Rămâi conectat

Actualitate

Miercuri, 11 februarie 2026: Mai multe străzi din Ciumbrud vor rămâne fără gaze naturale, din cauza unor lucrări la rețeaua de distribuție

Publicat

în

Compania Delgaz Grid se află în etapa finală a unei lucrări de investiții derulate în localitatea Ciumbrud, județul Alba, care vizează înlocuirea conductelor și a branșamentelor de gaze naturale pe o lungime de peste 1,6 km.

Investiția, în valoare de peste 700.000 de lei, are ca obiectiv îmbunătățirea alimentării cu gaze naturale a consumatorilor și creșterea siguranței în operarea sistemului de distribuție.

Pentru realizarea lucrărilor de cuplare a noilor conducte la sistemul de distribuție, compania este nevoită să întrerupă temporar alimentarea cu gaz miercuri, 11 februarie 2026, în intervalul orar 09:00–13:00, pe următoarele străzi: Vasile Lucaci (parțial – numerele 3, 5, 7, 9, 11, 13, 15, 17 și 19), Progresului (integral) și Arinilor (integral).

Delgaz Grid solicită consumatorilor să închidă toate focurile pe durata întreruperii, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere al acestora timp de 30 de minute.

În cazul în care se simte miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid la unul dintre următoarele numere de telefon: 0800 800 928 (număr gratuit, apelabil din principalele rețele de telefonie fixă și mobilă) sau 0265 200 928 (număr taxabil, cu tarif local din rețeaua Orange și cu tariful operatorului din celelalte rețele de telefonie).

Compania regretă disconfortul creat și le mulțumește clienților pentru înțelegere și sprijinul acordat în desfășurarea acestor lucrări, menite să contribuie la îmbunătățirea serviciului de distribuție a gazelor naturale.




Actualitate

Tânără din Aiud, bătută și amenințată cu un cuțit de iubitul său, în Geoagiu. Agresorul și-a atacat și mama fiind ulterior reținut de polițiști

Publicat

în

Un tânăr de 18 ani din Geoagiu a fost reținut pentru 24 de ore, după ce și-ar fi agresat fizic concubina, o tânără de 18 ani din Aiud, și ar fi amenințat-o cu un cuțit. În încercarea de a opri conflictul, mama acestuia a fost, la rândul ei, agresată.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 10 iulie 2026, în jurul orei 19:45, într-o locuință din orașul Geoagiu. Polițiștii au fost sesizați printr-un apel privind un caz de violență în familie.

Din primele cercetări a rezultat că, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict izbucnit în familie, tânărul și-ar fi agresat fizic concubina, o tânără de 18 ani din Aiud. Mama acestuia, o femeie de 34 de ani din Geoagiu, a intervenit pentru a aplana conflictul, însă a fost și ea agresată.

Anchetatorii au stabilit că tânărul ar fi luat apoi un cuțit de bucătărie și le-ar fi amenințat pe cele două femei. După incident, acesta a fugit din locuință și s-a ascuns într-o zonă cu vegetație din apropierea râului Mureș.

Polițiștii au demarat imediat căutările și l-au găsit la aproximativ un kilometru de locul faptei, unde a fost imobilizat în condiții de siguranță.

Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și amenințare, iar față de acesta a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore.

Polițiștii subliniază că tratează cu maximă seriozitate orice faptă de violență, iar sesizarea promptă a autorităților poate preveni producerea unor tragedii.




Citește mai mult

Actualitate

Sâmbătă, 11 iulie 2026: „Pe urmele Iancului – Retro Raid pe Transapuseana”, eveniment dedicat automobilelor de epocă organizat la Aiud

Publicat

în

Retromobil Club România – Filiala Județeană Alba, în parteneriat cu Primăria Municipiului Aiud, organizează evenimentul „Pe urmele Iancului – Retro Raid pe Transapuseana”, dedicat pasionaților de automobile istorice.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 11 iulie 2026. În intervalul orar 09:00–11:00, în parcarea din fața Primăriei Municipiului Aiud, va fi amenajată o expoziție de automobile de epocă, unde publicul va putea vedea modele istorice aparținând membrilor clubului.

După încheierea expoziției, echipajele participante vor porni într-un retro-raid pe Transapuseana, unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din România. Traseul își propune să promoveze atât patrimoniul automobilistic, cât și potențialul turistic al zonei.

Organizatorii transmit că evenimentul este deschis publicului și îi invită pe cei interesați să participe la expoziție și să admire automobilele de colecție înainte de plecarea acestora pe traseul montan.




Citește mai mult

Actualitate

Accident rutier la ieșirea din Aiud către Mirăslău. Un autoturism a părăsit partea carosabilă

Publicat

în

Secția de Pompieri Aiud intervine pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor, precum și pentru acordarea primului ajutor medical, în urma unui accident rutier produs pe DN 1, la ieșirea din Municipiul Aiud, spre localitatea Mirăslău.

Din primele informații, este vorba despre un autoturism care a părăsit partea carosabilă. Nu sunt persoane încarcerate.

La intervenție au fost alocate o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud