Vechi mărturii ale continuităţii neamului românesc

Biserica monument istoric din Gârbova de Sus este cunoscută sub denumirea de „Biserica din deal”, tocmai pentru că se află situată în Dealul bisericii. Vechimea acestei biserici este încadrată între secolele XIV – XV, primele cercetări fiind făcute de istoricul Eugen Hulea în anul 1962, apoi de istoricul Radu Heitel (1969- 1976), care în timpul cercetărilor a descoperit un mormânt în care a găsit o monedă datând din anul 1464 şi  a cărei groapă ar fi fost tăiată de nivelul de construcţie al bisericii.
Cercetător în istorie şi arheologie medievală, Ileana Burnichioiu în lucrarea sa intitulată “Arhitectură religioasă medievală din Transilvania”, la capitolul Gârbovele Aiudului, în Arhitectura religioasă, arată că „biserica de zid de la Gârbova de Sus, acum ajunsă în ruină, nu s-ar fi întemeiat pe un loc steril din punct de vedere arheologic, întrucât sondajele arheologice ar fi recuperat din interiorul şi exteriorul bisericii fragmente ceramice ce ar data din secolele al XIII-lea şi al XVII-lea, dar şi morminte suspectate mai vechi decât biserica ruinată; unul dintre ele ar fi fost suprapus de talpa fundaţiei navei, pe sud. Acest din urmă fapt l-a determinat pe Radu Heitel să presupună că biserica de zid ar fi fost precedată de alta din lemn şi să recomande continuarea cercetărilor.
Prin urmare, chiar dacă vechimea ceramicii ar putea să fi fost exagerată de autor, trebuie să reţinem posibilitatea ca un cimitir, cel puţin, să fi precedat biserica de zid de la Gârbova de Sus. Ruina trădează, prin formele şi zestrea încă păstrate, caracterul foarte modest al bisericii de odinioară. Asemenea spaţii foarte reduse ca dimensiuni şi cu planimetrii rectangulare la sanctuar, având destinaţie liturgică, se mai cunosc în Transilvania medievală şi multe dintre cele cunoscute provin din microzone cu populaţie românească. Prin dimensiuni şi plan, biserica Gârbovei de Sus pare singulară între bisericile cunoscute în partea nordică a comitatului Alba, de la dreapta Mureşului… În linii mari, contextul care a generat-o a fost al unui sat cu populaţie românească, despre care indiciile toponimice şi cele conservate de ruină (pictura, inscripţia) spun că a fost ortodoxă.
Biserica în ruină din Gârbova de Sus este construită din piatră, cu ziduri groase. Planimetric se compune din pronaos, naos şi absida altarului. Lipsesc turnul şi clopotniţa. În prezent se conservă integral doar absida decroşată a altarului, de formă dreptunghiulară, cu dimensiuni interioare 3,60 x 2,90 m, încăperea fiind acoperită cu o boltă semicilindrică. Naosul de formă aproximativ pătrată este şi el de mici dimensiuni 5,20 x 5,40 m. Pronaosul, având ziduri mai puţin groase este posibil să fi fost ridicat ulterior. Zidurile bisericii erau înconjurate de mai mulţi contraforţi. Prin dimensiunile robuste şi prin forma planului din prima fază de construcţie, monumentul din Gârbova de Sus este asemănat cu numeroase monumente româneşti transilvănene ce datează din secolele al XIII-lea şi al XV-lea: Strei, Râu de Mori, Strei Sângeorgiu, Leşnic, Crişcior, Ribiţa, Hălmagiu. O descriere mai veche a picturii, care acum este destul de deteriorată, ne arată că în absida altarului, pe peretele nordic şi pe cel răsăritean întâlnim fragmente de pictură murală. În firida proscomidiei, pictura se conservă în mai multe straturi. Se mai poate distinge imaginea lui „Iisus al milelor”. Pe peretele estic se găsesc scenele „Plângerea lui Iisus” şi „Maica Domnului cu pruncul”. Pe acelaşi perete răsăritean se mai poate observa existenţa unui strat mai vechi de pictură. În partea de jos, pe poala Maicii Domnului se află o inscripţie zgâriată, cu litere chirilice: IEPEH MHKAA, adică Ierei Miclea 7039 (anul 1530), însă aceste rămăşiţe de frescă sunt din ce în ce mai deteriorate, abia mai pot fi lizibile.
Ca arhitectură, „Biserica din deal” este construită din ziduri groase de piatră iar în absida altarului mai are şi astăzi o boltă semicilindrică din piatră, la fel ca şi majoritatea caselor din Gârbova de Sus, care sunt construite din piatră având pivniţe cu boltă din piatră, iar casele  care erau construite din lemn erau aşezate pe o pivniţă cu bolta semicilindrică din piatră, iar aceste pivniţe se întâlnesc foarte des şi astăzi, cu toate că majoritatea caselor din lemn deasupra pivniţelor, s-au dărâmat.
Planul atât de simplu, cu altarul rectangular, bolta semicilindrică şi fereastra închisă semicircular sunt elemente arhaice, care s-au perpetuat în sat pe perioade foarte lungi de timp dovedind că cel care realiza aceste construcţii era un meşter din sat care construia şi casele, iar acest meşteşug s-a transmis din generaţii în generaţii la oamenii din sat.
Această idee o susţine şi cercetătoarea Ileana Burnichioiu în lucrarea “Arhitectură religioasă medievală din Transilvania”, referitor atât la arhitectură cât şi la pictura “Bisericii din deal”: „Reîntorcându-ne la monument, trebuie să spunem că se află pe un deal din vecinătatea caselor, case între care multe sunt construite din piatră, lăsată aparentă uneori. Aşadar, nu este cu totul izolată de locuitori, iar arhitectura sa pare comună în ambianţa aşezării. Datarea primului strat nu a fost reafirmată, şi la o reluare a informaţiilor despre pictura de aici, în 1981, s-a invocat drept criteriu de încadrare cronologică dispunerea neobişnuită a scenelor cu „Maica Domnului” şi „Plângerea” de pe zidul estic al sanctuarului. Astfel că „nerespectarea ordonanţei iconografice a absidei altarului, încetăţenite deja în secolele anterioare”, ar  susţine o datare a frescei în prima jumătate a secolului al XVI-lea şi un meşter local drept autor.
Preoţii care au funcţionat la „Biserica din deal”  au fost preoţi din tată-n fiu, toţi din Gârbova de Sus, din familia „Popa”.  Au funcţionat şapte preoţi unul după altul, dintre care celor trei de la început nu li se ştie decât numele de familie Popa, al patrulea preot ar fi fost Ioan Popa, după unele însemnări aflate pe unele cărţi vechi din biserică, anume STRAŞNIC din anul 1753 unde găsim următoarea însemnare făcută de către preotul Popa Ioan: „Să se ştie de cându sau scrisu banii besericii de pe pădurea besericii 70 de florinţi şi unu. 15 florinţi sau străcatu în tre(a)ba satului, aceasta facem înştiinţare. Scris-am eu Popa Ioanu în luna lui mar(tie) în 6 zile, văletu (văleat = anul) 1753 scris-am acesta înate (înaintea) satulu(i) la Bonca Onu (Ioan) şi o cupă de vin au beut crîsnic şi (alţi)”.
Din însemnările care s-au găsit pe această carte este foarte posibil ca acest preot să fi pictat biserica, deoarece se poate  remarca în însemnările lui un talent deosebit la scris şi pictat.
După preotul Popa Ioan a urmat ca al cincilea preot, Teodor Popa, iar pe aceeaşi carte STRAŞNIC 1753, găsim următoarea însemnare făcută de preotul Popa Teodor, însă mai târziu, în alţi ani: „Spre aduceri aminte la următori(i) noştri  să fie spre pomenire Popa Todor (?)”, iar în continuare: Nemul (neamul) nostru au fostu tare subdugatu de neamul magyarilor din dile (zilele) lui Franc pănă în dilele (zilele) lui Ferdinand împăratu atunc(i) că au scăpatu bucu(roşi?) Români(i) de sub jugu”.  Tot pe aceeaşi carte găsim următoarea însemnare anonimă de la evenimentele din anul 1848: „În anul 1848 au fostu mare bătălie în Ardealu. Români cu magyari  ko Românie fără robi la magyri. Pentru ălea sau bătutu. Totu omulu făcea la Doni (Domni) câte două zile şi câte trei pănă în anu lu 1848 şi atuncia sau bătutu de au rămasu iobăgia şi au fostu totu omulu libăr. 1848”.
Al şaselea preot la ”Biserica din deal” a fost preotul Dumitru Popa,  acesta funcţionând până în anul 1847, iar următorul preot, al şaptelea, a fost fiul acestuia, Chirion Popa, şi a funcţionat până în 6 iulie 1886, după cum arată matriculele parohiale. O altă însemnare pe aceeaşi carte ne relatează despre evenimentele de la anul 1877: „ Iar în anul 1877 vara au fostu vărsare de sânge (în)câtu au ieşit la oste (?)…” Din  anul 1888 funcţionează ca paroh Ioan Muntean din Cricău până în anul 1893, după care urmează preotul Ioan Neagoe din Geomal până în anul 1894, când intră în funcţiune preotul Vasiliu Maxa, hirotonit de Î.P.S. Arhiepiscop şi Mitropolit Miron Românul în 20 februarie 1894, iar în acelaşi an 1894 va începe construcţia noii biserici din interiorul satului, iar în anul 1896, la finele construcţiei noii biserici, se va părăsi definitiv, „Biserica din deal ”.

Istina SIMA, preşedinte al Cercului ASTRA Grigorie Sima, Despărţământul Ovidiu Hulea Aiud
(va urma)