Mergând agale, cu paşi mici, treci pe lângă ţăranii producători şi pe lângă alţi „producători” mai tuciurii sau mai puţin tuciurii şi poţi afla multe dintre problemele cu care aceştia se confruntă.

Cine are răbdare atunci când se târguieşte ori cumpără o roşie, o vânătă sau un strugure, care, în ciuda secetei, umplu piaţa cu abundenţă şi culoare, ar trebui să nu se uite doar la portofel, ci şi la cel care vinde. Agricultorii, producătorii autentici se deosebesc de ceilalţi „producători”. Dacă te uiţi la ei, la mâinile lor şi le vorbeşti, afli multe, cu mult mai mult decât bănuieşti. Dacă le pui întrebări îţi vor spune unele „noutăţi vechi” pe care poate le ştii sau le bănuieşti, dar şi multe alte lucruri pe care nu ai de unde să le ştii, poate doar dacă te uiţi la emisiunile de specialitate ale televiziunilor locale sau naţionale. Mulţi dintre aceşti oameni sunt munciţi şi apăsaţi de poveri. Familia domnului Ioan B., producător din apropierea municipiului Aiud, este în piaţă, soţ, soţie şi fiu. Toţi cu mâinile bătătorite şi crăpate de munca de grădinar. Vând roşii, castraveţi, ardei şi vinete. Preţurile nu sunt mari, însă puţin mai ridicate faţă de vecinii lor. Este şi normal să fie aşa. Marfa este cu mult mai frumoasă şi pe deasupra este şi proaspătă. „Le-am cules în această dimineaţă. Ne-am trezit la ora patru şi ceva şi am cules atât cât credem noi că vom vinde”, ne-a spus Ioan, care a ţinut să mai precizeze: „La noi munca începe de dimineaţă şi se termină seara, târziu. Ce credeţi, că de aici mergem şi ne odihnim? Nicidecum. Mergem să udăm plantele, că fără udătură pe seceta asta eşti mort. Noi muncim, nu suntem domni ca ăia care au certificat de producător, dar nu au o palmă de pământ şi vând prin pieţe fără să-i întrebe nimeni de unde au atâta marfă”. La 3 lei kilogramul, roşiile lui Ioan stau şi nu prea sunt vândute, la fel şi gogoşarii care sunt preţuiţi de Ioan la 7 lei kilogramul. Sunt scumpe pentru buzunarul aiudeanului de rând. Castraveţii cu 2 lei per kilogram şi vinetele cu un leu merg binişor. Doi paşi mai încolo, un tinerel care are taraba plină de varză, castraveţi şi gogoşari nu pridideşte cu treaba. Îl mai ajută şi vecina de tarabă. Marfa frumoasă şi ieftină atrage lumea ca un magnet. Marcel, aşa ne-a spus că îl cheamă, vinde singur. Părinţii lui sunt plecaţi. Tot cu legume. Unul este la Sibiu, celălalt la Cluj. Au ei acolo „engross-iştii” lor cărora le dau marfa mai ieftin pentru ca aceştia să o vândă apoi în pieţe. La cei peste 70 de ani ai săi, nea Mihai „a închinat steagu’” şi doarme, așezat pe scaun cu capul sprijinit pe grămada de legume. Are grijă de el şi marfă Vasile de la taraba vecină. De loc din comuna Mihai Viteazul, de lângă Turda, localitate vestită pentru legumicultură, bătrânul Mihai a venit cu roşii mari, cărnoase şi zemoase, cu vestita lor ceapă roşie şi usturoi. În majoritatea lor, legumicultorii spun cam aceleaşi lucruri despre activitatea lor de zi cu zi. Dar toţi spun că seceta le-a dijmuit amarnic recolta, că anul acesta a fost unul cât se poate de rău pentru ei, că au cărat cu mâna zeci de tone de apă pentru plantele lor şi că nu se merită să mai munceşti pământul. Toţi ne-au avertizat că în maximum o săptămână preţurile vor sălta, fiindcă oricine vrea să recupereze cât mai mult din ceea ce a investit şi din ce a distrus canicula. Mâinile lor, care, de prea multă muncă, parcă sunt de şmirghel, se străduiesc să servească prompt pe oricine. Glasurile lor te îmbie să cumperi şi laudă marfa. Precupeţii trec prin dreptul tarabelor, se uită, cercetează marfa, întreabă de preţ, mulţi pleacă, puţini cumpără. „Şomajul mare, pensiile mici, lipsurile şi grijile pentru iarna care este aproape fac din orăşeni nişte zgârciţi! Nu vedeţi că nu mai este aglomeraţia care a fost în urmă cu ani? Ce dacă este vreme frumoasă? Nimeni nu iese nici măcar să se plimbe. Semn rău pentru viitor”, ne-a spus Ioan B. Singurul sector care nu spune nimic, tace şi face, este cel al florăreselor. Flori frumoase aranjate în buchete multicolore stau la rând şi-şi aşteaptă cumpărătorii. Cele mai vândute par a fi coroanele mortuare. Lucru de altfel remarcat de agricultori, fapt pentru care domnul Vasile, după ce a arătat, cu un gest făcut din cap, către sectorul ocupat de flori, a şi bătut un apropo atunci când am stat de vorbă cu el: „Ăia se pare că au de lucru mai mult decât alţii. Că sunt flori de nuntă ori de alte ocazii, buchetele se mai vând cum se vând, dar cel mai mult vând coroane pentru înmormântări. Moare lumea pe capete. Aşa se întâmplă când nu mănânci fructe şi legume naturale de ale noastre şi te duci la supermarket”, a spus acesta. Se pare că Vasile are dreptate.

Dorel LAZĂR

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS