Dacă  aţi rămas în pană de idei privind cărţile pe care le citiţi, vă dau un sfat: căutaţi volumul de versuri „Şarpele trupului risipitor”, scris de Teo Laurean, din Meşcreac, comuna Rădeşti. Sunt sigur că aceasta ar fi alegerea perfectă pentru petrecerea unor clipe „inundate” de metafore.

Lansată vineri, 5 decembrie 2014, la Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” din Aiud, concomitent cu vernisarea unei excepţionale expoziţii de grafică semnată Andrei Bako, grafică ce a şi ilustrat-o, cartea lui Teo Laurean ne prezintă un poet- jongleur al metaforelor, un poet matur, ce concepe versuri profunde, uneori dure, alteori suave, dar îndeosebi provocatoare. Pe măsură ce pătrunzi în universul său de viaţă şi de creaţie, poezia lui Teo Laurean este într-o oarecare măsură instigantă, mai ales pentru cei care-l cunosc, acesta „tăcând” peste zece ani de la prima sa carte („Nu mai vine nimeni”) apărută în anul 2011, tot la Editura „Grinta”. Faptul că nu a scris foarte mult nu este altceva decât dorinţa sa de performanţă calitativă, şi nu cantitativă. Cu siguranţă că ambiţia sa de a-şi demonstra arta versificaţiei, pe care o aşează dupa o ordine proprie, este o reuşită.
Lirica sentimentelor, uneori adolescentină, alteori predominantă a idealurilor pragmatice cotidiene ori romantice, cunoaşterea eului liric în jurul căruia a aşezat lumea reală descrisă, este o caracteristică pregnantă a poetului Teo Laurean. În majoritatea lor, poeziile cuprinse în volumul lansat au o tentă filosofică, un prilej de a comunica frământatele întâmplări ale fiinţei interioare, care sunt mai puternice decât cele ale condiţiei fizice date, un fel de coloană a infinitului între pământ şi cer.
Extrasă la întâmplare, una dintre cele aproape o sută de texte, poezia „Belşug”, cred că poate fi unul dintre argumentele ce pot exemplifica modul gândirii poetice a lui Teo Laurean: „În aceste vremi de crâncenă urgie,/Când neamul omenesc e-n lăcrimare,/Sunt mândru că sunt rege-n sărăcie,/ Iar nu tâlhar vânat la drumul mare!// Sunt mai avut ca toţi îmbelşugaţii,/ Deşi sărman cât toată sărăcia,/Feciorii mei sunt feţii şi-mpăraţii,/ Iar fiica mea mi-oferă veşnicia!/.
Cartea lui Teo Laurean este ilustrată de peste douăzeci de „poeme grafice”, rod al procesului creator de metafore plastice ale mereu surprinzătorului Andrei Bako, unul dintre puţinii artişti aiudeni cu adevărat curajoşi, care nu ezită nicio clipă să se arunce în neantul imaginaţiei, formei şi a dimensiunii. Arta şi imaginaţia lui Andrei Bako le sunt cunoscute multora dintre cititori din paginile cotidienelor în care a publicat caricatură. Andrei Bako este nu doar un caricaturist de excepţie sau un ilustrator de cărţi, acesta semnând ilustraţia altor câtorva volume, ci şi un plastician inconfundabil. Lucrările sale demonstrează un nucleu lăuntric prin care poate fi vizualizată identitatea veridicului plastician care, alături de versurile lui Teo Laurean, stârnesc noi revelaţii, noi profunzimi, un spaţiu vast de meditaţie şi de inspiraţie, un potenţial aproape inepuizabil de creare sau recreare a unei lumi văzute cu inima.
Atmosfera creată de cei doi protagonişti ai evenimentului a fost impresionantă, lumânările, jocurile de lumini şi umbre au avut efect magic asupra celor peste o sută de persoane prezente şi obligate să redescopere poezia şi arta paşnică, cu gânduri şi stări curate, chemaţi fiind, parcă, să urmeze drumul din vis, la capătul căruia să descopere că cei doi au aceleaşi ocupaţii, că amândoi nu fac altceva decât să se joace cu metafora, creând şi compunând fiecare, cu mijlocul lui de exprimare, adevărata poezie.

Dorel LAZĂR