Actualitate
O șoferiță din Aiud trebuie despagubită de Primărie, după ce și-a avariat mașina într-o groapă din asfalt

Hotărârea Judecătoriei Aiud a fost pronunţată la sfărşitul anului 2020 şi a fost contestată, atât de reclamantă, cât şi de pârâtă, urmând ca dosarul să ajungă la Tribunalul Alba.
Femeia a solicitat, în contradictoriu cu Primăria Aiud şi Serviciul Public Administraţia Patrimoniului Local, să fie obligaţi pârâţii să îi achite suma de 1.176,35 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat autoturismului proprietate personală, ca urmare a deteriorării părţilor componente ale autoturismului, în urma izbirii acestor părţi inferioare ale autoturismului cu denivelările pronunţate din asfalt situate pe strada 1 Decembrie 1918, lipsei întreţinerii şi reparaţiei acestui segment de drum.
Reclamanta (T. V.) a susţinut că la data de 25 iulie 2019 se afla în autoturism împreună cu fiul ei şi un prieten al acestuia şi se deplasau spre casă din centrul oraşului. La capătul străzii 1 Decembrie 1918, la intersecţie cu strada Simion Bărnuţiu, a trecut peste un postament de fier plasat peste o scurgere, iar acest postament s-a dezechilibrat, întrucât era prost fixat, lovind partea inferioară a autoturismului şi cauzând o deteriorare a acestuia.
”A apreciat că întrucât drumul aparţine domeniului public de interes local al Municipiului Aiud şi este administrat de către Serviciul Public Administraţia Parimoniului Local, constatând proasta între ţinere a acestuia de natură a produce prejudicii autoturismelor aflate în trecere, implică incidenţa art. 1376 C.civ. care prevede în mod expres obligaţia reparării prejudiciului cauzat de lucrul aflat sub paza sa de către titularul dreptului de proprietate independent de orice culpă”, se arată în acţiunea civilă depusă la instanţă.
• Primăria aruncă vina pe conducătoarea auto
De celalată parte, Primăria Aiud a solicitat respingerea acţiunii ca fiind netemeinică şi nefondată . ”(…) Din evaluarea cercetată la faţa locului de reprezentanţii acestuia, a rezultat că porţiunea de drum în discuţie nu afectează traficul în zonă. Chiar dacă reclamanta a depus la dosar acte doveditoare privind valoarea prejudiciului, suma reprezentând contravaloarea manoperei şi a materialelor necesare, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii, deoarece prejudiciul nu a fost produs de un lucru, ci de o persoană care conducea autoturismul şi nu a respectat regulile de circulaţie, respectiv limita de viteză corespunzătoare pentru circulaţia pe drumurile publice în interiorul localităţii”, s-a precizat în întâmpinarea depusă de administraţia locală.
S-a mai susţinut că răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri este o formă de răspundere indirectă, obiectivă, bazată pe ideea de garanţie şi nu se aplică în situaţiile în care lucrul este un simplu instrument al omului în cauzarea prejudiciului. ”Atunci când conducătorul auto nu respectă regulile de circulaţie, fapta ilicită este săvârşită de către această persoană, fiind aplicabile regulile de la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie. La momentul la care reclamanta susţine că s-a produs avarierea autoturismului, aceasta nu a chemat nicio autoritate competentă care să constate împrejurările avarierii”, au mai transmis cei de la Primărie.
S-a făcut şi o deplasare în teren şi s-a constat că există un şanţ acoperit cu elemente din beton şi care într-un punct, în vecinătatea punctului de refulare spre Valea Aiudului, are o gură de vizitare care este acoperită cu un capac metalic, iar acel obiect este integru, nu prezintă defecte majore sau de dezechilibru, capacul de fier fiind amplasat de foarte mult timp şi nu au existat alte sesizări privind posibilitatea de a afecta traficul în zonă. Ultimele lucrări de întreţinere pe acel segment de drum au avut loc la nivelul lunilor octombrie şi noiembrie 2018, iar ulterior sesizării reclamantei, s-a procedat la efectuarea unor lucrări de consolidare suplimentară a elementelor sistemului rutier din zonă.
• Instanţa a dat dreptate reclamantei
”Urmare a vizualizării planşelor foto cu intersecţia în care a avut loc avarierea vehiculului, instanţa reţine că se poate observa o stradă reabilitată şi asfaltată, iar în capătul acesteia se află amplasat un canal, existând o diferenţă de nivel, iar capacul metalic ce acoperă canalul nu se observă să fie fixat în elemente stabile. Din înregistrările video depuse la dosar, instanţa reţine că zona în care este amplasat canalul este denivelată, prezentând deteriorări în jurul acestui canal, iar capacul de tablă de deasupra nu este fixat, chiar şi la călcarea cu piciorul ridicându-se în aer, prezentând pericol pentru trecători şi pentru autoturismele care circulă în proximitate.
Instanţa reţine că a avut loc un prejudiciu produs de lucruri, prejudiciu constând în avarierea vehiculului proprietatea reclamantei, care s-a datorat neîntreţinerii corespunzătoare a drumurilor şi a elementelor de canalizare amplasate pe acestea, respectiv de lăsarea pe drumul public a unui capac de tablă care acoperea un canal fără a fi fixat în mod corespunzător, astfel că la trecerea vehiculului, acesta s-a ridicat şi a cauzat avarii la partea inferioară a autoturismului”, se precizează în hotărârea Judecătoriei Aiud.
Judecătorul a respins susţinerea prin care se afirmă că prejudiciul a fost cauzat din culpa conducătorului auto, deoarece acea bucată de fier era amplasată pe carosabil, pe banda de circulaţie, astfel că şoferul nu avea obligaţia de a evita să treacă cu maşina peste aceasta.
”(…) Şi dacă ar fi existat o culpă a conducătorului auto, aceasta nu era una exclusivă a acestuia, astfel că pârâţii nu erau exoneraţi de răspunderea civilă delictuală. Un alt indiciu care denotă neglijenţa pârâţilor în întreţinerea drumului este dat şi de faptul că ulterior reclamaţiei scrise venite din partea proprietarei autovehiculului, au fost efectuate lucrări de consolidare a acelei bucăţi metalice care acoperea canalul, ori dacă porţiunea de drum era conformă şi fără a exista pericol de accidentare, nu s-ar fi procedat la efectuarea altor lucrări suplimentare”, a mai susţinut magistratul care a judecat plângerea şoferiţei din Aiud.
sursa: adevarul.ro
Actualitate
Bărbat de 31 de ani din Aiud, reținut după ce ar fi încălcat ordinul de protecție emis în favoarea fostei partenere
Un bărbat în vârstă de 31 de ani, din municipiul Aiud, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru încălcarea măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție emis de Judecătoria Aiud.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, incidentul s-ar fi petrecut în seara zilei de 1 noiembrie 2026, când bărbatul s-ar fi deplasat la locuința fostei partenere, în vârstă de 25 de ani. Acesta ar fi încercat să pătrundă în curtea imobilului, fără să reușească, timp în care i-ar fi adresat femeii injurii și expresii jignitoare.
Prin comportamentul său, bărbatul ar fi încălcat măsurile de protecție stabilite prin ordinul emis de Judecătoria Aiud la data de 26 octombrie 2026.
La data de 2 noiembrie, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Aiud au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.
Cercetările continuă sub supravegherea și coordonarea procurorilor, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.
Actualitate
Vineri, 20 noiembrie 2026, are loc deschiderea oficială a noului magazin LIDL din Aiud
Locuitorii municipiului Aiud vor avea, începând cu 20 noiembrie 2026, o nouă opțiune pentru cumpărături. Al doilea magazin Lidl din oraș, construit pe strada Transilvaniei nr. 156, se apropie de finalizarea pregătirilor, iar deschiderea oficială este programată pentru a doua jumătate a lunii noiembrie.
Potrivit informațiilor disponibile, aprovizionarea noului supermarket ar urma să înceapă în 16 noiembrie, cu doar câteva zile înainte de inaugurare.
Investiția a intrat în linie dreaptă după mai multe luni de lucrări, iar unul dintre ultimele demersuri administrative importante a fost finalizat în luna octombrie. Agenția pentru Protecția Mediului Alba a emis, la 19 octombrie 2026, Decizia nr. 9497 privind acordarea autorizației de mediu pentru funcționarea magazinului.
Al doilea magazin Lidl din municipiu
Noul supermarket este amplasat pe strada Transilvaniei, la numărul 156, și va fi al doilea magazin Lidl din Aiud, după unitatea deja existentă pe aceeași arteră.
Proiectul presupune construirea unui magazin modern, cu regim de înălțime parter, la care se adaugă amenajări exterioare și facilități destinate clienților. Investiția include bazine subterane, foraje proprii, căi de acces, o parcare și spații verzi.
Conform documentației tehnice, clădirea are o suprafață construită la sol de 2.164,50 metri pătrați, aceeași valoare fiind înregistrată și pentru suprafața construită desfășurată. Imobilul are o înălțime de 5,25 metri la cornișă, iar înălțimea maximă ajunge la 7 metri.
Inaugurare programată în luna noiembrie
Deschiderea noului magazin este programată pentru 20 noiembrie 2026. Până atunci, urmează să fie încheiate ultimele pregătiri, inclusiv aprovizionarea cu produse și organizarea spațiului comercial.
Prin această investiție, Lidl își extinde prezența în municipiul Aiud, oferind locuitorilor încă un punct de acces la oferta comercială a retailerului german.
Actualitate
Trafic închis spre și dinspre Ciumbrud în 3-4 noiembrie 2026. Care este ruta ocolitoare
Începând de marți, 03.11.2026, ora 17:00, până în data de 04.11.2026, ora 19:00, circulația rutieră înspre și dinspre localitatea Ciumbrud va fi închisă la trecerea la nivel cu calea ferată de la intersecția străzii Gării cu strada Ion Creangă, pentru efectuarea unor lucrări de reabilitare a căii ferate.
Circulația rutieră se va desfășura pe ruta ocolitoare DJ 107E, str. Ostașilor, DN 1 (către localitatea Rădești), str. Episcop Demetreiu Radu, traversând calea ferată, urmând „Drumul Târgului”.
Executantul lucrării va asigura semnalizarea corespunzătoare a traficului rutier.
Circulația rutieră către și dinspre localitatea Ciumbrud va fi închisă temporar începând de marți, 3 noiembrie 2026, ora 17:00, până miercuri, 4 noiembrie 2026, ora 19:00.
Restricția va fi instituită la trecerea la nivel cu calea ferată de la intersecția străzii Gării cu strada Ion Creangă, ca urmare a unor lucrări de reabilitare a infrastructurii feroviare.
Pe durata intervenției, șoferii vor putea utiliza o rută ocolitoare, care se va desfășura pe DJ 107E, strada Ostașilor, DN1 (în direcția localității Rădești), strada Episcop Demetreiu Radu, cu traversarea căii ferate, și va continua pe „Drumul Târgului”.
Potrivit informațiilor comunicate, executantul lucrărilor va asigura semnalizarea corespunzătoare a traficului rutier pe durata restricțiilor.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să țină cont de modificările temporare de circulație și să își planifice din timp deplasările în zonă.
-
Din Județacum 7 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-
Din Județacum 7 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-
Mondenacum 7 luni
MESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-
Din Județacum 11 luni
Mesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luni
O femeie din Aiud și-a ucis copilașul, imediat după ce l-a născut. L-ar fi pus într-un sac menajer și l-a ascuns în coșul cu haine
-
Aiudeniacum 12 luni
O tânără originară din Aiud i-a cucerit pe jurații de la „Chefi la cuțite”


