Rămâi conectat

Administrație

O parte din casele ordenilor și cimitirele din Aiud vor fi ocolite de către autostrada Sebeş-Turda

Publicat

în

Luni, 17 iunie, începând cu ora 11.00, la sediul Primăriei din Aiud, a avut loc o întâlnire consultativă cu reprezentanți decizionali la nivel local și reprezentanți ai Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADN).

intalnire-aiud-autostradaÎntâlnirea a avut ca scop consultarea administrațiilor locale asupra traseului viitoarei autostrăzi ce va face legătura între municipiile Sebeș și Turda și între cele două autostrăzi ce trec prin imediata vecinătate a celor două municipii. Cu această ocazie reprezentannții CNADN au  prezentat modificările de ultimă oră făcute proiectului autostrăzii Sebeș – Turda

Discuțiile au lămurit și soarta cetățenilor din localitatea Oarda de Jos unde era vizată demolarea mai multor case, dar și a celor două cimitire de pe raza municipiului Aiud. Potrivit noilor modificări făcute de către proiectanți, numărul caselor ce vor fi demolate în această localitate a scăzut de la douăsprezece la două, iar cele două cimitire din Sîncrai și Gîmbaș, localități aparținătoare municipiului Aiud, nu vor mai fi strămutate.

Discuțiile au convins conducerea CNADN să detașeze în administrațiile locale pe unde va trece viitoarea autostradă o echipă de specialiști care împreună cu reprezentanții primăriilor să stabilească cel mai optim traseu pentru ca în acest mod să se diminueze costurile colaterale (demolări de case sau capacități de producție).

În acest context, primarul comunei Sîntimbru a cerut strămutarea autostrăzii în zona Sîntimbru Fabrică pentru a nu se demola cele 18 locuințe vizate de actuala variantă a traseului.

Vă rog să modificați traseul. Deplasați-l în așa fel încăt să nu mai fie nevoie de demolarea locuințelor dec la „Sîntimbru Fabrică”. Acolo sunt vizate 18 locuințe. Nu sunt vile sau cine știe ce case,dar sunt locuințele unor cetățeni. Nu se poate să lași fără casă 56 de cetățeni”, a spus Ioan Iancu Popa, primarul comunei Sîntimbru.

Acesta a mai atenționat proiectantul să țină cont de faptul că în zona de graniță cu comuna Galda de Jos există mai multe ape care trebuiesc colectate și dirijate înspre râul Mureș, lucru scăpat din vedere în proiect.

În ceea ce privește solicitarea Primăriei Ocna Mureș de a beneficia de o urcare/coborâre la Decea, se valua o decizie doar după realizarea unui studiu de trafic.

Întâlnirea de la Aiud a lămurit și lățimea fâșiei de teren ce trebuie expropiată de la proprietații actuali, proiectanții afirmând că nu este vorba de expropieri pe lățimi de 150 de metri așa cum s-a înțeles și se vehiculează în unele administrații locale ci de doar 35, maximum 80 metri, la care se adaugă o fâșie de protecție de 100 metri, fâșie care va rămâne la actualii propietari dar care va intra în alt regim juridic privind edificarea unor construcții.

Referindu-se la întâlnirea de la Aiud, domnul Mircea Pop, directorul general al CNADN ne-a declarat: ”Am avut aici la Aiud o întâlnire cu primăriile din cele două județe pe raza cărora se va construe viitoarea autostradă. Am vrut să lămurim problemele legate de traseu pentru a putea obține avizele de urbanism de la cele două județe în vederea demarării construcției. Sper ca următoarea întâlnire cu reprezentanții administrațiilor locale să fie ultima deoarece am o echipă care va rămâne în zonă și va discuta cu fiecare comună, oraș sau municipiu pentru a lămuri toate problemele legate de traseu”.

Acesta a mai declarat că până în anul 2016 autostrada trebuie terminată, specificând că încă nu poate să spună o cifră a costurilor acestei autostrăzi, însă a declarat că aceste se vor ridica la căteva sute de milioane de euro.

Dorel LAZĂR


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Dragoș Crișan, primar Aiud: „Autobuzele electrice vor intra în curând pe trasele din Municipiu”

Publicat

în

Transportul public local din municipiul Aiud este pe punctul să intre într-o nouă eră. Autobuzele electrice vor intra pe trasele din Municipiu, până la sfârșitul lunii iunie, după ce marți, 26 mai 2026, a fost semnat contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public cu operatorul care va administra transportul public local.

„După mulți ani de așteptare, am făcut ultimul pas necesar pentru ca transportul public din Aiud să devină, în sfârșit, funcțional. Am semnat contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public cu operatorul care va administra transportul public local”, a anunțat, marți, 26 mai 2026, primarul Dragoș Crișan.

Până la sfârșitul lunii iunie, autobuzele electrice vor intra în circulație și vor putea fi folosite de aiudeni, a precizat edilul aiudean.

„Nu evit să spun un lucru clar: proiectul transportului public ecologic este cel mai costisitor proiect implementat vreodată în Aiud, consumând milioane de lei din bugetul local”, a mai spus primarul municipiului Aiud, Dragoș Crișan.

Delegarea gestiunii serviciului de transport public local din municipiul Aiud reprezintă un proces administrativ prin care autoritatea locală transferă operarea transportului public către un operator specializat, în baza unui contract de servicii.

Prin această măsură, administrația locală urmărește modernizarea transportului urban, creșterea calității serviciilor oferite cetățenilor și reducerea impactului asupra mediului. Contractul de delegare va permite operatorului desemnat să administreze traseele, programul de circulație, întreținerea vehiculelor și relația cu călătorii, în conformitate cu standardele stabilite de autoritatea publică.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Dragoș Crișan: „Înființarea Clubului Sportiv Municipal reprezintă un pas esențial pentru viitorul sportului din Aiud”

Publicat

în

Un nou început pentru sportul aiudean a avut loc ieri, 21 mai 2026, când Proiectul privind înființarea Clubului Sportiv Municipal Aiud a trecut în unanimitate de votul Consiliului Local.

„Înființarea Clubului Sportiv Municipal reprezintă un pas esențial pentru viitorul sportului din Aiud și pentru susținerea tinerilor din orașului nostru. Ne dorim să oferim copiilor și sportivilor condiții mai bune, sprijin real și șansa de a performa acasă, la Aiud. Îl felicit pe colegul meu consilier, Ursa Ionut Claudiu, pentru implicarea și munca depusă în realizarea acestui proiect important pentru comunitatea noastră. Sportul aiudean renaște, iar împreună construim un Club durabil pentru generațiile viitoare!”, a transmis primarul Municipiului Aiud, Dragoș Crișan.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Administrația locală din Aiud a obținut o finanțare de 9 milioane de euro pentru reabilitarea Spitalului Municipal

Publicat

în

Administrația locală aiudeană a obținut o finanțare majoră de 9 milioane de euro pentru reabilitarea Spitalul Municipal Aiud. Este cea mai mare investiție din istoria spitalului aiudean, de la finalizarea construcției corpului nou în anul 1993. 

Proiectul vizează modernizarea completă a corpului vechi al unității medicale. Fondurile provin de la Ministerul Dezvoltării.

„Investiția va duce la îmbunătățirea semnificativă a condițiilor medicale și a infrastructurii spitalicești.Este o etapă majoră în procesul de modernizare a sistemului de sănătate local”, a transmis primarul Municipiului Aiud, Dragoș Crișan.

Acesta transmite mulțumiri ministrului dezvoltării Cseke Attila pentru sprijinul acordat și ministrului sănătății Alexandru Rogobete pentru implicare și susținere.

„Aceasta este a doua victorie majoră recentă, după obținerea a 4,5 milioane de euro pentru modernizarea cartierului Micro. Aiudul continuă să atragă investiții și proiecte importante de dezvoltare”, a mai afirmat edilul din Aiud.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud