Vine lumea, se uită ca la muzeu şi pleacă! N-are bani. Unii chiar încearcă să se târguie, să obţină încă o reducere. De unde Dumnezeu, că şi aşa adaosul practicat de noi este la limita falimentului? Îmi este milă de mulţi. Rău a ajuns oraşul. De lucru nu este, preţurile costurilor sunt tot mai mari. Iarna-i aici, vara-i departe! Cam 80-90 la sută vin, se uită, întreabă, stau pe gânduri şi apoi pleacă”. Tarabele gem sub greutatea mărfurilor expuse. Zeci de modele de maşini, tot felul de jocuri şi cărţi pentru desenat şi colorat, creioane, jucării gonflabile sau pluşate stau în aşteptarea cumpărătorilor. Poţi alege între decoraţiuni de Crăciun rafinate, cadouri pentru femei, pentru bărbaţi, cadouri haioase şi daruri pentru copii. Poţi alege şi cumpăra, dacă poţi, şi mai ales dacă vrei. „Vreau să cumpăr nepoţilor mei ceva. Este Moş Nicolae, nu? Am pus ceva bani deoparte, din pensiile noastre, copiii nu au serviciu de ceva vreme. Ginerele îşi pune speranţa în autostrada Sebeş-Turda, poate dă Dumnezeu şi reuşeşte ceva. Copiilor trebuie să le dai ceva. Nu poţi să-i laşi fără cadouri. Dacă ştii cum să-l oferi, orice fleac este un cadou important”, ne-a spus Nicolae O., pensionar din Aiud. La rândul său, Marieta, o tânără în jur de vreo 30 de ani, ne-a spus: „Indiferent cum, trebuie să ne descurcăm. Este „Luna cadourilor”, nu? Soţului i-am luat o cămaşă şi fetiţei o păpuşică. Nu am investit o sumă mare, dar nici nu pot să spun că este mică. M-am descurcat. La Crăciun văd eu ce fac. Poate mă mai ajută şi ai mei”. Că avem sau nu bani în buzunare, în această lună lumea este mai bună. Fiecare se străduieşte să facă un dar. La fel ca şi aiudenii, ceilalţi locuitori ai judeţului şi ai ţării au cui să ofere câte ceva şi, aşa cum spunea domnul Nicolae O., preţul nu contează. Contează modul în care oferi un cadou. Sărbători fericite!
Dorel LAZĂR
Actualitate
Bărbat din Aiud trimis în judecată după ce a folosit un card bancar găsit pe stradă
Tribunalul Alba a încheiat luni, 12 octombrie 2026, procedura de cameră preliminară și a dispus începerea judecății în dosarul unui bărbat acuzat că a folosit la cumpărături un card bancar găsit pe o stradă din Aiud.

Potrivit rechizitoriului, în august 2023, bărbatul ar fi găsit un card bancar pierdut de o persoană din Aiud, l-ar fi păstrat și l-ar fi folosit fără știrea titularului. Procurorii susțin că acesta ar fi făcut zece plăți contactless, prin terminale POS, în magazine din municipiu, în valoare totală de 561,62 lei. Șase tranzacții ar fi fost efectuate la un magazin Profi, iar câte două la alte două unități comerciale.
Inculpatul este trimis în judecată pentru însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată — zece acte materiale — și acces ilegal la un sistem informatic, tot în formă continuată — zece acte materiale. Faptele sunt reținute în concurs.
Titularul cardului a sesizat poliția
Persoana vătămată a anunțat poliția la 20 august 2023. Aceasta a declarat că își pierduse cardul în împrejurări necunoscute și că a observat a doua zi, în aplicația de mobile banking, mai multe plăți pe care nu le efectuase.
Potrivit rechizitoriului, printre probe se numără declarația persoanei vătămate, imaginile surprinse de camerele de supraveghere, extrasul de cont și detaliile tranzacțiilor, procesul-verbal de identificare a autorului și declarația unei martore.
Dosarul a fost transferat între parchete
Cauza a trecut de mai multe ori de la un parchet la altul. În decembrie 2023, Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud și-a declinat competența în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba. În noiembrie 2024, dosarul a fost trimis înapoi la Aiud, iar în februarie 2026, prim-procurorul parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus preluarea cauzei.
Încadrarea juridică s-a modificat, de asemenea, pe parcursul anchetei. Acuzația de acces ilegal la un sistem informatic a fost eliminată temporar, apoi reintrodusă în mai 2026, alături de forma continuată a celorlalte fapte. La 6 mai 2026, procurorul a pus în mișcare acțiunea penală, iar rechizitoriul a fost înregistrat la Tribunalul Alba la 27 iulie 2026.
Nu au fost contestate probele
În camera preliminară, inculpatul și partea civilă au avut la dispoziție 20 de zile pentru a formula cereri și excepții sau pentru a solicita excluderea unor probe. Inculpatului i-a fost comunicat rechizitoriul prin afișare la ușa instanței, la 9 septembrie, și la domiciliu, la 11 septembrie. Partea civilă a fost înștiințată la 16 septembrie.
Niciuna dintre părți nu a formulat cereri sau excepții, iar judecătorul nu a identificat motive pentru a ridica unele din oficiu. Instanța a constatat că Tribunalul Alba este competent să judece cauza și că rechizitoriul îndeplinește cerințele legale și a fost verificat de procurorul ierarhic superior.
În dosar nu au fost dispuse măsuri preventive sau asigurătorii față de inculpat.
Avocatul din oficiu va fi plătit de stat
Inculpatul este reprezentat de un avocat din oficiu, pentru care s-a stabilit un onorariu de 821 de lei, ce va fi achitat din fondurile Ministerului Justiției.
Încheierea poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare. Dacă nu va fi contestată, dosarul va trece la judecata pe fond. Inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei eventuale hotărâri definitive de condamnare.
Actualitate
Incendiu izbucnit la acoperișul unei locuințe de pe strada Strâmtă. Intervin pompierii militari din Aiud
Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei locuințe de pe strada Strâmtă, din municipiul Aiud.

La fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.
ACTUALIZARE 1: „Forțele de intervenție au ajuns la locul producerii incendiului. Incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 100 mp. Se intervine pentru localizarea și stingerea in totalitate a incendiului”, a mai transmis ISU Alba.
ACTUALIZARE 2: „La momentul de față incendiul este localizat, se intervine în continuare pentru stingerea în totalitate a incendiului și înlăturarea efectelor negative produse de acesta. Fară victime”, a treansmis ISU Alba.
Actualitate
Trafic închis spre Ciumbrud între 13 și 15 octombrie 2026. Vezi ruta ocolitoare
În perioada 13 octombrie 2026, ora 10:00 – 15 octombrie 2026, ora 18:00, circulația va fi închisă la trecerea la nivel cu calea ferată, la intersecția străzii Gării cu strada Ion Creangă, pentru lucrări de reabilitare a căii ferate.

Ruta ocolitoare: DJ 107E – strada Ostașilor – DN 1 (spre Rădești) – strada Episcop Demetriu Radu, traversarea căii ferate, apoi Drumul Târgului. Executantul va asigura semnalizarea rutieră corespunzătoare.
-



Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 12 luniMuncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului
-



Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 12 luniKaufland Aiud, inaugurat în prezența oficialităților. Deschiderea pentru public va avea loc mâine


























