Actualitate
Membrele Comitetului Parohial din Aiudul de Sus, vizită la persoanele vârstnice de la Mănastirea Dumbrava
Ieri, 17 martie 2024, în după-amiaza Duminicii Lăsatului sec de brânză, un grup de doamne reprezentând Comitetul Parohial din Aiudul de Sus, Protopopiatul Ortodox Aiud, însoțite de subsemnatul, au efectuat o vizită la Mănăstirea Dumbrava.

Scopul acestei vizite a fostul unul misionar-filantropic, dar și duhovnicesc în același timp, constând în vizitarea Căminului pentru persoane vârstnice din cadrul Mănăstirii, coordonat cu multă dragoste și jertfă de părintele arhimandrit Vasile Crișan.
La Mănăstirea Dumbrava, pe lângă cei peste 120 de copii instituționalizați, sunt internate peste 40 de persoane vârstnice, multe dintre ele cu probleme de sănătate sau singure, care își găsesc mângâiere în purtarea de grijă neostenită a părintelui Vasile. Femeile din Comitetul Parohial au dorit să aducă o bucurie acestor persoane, stând de vorbă cu ele și aflând din poveștile lor de viață. Pe această cale, le-au oferit mici daruri din truda personală, împărtășindu-se împreună din darurile dragostei creștine.
După vizitarea așezământului, ne-am închinat în bisericile Mănăstirii și am participat la slujba Vecerniei, pregătindu-ne cum se cuvine pentru intrarea în Sfântul și Marele Post al Paștilor. Mulțumim celor care s-au implicat cu dăruire în această acțiune care se încadrează în activitățile dedicate Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română.
Pr. paroh,
Bazil-Călin Popa
Actualitate
ÎPS Irineu a slujit la biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Aiud. Ierodiaconul Nicodim a fost hirotonit ieromonah
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a oficiat duminică, 2 august 2026, Sfânta Liturghie la biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Parohia Aiud II, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La slujbă au participat numeroși credincioși, precum și reprezentanți ai autorităților județene și locale.

Comunitatea parohială este păstorită de părintele protopop Ioan Bogdan și părintele Mihai Ciurtin. În cadrul Sfintei Liturghii, la momentul rânduit, ierodiaconul Nicodim a fost hirotonit ieromonah pe seama Schitului Hăpria, din Protopopiatul Alba Iulia.
În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a vorbit despre încercările și suferințele vieții, îndemnând la păstrarea credinței și a speranței în Hristos.

„Tuturor ni se întâmplă să fim uneori zguduiți de o întâmplare personală, de o încercare personală, de suferința semenilor și de tragediile din lumea aceasta degradată. Toate aceste realități crude pot ajunge până la a slăbi credința, a stinge speranța și a ne împinge în haosul debusolării și al zbuciumului. Însă oricât de grele și mari ar fi frământările, pe marea existenței noastre efemere să nu ne lăsăm deznădăjduiți, ci să privim la Hristos Cel răstignit, încununat cu spini și străpuns de cuie. El zice clar: «Și Eu am suferit»; «Și duhul Meu s-a întristat»; «În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea»”, a transmis Arhiepiscopul Alba Iuliei.
Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din municipiul Aiud a fost construită între anii 1938 și 1957, prin strădania protopopului Iosif Pop, primul protoiereu al Aiudului. Lăcașul de cult a fost redat cultului divin în anul 1957, iar de-a lungul timpului a beneficiat de numeroase lucrări de reabilitare și înfrumusețare.
Slujba de târnosire a bisericii a fost oficiată la 27 octombrie 1974 de Mitropolitul Nicolae Mladin, în perioada în care paroh era părintele Ioan Oniga. Tot atunci, în cadrul Sfintei Liturghii, a fost hirotonit întru preot părintele Emil Gâlea, cel care avea să slujească în Parohia Aiud II între anii 1990 și 2017.
Claudiu-Daniel Popa
Actualitate
Tânăr de 25 de ani, transportat la spital după ce a fost lovit de un microbuz în Aiudul de Sus
Un accident rutier soldat cu rănirea unui pieton s-a produs vineri, 31 iulie 2026, în jurul orei 17:49, pe strada Abrudului din localitatea Aiudul de Sus.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, un bărbat de 59 de ani, din municipiul Aiud, aflat la volanul unui microbuz, ar fi acroșat un pieton în vârstă de 25 de ani, din Aiudul de Sus, care se deplasa pe partea carosabilă.
În urma impactului, tânărul a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii i-au testat cu aparatul etilotest atât pe șofer, cât și pe pieton, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
Oamenii legii continuă cercetările în acest caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Actualitate
Motociclist de 17 ani, rănit într-un accident la intersecția străzilor Mihai Viteazul și Ion Creangă din Aiud
Un tânăr de 17 ani a fost rănit în urma unui accident rutier produs joi, 30 iulie 2026, în jurul orei 19:18, la intersecția străzilor Mihai Viteazul și Ion Creangă din municipiul Aiud.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Aiud, aflat la volanul unui autoturism care circula pe strada Mihai Viteazul, nu ar fi acordat prioritate de trecere unei motociclete conduse de un adolescent de 17 ani, din localitatea Aiudul de Sus, cele două vehicule intrând în coliziune.
În urma impactului, motociclistul a suferit leziuni corporale și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Acesta nu a rămas internat sub supraveghere medicală.
Atât șoferul autoturismului, cât și motociclistul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
-



Din Județacum 4 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 4 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 12 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 4 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 4 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 9 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 12 luniNume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 9 luniMuncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului






























