Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Mesaj de sensibilizare a guvernanţilor trimis de elevii din Aiud

Publicat

în

În cadrul proiectului “Campania Globală pentru Educaţie”-2013 , elevii clasei a VI-a B de la Şcoala Gimnazială “Ovidiu Hulea” Aiud, sub coordonarea doamnei diriginte Niţu Angela, au participat la acţiunea cu tema ““Fiecare copil are nevoie de un profesor”.

campania-globala-educatie-aiudScopul acestei acţiuni este de a sensibiliza publicul, factorii de decizie care trebuie să ia măsuri financiare urgente prin care să garanteze dreptul la o educaţie de calitate a tuturor copiilor.

Mesajul adresat guvernanţilor de către elevi este: “PROFESORI fără o pregătire temeinică, ŞCOALA lipsită de calitate, ELEVI fără educaţie, ROMÂNIA fără viitor! Nu lăsaţi să se întâmple acest lucru!”.




Învățământ-Cultură

Echipa de fotbal a Liceului Tehnologic Aiud a câștigat Cupa Viitorilor Polițiști

Publicat

în

Elevii din opt licee ale județului Alba au participat, pe 12 octombrie 2026, la Cupa Viitorilor Polițiști la fotbal, competiție organizată de Biroul Pregătire Profesională Alba.

Evenimentul a urmărit promovarea profesiei de polițist și încurajarea tinerilor interesați să se alăture Inspectoratului de Poliție Județean Alba. Pe teren s-au întâlnit echipe de la unități de învățământ din Alba Iulia, Sebeș, Teiuș, Câmpeni, Aiud, Baia de Arieș și Ocna Mureș.

Trofeul a fost câștigat de echipa Liceului Tehnologic Aiud. Locul al doilea i-a revenit Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș, iar pe poziția a treia s-a clasat Colegiul Național „Avram Iancu” din Câmpeni. Mențiunea a fost obținută de Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia.

Organizatorii au mulțumit instituțiilor și organizațiilor care au sprijinit desfășurarea competiției, între care Asociația Județeană de Fotbal Alba, CSM Unirea Alba Iulia și Serviciul Județean de Ambulanță Alba.




Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, celebrată la Liceul Tehnologic Aiud

Publicat

în

Vineri, 9 octombrie 2026, la Liceul Tehnologic Aiud, a avut loc un eveniment dedicat Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului.

Manifestarea a avut ca scop, păstrarea vie a memoriei victimelor Holocaustului prin prezentări realizate de elevi, un concurs tematic și vizionarea filmelor „Băiatul cu pijama în dungi” și „Tatuatorul de la Auschwitz”.

„Prin aceste activități, elevii au reflectat asupra consecințelor urii, discriminării și intoleranței, înțelegând importanța respectului, a solidarității și a demnității umane”, ne-a transmis profesoara de istorie, Corina Valentina Voicu.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Învățământ-Cultură

„Pași spre siguranță”: trecere de pietoni cu efect optic 3D, amenajată în Aiud

Publicat

în

Recent, în apropierea Școlii Gimnaziale „Axente Sever” din Aiud a fost amenajată o trecere pentru pietoni cu marcaj cu efect optic tridimensional, în cadrul proiectului „Pași spre siguranță”.

Inițiativa îi aparține Anei-Soranei Scutelnicu, profesor pentru învățământul primar la școală, și urmărește să sporească siguranța rutieră în zona unității de învățământ. Trecerea se află lângă sensul giratoriu de la intersecția DN 1/E 81 cu strada Ion Creangă, într-o zonă cu trafic intens.

Proiectul continuă o inițiativă civică premiată în cadrul concursului „Harta siguranței din jurul școlii”. A fost propus spre implementare în parteneriat cu Primăria Municipiului Aiud, Fundația Inter-Art Aiud și Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba.

Marcajul urmărește să facă trecerea mai vizibilă, să sporească atenția șoferilor și să încurajeze un comportament responsabil în trafic. De inițiativă beneficiază elevii, cadrele didactice, părinții și pietonii care traversează zona.

„Un proiect născut din vocea copiilor. O investiție pentru siguranța întregii comunități”, transmite Ana-Sorana Scutelnicu, inițiatoarea proiectului.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud