Actualitate
Medicul Hurani Majid despre protestul de la Spitalul Municipal Aiud: „Trebuie să găsim o soluție! Oamenii aștia au lucrat aici un an jumate și unii dintre ei au pierdut cinci ani din viață”
Astăzi, de ora 10.00, în curtea Spitalului Municipal din Aiud, a avut loc un protest al celor 67 de cadre medicale angajate pe perioadă determinată, pe durata stării de alerta.
Alături de aceștia a fost și fostul director medical al spitalului, Hurani Majid, care, în aplauzele personalului medical prezent la protest, a spus că ar trebui găsită o soluție pentru păstrarea acestor oameni valoroși.
„Copiii aștia au lucrat aici un an, un an jumate și unii dintre ei au pierdut 5 ani din viață prin stres, prin solicitare și cred că merită o șansă să rămână. Trebuie să găsim o soluție, ori îi angajăm pe toți cu jumătate de normă căteva luni, organizăm un examen și o parte dintre ei trebuie să înțeleagă că așa este la examen, unii pleacă acasă, alții rămân. Adevărul e că spitalul are nevoie de oameni, acuma dacă pleacă brancardierii, râmâne un singur brancardie la 200 de paturi. Doamna primar și factorii de decizie trebuie să ia o hotărâre înțeleaptă și trebuie cumva să găsim o soluție”, a transmis medicul Hurani Majid.
„Spitalul este o instituție care se autofinanțează, primește bani de la CAS, pentru că așa este făcut sistemul, în funcție de serviciile medicale pe care le oferă în decursul unei luni. Noi asta facem de o lună de zile, ne chinuim să discutăm cu toate autoritățile abilitate pentru a găsi finanțare suplimentară ca să putem păstra acest personal. Este un cerc vicios pe care încercăm să-l rupem și pe care l-am explicat tuturor factorilor de decizie, că spitalul poate să aducă venituri suplimentare în condițiile în care are personal cu care să lucreze. Am făcut hârtii și am inițiat demersuri la toate autoritățile competente care să ne sprijine financiar. Deocamdată nu am avut un răspuns oficial de niciunde”, a spus directorul medical, dr. Burchiu Daniel.
La întrebarea fostului director medical Hurani Majid către conducerea spitalului dacă există posibilitatea ca din 7 iunie acești oameni să vină în continuare la serviciu, i s-a răspuns că depinde de răspunsul primit astăzi de la Consiliul Local.
„Astăzi este ședință de consiliu și acolo este un punct în care se va discuta despre situația actuală. În funcție de ce se hotărăște acolo noi în subordinea lor fiind va trebui să luăm măsurile”, a spus managerul spitalului, dr. Popa Bogdan Adrian.
Ce va urma încă nu este sigur, însă cert este că și spitalul are nevoie de personal și cadrele medicale au nevoie de siguranța zilei de mâine.


Actualitate
Doi bărbați au fost amendați de Poliția Locală Aiud, după ce au turnat lichid dintr-un butoi într-o pubelă de gunoi și au murdărit carosabilul
Două persoane au fost sancționate de Poliția Locală Aiud după ce au vărsat un lichid dintr-un butoi într-una dintre pubelele de gunoi de pe strada Stadionului, iar substanța s-a scurs ulterior pe carosabil, murdărind zona.


Cei doi au fost identificați cu ajutorul camerelor de supraveghere amplasate în zonă și au fost amendați cu 1.500 de lei.
„Poliția Locală din Aiud a identificat două persoane care au adus un butoi plin cu lichid și l-au vărsat într-una dintre pubelele de gunoi de pe strada Stadionului. Lichidul s-a scurs ulterior pe carosabil, murdărind zona și lăsând urme vizibile. Cu ajutorul camerelor de supraveghere, făptașii au fost identificați și sancționați cu amendă în valoare de 1.500 de lei. Nu vom tolera astfel de comportamente. Toate zonele cu pubele sunt monitorizate video”, au transmis reprezentanții Primăriei Municipiului Aiud.
Actualitate
Un camion care transporta baloți a luat foc pe Autostrada A10. Au intervenit pompierii militari din Aiud
Un camion care transporta baloți a luat foc, miercuri în jurul orai 10.50, pe Autostrada A10, la kilometrul 56, sensul de mers Turda – Aiud. Au intervenit pompierii militari din Aiud, pentru localizarea și stingerea incendiului.


„Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe autostrada A10, sens Cluj-Alba, aprox km 56. Este vorba despre un incendiu izbucnit laun autocamion care transportă baloti, fara victime. Forțe alocate: 1 x autospecială de stingere cu apă și spumă”, a trabsmis ISU Alba.
UPDATE: „Forțele de intervenție au ajuns la locul producerii incendiului. Incendiul se manifestă cu ardere generalizată la o platformă care transporta baloți (aproximativ 70 baloți). Se intervine pentru stingerea in totalitate a incendiului”, a mai transmis ISU Alba.
Actualitate
Vârstnic de 66 de ani din Aiud reținut de polițiști, după ce a agresat fizic un bărbat și i-a furat telefonul mobil
Sâmbătă, 11 aprilie 2026, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Aiud au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 66 de ani, din Municipiul Aiud, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și furt.


Din cercetări a reieșit că, în după-amiaza zilei de 10 aprilie 2026, bărbatul, în vârstă de 66 de ani, în timp ce se afla la locuința de domiciliu a unui bărbat, în vârstă de 62 de ani, din Aiud, pe fondul unor discuții purtate în contradictoriu cu acesta privind o sumă de bani, l-ar fi agresat fizic, provocându-i leziuni corporale pentru a căror îngrijire ar fi necesare 4-5 zile de îngrijiri medicale. De asemenea, în timp ce bărbatul, în vârstă de 62 de ani, se afla într-o altă cameră, bărbatul, în vârstă de 66 de ani, ar fi profitat de neatenția acestuia și i-ar fi sustras telefonul mobil.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și furt.
-



Din Județacum 12 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2026, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 2 săptămâniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 8 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 12 luniMESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 12 luniCe nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2025. Cui îi spunem ”la mulți ani” | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 11 luniSfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 6 zileMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 12 luniMESAJE DE 1 MAI 2025. SMS-uri, FELICITARI şi URĂRI care pot fi trimise de Ziua Internaţională a Muncitorilor | aiudinfo.ro








































