Rămâi conectat

Actualitate

Martirii închisorilor comuniste, comemoraţi la Aiud

Publicat

în

monument-calvarul-aiuduluiCa în fiecare an de la revoluţia din decembrie 1989, în data de 14 septembrie, cu ocazia sărbătorii ortodoxe Înălţarea Sfintei Cruci, municipiul Aiud este cel ce adună şi găzduieşte supravieţuitorii cruntului regim suferit în „zarca” penitenciarului de tristă amintire.

Cu această ocazie, la Aiud, în apropierea monumentului „Calvarul Aiudului”, la schitul cu hramul „Înăl­ţarea Sfintei Cruci”, zeci de foşti deţinuţi politici, schingiuiţi şi prigoniţi de regimul comunist, vin să se revadă, să se roage şi să-i comemoreze pe cei care s-au jertfit pentru crezul lor şi au luptat împotriva politicii staliniste instituite după alegerile simulacru din anii patruzeci.
Însă, în fiecare an, numărul lor este din ce în ce mai mic. Vârsta şi bolile contactate în beciurile aiudene răresc din ce în ce mai tare numărul luptătorilor anticomunişti. În acest an, doar puţin peste 150 de cetăţeni, veniţi de peste tot din ţară, au fost prezenţi lângă monumentul închinat celor ce au murit la Aiud, pentru a participa la slujba de priveghere a osemintelor celor aproape 700 de martiri şi la slujba de pomenire a acestora. Mulţi dintre cei prezenţi şi cei care astăzi nu mai sunt şi-au purtat, zeci de ani, crucea în „zarca” Aiudului şi nu şi-au pierdut credinţa într-un viitor mai bun. „Deşi rana lăsată în sufletul nea­mului românesc de regimul exter­minator comunist este greu vindecabilă, “sfinţii” din închisorile comuniste, pe care Dumnezeu i-a ales să ducă greutatea păcatelor noastre pe Golgota acestei ţări, ne-au lăsat drept moştenire nădejdea mântuirii prin rugăciunile lor. Nicicând poporul acesta nu trebuie să uite jertfa şi credinţa lor, iar tinerii ar trebui să ştie faptul că cei ce nu mai sunt s-au jertfit pentru ca ei să trăiască liberi”, spunea unul dintre puţinii foşti „locatari” ai închisorii aiudene prezenţi în preajma monumentului.
La fel ca în anii trecuţi, lângă impresionantul monument pe care 14 cruci, aidoma a 14 apostoli ce poartă pe umeri simbolul credinţei, crucea dătătoare de speranţă, monument ridicat în locul denumit „Râpa robilor”, unde au fost risipite osemintele martirilor, au fost prezenţi unii dintre puţinii închişi la Aiud, urmaşi ai deţinuţilor politici şi reprezentanţi ai: Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, ai Mişcării Legionare, ai Noii Drepte Româneşti şi ai Fundaţiei „Ioan Gavrilă Ogoranu”, reprezentată de Baciu Coriolan. Cei prezenţi s-au rugat împreună în osuarul impunătorului monument transformat în capelă, au depănat amintiri şi i-au atenţionat pe cei prezenţi asupra pericolului pe care-l reprezintă apariţia regimurilor totalitare şi negarea credinţei şi existenţei lui Dumnezeu şi a mântuitorului Iisus Hristos. Unii au folosit prilejul de a face apologia unor mişcări politice naţionaliste, oferind spre vânzare literatură propagandistică sau oferind diverse pliante şi publicaţii. Cei mai mulţi dintre împuţinaţii foşti deţinuţi politici s-au mulţumit să se roage şi să se închine în faţa osemintelor devenite sfinte, atât pentru ei, cât şi pentru întreaga naţiune. Alţii au pus în vânzare cărţi în care povestesc lumii despre ceea ce au pătimit ei, fie în calitatea de luptători anticomunişti în munţi, sate sau oraşe, fie în închisorile vremii.
Sfinţit în anul 2000 de ÎPS Bartolomeu, el însuşi deţinut al închisorii aiudene, monumentul realizat la iniţiativa puţinilor supravieţuitori ai închisorilor, ridicat în acest loc (denumit în ‘47-’64 „Râpa robilor”) şi considerat ca fiind „un simbol al biruinţei lui Hristos, prin aleşii săi, faţă de înaintemergătorii lui Antihrist”, este mărturie trainică a voinţei celor ce s-au jertfit pentru ţară şi popor şi locul în care şi-au găsit odihna osemintele martirilor din închisoarea aiudeană. În imediata apropiere a monumentului se află, încă în construcţie, biserica schitului, ce în curând va fi o mănăstire care cu siguranţă se va bucura de vizita a zeci de mii de credincioşi.

Dorel LAZĂR




Actualitate

Trandafirii din Ciumbrud și vinurile din Aiud, promovate în județul Hunedoara

Publicat

în

Trandafirii din Ciumbrud și vinurile din Aiud vor contribui la promovarea Castelului Nopcsa din Săcel, în urma unui nou protocol de colaborare semnat cu Primăria Deva și Consiliul Județean Hunedoara.

Reprezentanții comunității din Aiud, alături de producătorii locali din Ciumbrud, au participat la Balul Vânătorilor, organizat la Castelul Nopcsa din Săcel, județul Hunedoara. Evenimentul a prilejuit semnarea unui nou protocol de colaborare cu Primăria Municipiului Deva și Consiliul Județean Hunedoara, în vederea promovării valorilor și produselor locale.

Unul dintre momentele importante ale întâlnirii a fost plantarea primilor trandafiri în grădinile castelului, florile fiind oferite de Asociația Amicii Rozelor din Ciumbrud. Consiliul Județean Hunedoara intenționează să redea farmecul grădinilor istorice ale monumentului recent reabilitat, prin amenajarea acestora cu trandafiri proveniți din Ciumbrud. Aceste flori contribuie deja la înfrumusețarea străzilor municipiului Deva.

Prezența comunității din Aiud a fost marcată și de promovarea vinurilor locale. În acest context, Crama Takács a devenit crama oficială a Castelului Nopcsa, o recunoaștere a potențialului producătorilor din zonă și a contribuției acestora la promovarea identității locale.

Inițiativa consolidează vizibilitatea unor branduri precum Sărbătoarea Rozelor și Tărâmul Vinului și al Trandafirilor, care contribuie la promovarea Aiudului și a Ciumbrudului dincolo de granițele județului Alba. Prin valorificarea tradițiilor, a experienței producătorilor și a resurselor locale, aceste proiecte pot deveni puncte de sprijin pentru dezvoltarea turismului de nișă.

Reprezentanții comunității consideră că parteneriatele dintre administrațiile publice și producătorii locali pot deschide noi oportunități de promovare și dezvoltare turistică. Colaborarea dintre Aiud, Ciumbrud și partenerii din județul Hunedoara urmărește să aducă în prim-plan patrimoniul, produsele și tradițiile locale, transformându-le în resurse pentru viitor.




Citește mai mult

Actualitate

Levente Polgar, invitat la ceremonia de acordare a titlului de Cetățean de onoare al municipiului Aiud. Va participa ultramaratonistul?

Publicat

în

Ultramaratonistul aiudean Levente Polgar ar urma să primească titlul de „Cetățean de onoare al municipiului Aiud” în cadrul unei ceremonii programate pentru 29 octombrie 2026. Sportivul nu a decis, însă, dacă va participa la eveniment, invocând timpul îndelungat scurs de la aprobarea distincției până la organizarea ceremoniei oficiale.

Evenimentul este programat să aibă loc de la ora 15:30, la Colegiul Național „Bethlen Gábor” din Aiud, în cadrul Festivalului Internațional de Film și Artă Fotografică 2026.

Invitație din partea primarului municipiului Aiud

Primarul municipiului Aiud, Dragoș Crișan, i-a transmis lui Levente Polgar o invitație oficială pentru a participa la ceremonia de decernare a titlului onorific.

„Acordarea acestei distincții reprezintă o expresie a recunoașterii și aprecierii comunității aiudene pentru meritele și contribuția dumneavoastră deosebită. Ne-ar face o deosebită plăcere să fiți alături de noi la acest moment de recunoaștere și apreciere”, se arată în invitația adresată ultramaratonistului.

În prezent, sportivul înclină să nu participe la ceremonie, nemulțumit de perioada mare de timp care s-a scurs între aprobarea acordării distincției în Consiliul Local Aiud și momentul în care aceasta ar urma să îi fie înmânată oficial.

Levente Polgar cere părerea comunității

Joi, 15 octombrie 2026, Levente Polgar a lansat pe pagina sa personală de Facebook un sondaj de opinie, prin care le solicită urmăritorilor să își exprime punctul de vedere cu privire la participarea sa la eveniment.

Rămâne de văzut dacă opiniile celor care îl susțin îl vor determina să accepte invitația autorităților locale și să fie prezent la ceremonia din 29 octombrie.

Performanțe remarcabile în ultramaratoanele montane

Levente Polgar s-a remarcat de-a lungul anilor prin rezultatele obținute în competițiile de anduranță montană, reușind să depășească limitele impuse de dizabilitatea sa.

Printre participările sale se numără prestigioasa competiție UTMB Mont-Blanc, una dintre cele mai cunoscute întreceri de ultramaraton montan din lume.

De asemenea, sportivul aiudean a reușit o performanță deosebită la TOR330 – Tor des Géants, una dintre cele mai solicitante curse de anduranță montană, pe care a încheiat-o de trei ori consecutiv, în anii 2023, 2024 și 2025.

Acordarea titlului de „Cetățean de onoare al municipiului Aiud” reprezintă o recunoaștere oficială a meritelor sale sportive. Participarea lui Levente Polgar la ceremonia de decernare rămâne, deocamdată, incertă.




Citește mai mult

Actualitate

Bărbat din Aiud trimis în judecată după ce a folosit un card bancar găsit pe stradă

Publicat

în

Tribunalul Alba a încheiat luni, 12 octombrie 2026, procedura de cameră preliminară și a dispus începerea judecății în dosarul unui bărbat acuzat că a folosit la cumpărături un card bancar găsit pe o stradă din Aiud.

Potrivit rechizitoriului, în august 2023, bărbatul ar fi găsit un card bancar pierdut de o persoană din Aiud, l-ar fi păstrat și l-ar fi folosit fără știrea titularului. Procurorii susțin că acesta ar fi făcut zece plăți contactless, prin terminale POS, în magazine din municipiu, în valoare totală de 561,62 lei. Șase tranzacții ar fi fost efectuate la un magazin Profi, iar câte două la alte două unități comerciale.

Inculpatul este trimis în judecată pentru însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată — zece acte materiale — și acces ilegal la un sistem informatic, tot în formă continuată — zece acte materiale. Faptele sunt reținute în concurs.

Titularul cardului a sesizat poliția

Persoana vătămată a anunțat poliția la 20 august 2023. Aceasta a declarat că își pierduse cardul în împrejurări necunoscute și că a observat a doua zi, în aplicația de mobile banking, mai multe plăți pe care nu le efectuase.

Potrivit rechizitoriului, printre probe se numără declarația persoanei vătămate, imaginile surprinse de camerele de supraveghere, extrasul de cont și detaliile tranzacțiilor, procesul-verbal de identificare a autorului și declarația unei martore.

Dosarul a fost transferat între parchete

Cauza a trecut de mai multe ori de la un parchet la altul. În decembrie 2023, Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud și-a declinat competența în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba. În noiembrie 2024, dosarul a fost trimis înapoi la Aiud, iar în februarie 2026, prim-procurorul parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus preluarea cauzei.

Încadrarea juridică s-a modificat, de asemenea, pe parcursul anchetei. Acuzația de acces ilegal la un sistem informatic a fost eliminată temporar, apoi reintrodusă în mai 2026, alături de forma continuată a celorlalte fapte. La 6 mai 2026, procurorul a pus în mișcare acțiunea penală, iar rechizitoriul a fost înregistrat la Tribunalul Alba la 27 iulie 2026.

Nu au fost contestate probele

În camera preliminară, inculpatul și partea civilă au avut la dispoziție 20 de zile pentru a formula cereri și excepții sau pentru a solicita excluderea unor probe. Inculpatului i-a fost comunicat rechizitoriul prin afișare la ușa instanței, la 9 septembrie, și la domiciliu, la 11 septembrie. Partea civilă a fost înștiințată la 16 septembrie.

Niciuna dintre părți nu a formulat cereri sau excepții, iar judecătorul nu a identificat motive pentru a ridica unele din oficiu. Instanța a constatat că Tribunalul Alba este competent să judece cauza și că rechizitoriul îndeplinește cerințele legale și a fost verificat de procurorul ierarhic superior.

În dosar nu au fost dispuse măsuri preventive sau asigurătorii față de inculpat.

Avocatul din oficiu va fi plătit de stat

Inculpatul este reprezentat de un avocat din oficiu, pentru care s-a stabilit un onorariu de 821 de lei, ce va fi achitat din fondurile Ministerului Justiției.

Încheierea poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare. Dacă nu va fi contestată, dosarul va trece la judecata pe fond. Inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei eventuale hotărâri definitive de condamnare.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud