Politică
Oana Badea: „Aşteptările aiudenilor sunt priorităţile mele”
În plan local, există un singur partid care contează, unul mai important decât partidele politice cunoscute azi: partidul aiudenilor în aşteptarea unui proiect credibil pentru viaţa lor de zi cu zi.
Cum a fost şi ce a fost ştim cu toţii pentru că am trăit împreună binele şi răul. Cum va fi şi ce va urma depinde, ca de fiecare dată, de rezultatul alegerilor locale. Că vorbim despre locuri de muncă, despre amenajarea bătrânului parc mereu în studiu de fezabilitate, despre stadionul pe care aiudenii l-au pierdut şi îl văd astăzi în paragină, despre localităţile aparţinătoare mereu amânate în procesul de modernizare, despre semafoare, intersecţii, asfaltări, vorbim despre problemele nerezolvate nu de ieri-alaltăieri, ci de câteva mandate. Cert este că niciunul dintre cei care au condus destinele oraşului nu s-a aşezat singur în această funcţie. Aiudenii prezenţi la vot au ales. În mâna lor s-a aflat şi se află rezultatul.
Precum toţi aiudenii, ştiu foarte bine că alegerile locale din 2016 vorbesc despre Aiud şi aiudeni – unde am fi fost astăzi, dacă s-ar fi făcut cu adevărat ceea ce ar fi trebuit făcut. Har Domnului, Blajul este dovada vie că se poate. Demonstraţia că şi la Aiud s-ar fi putut face la fel.
Alegerile din 2016 nu sunt despre cine vrea să fie primar, ci sunt despre cine poate să fie primar. Sunt despre alegerea pe care trebuie să o facă mulţi, cât mai mulţi aiudeni, şi nu grupuri de interese. Va fi alegerea care trebuie să facă diferenţa dintre liderul unei comunităţi şi orice altă variantă. Pentru că liderul uneşte, are viziune şi munceşte cot la cot cu semenii săi. Aiudul are nevoie de un lider, nu de un şef.
„Modestia este pentru proşti”, ne învaţă marele Nicolae Iorga. Şi cum ceea ce nu se spune public nu există, voi spune pe scurt ceea ce nu s-a spus din varii considerente. PNL Alba a decis că stabilirea candidaţilor pentru funcţia de primar se va face în urma sondajelor de opinie. Sondajele au fost realizate, copreşedintele Mircea Hava comunicând în structura judeţeană de partid şi rezultatele sondajului de la Aiud. Am aflat că sunt validată informal de rezultatele sondajului. M-a bucurat faptul că am păstrat încrederea celor care m-au susţinut constant. Dacă alegerile ar fi duminica viitoare aş câştiga detaşat alegerile pentru funcţia de primar. Nu o spun eu, ci sondajul realizat în această toamnă în Aiud. Evident, au existat mai multe nume către care se îndreaptă încrederea şi votul aiudenilor, dar, conform acestui sondaj, sunt în fruntea opţiunilor iar următorul clasat nu reuşeşte să obţină nici jumătate din scorul obţinut de mine. Cei care au aplicat sondajul au consemnat orice nume propus şi neînscris în lista chestionarului. Nu a rezultat niciun alt nume care să deţină atât notorietate cât şi intenţie de vot înregistrate de mine. De aceea, încă un sondaj corect nu ar face decât să-l valideze pe primul.
În cadrul şedinţei judeţene, o singură persoană a contestat rezultatul sondajului de la Aiud şi nefiind singura situaţie de acest gen, s-a propus efectuarea unui alt sondaj. Aici ne aflăm în acest moment.
Sunt întrebată frecvent despre eventuala mea candidatură. Şi spun mereu acelaşi lucru: cât timp sunt membra unui partid politic aştept decizia internă. Ca om politic însă este mai puţin important dacă eu îmi doresc să fiu primar. Important este dacă aiudenii, cei care mi-au acordat peste 3400 de voturi în 2012 şi nu numai aceştia, mă percep ca fiind candidatul lor, omul potrivit pentru proiectele lor. Aşteptările cetăţenilor sunt priorităţile mele. În mod normal, ambiţiile personale nu trebuie să devină priorităţile niciunui partid. Realitatea ne confruntă însă cu oameni pentru care ambiţiile personale nu se opresc niciodată.
Am convingerea că oamenii politici trebuie să rămână în spaţiul public atâta timp cât cetăţenii le validează proiectele. Tocmai de aceea, înainte de a vorbi public despre eventuala mea candidatură în 2016, am cerut să fiu inclusă în sondaj alături de alte nume propuse de partid şi am aşteptat rezultatele. Dacă ne respectăm semenii, înainte de orice pretenţie, înainte de oricare susţinere politică trebuie să existe neapărat o susţinere cetăţenească.
Ca atare, aflând care este susţinerea cetăţenească, aştept liniştită decizia partidului ca apoi să înţeleg ce am de făcut. La Aiud, alegerea e simplă: fie continuarea administraţiei anterioare, fie o administraţie nouă. La fel sau altfel?
Oana BADEA


Politică
Fostul viceprimar al Municipiului Aiud, Lörincz Helga, numită președinte cu rang de secretar de stat, al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților
Lörincz Helga (UDMR), fost viceprimar al Municipiului Aiud, a fost numită președinte, cu rang de secretar de stat, al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Decizia a fost publicată, vineri, 4 iunie 2026, în „Monitorul Oficial”.


Lörincz Helga (54 de ani) o înlocuiește în funcție pe Cristina Florentina Stanca.
„Având în vedere Adresa Cancelariei Prim-Ministrului nr. 3.104 din 28 mai 2026, înregistrată la Cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/6.604 din 28 mai 2026 și la Secretariatul General al Guvernului cu nr. 20/15.921/DR din 29 mai 2026, în temeiul art. 29 și al art. 31 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 4 alin. (1) și (11) din Hotărârea Guvernului nr. 572/2013 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, cu modificările și completările ulterioare, prim-ministrul emite prezenta decizie.
Articol unic. — Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Lörincz Helga se numește în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților”, se arată în decizia de numire.
Politică
Spitalul Municipal Aiud primește un milion de lei pentru achiziționarea de echipamente medicale noi
Spitalul Municipal Aiud a primit o primă tranșă de 1.000.000 de lei pentru achiziția unor echipamente medicale esențiale, menite să crească calitatea îngrijirilor oferite pacienților. Fondurile au fost alocate de Ministerul Sănătății, condus de social-democratul Alexandru Rogobete, în cadrul unui proiect de modernizare a unității medicale, care include atât secțiile spitalului, cât și ambulatoriul.


Corneliu Mureșan, președintele PSD Alba, a declarat: „Ministerul Sănătății, condus de social-democratul Alexandru Rogobete, sprijină dezvoltarea serviciilor medicale de la Spitalul Municipal Aiud. Recent, a fost alocată o primă tranșă de 1.000.000 de lei pentru achiziția unor echipamente medicale esențiale, care vor aduce un plus real în calitatea îngrijirii oferite pacienților.”
Potrivit lui Mureșan, „Cu aceste fonduri vor fi cumpărate ecografe, aparate EKG, monitoare pentru funcții vitale, un artroscop și un computer tomograf, echipamente moderne, necesare atât în secțiile spitalului, cât și în ambulatoriu.”
El a mai subliniat că, odată cu preluarea mandatului de primar de către Dragoș Crișan, „spitalul din Aiud a intrat într-o etapă nouă, în care modernizarea devine o prioritate reală. Timp de ani buni, spitalul a rămas în urmă față de alte unități medicale din județ, iar aiudenii, la fel ca oamenii din localitățile din jur, au nevoie de servicii medicale de calitate, oferite de medici buni și cu dotări pe măsură.”
Primarul municipiului Aiud, Dragoș Crișan, a confirmat sprijinul obținut: „Dragi aiudeni, mă bucur să vă anunț că am reușit să atragem fonduri de peste 1 milion de lei pentru Spitalul Municipal Aiud. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a identificat sursa de finanțare pentru a dota Spitalul Municipal Aiud cu aparatură nouă, care corespunde standardelor actuale.”
Primarul a detaliat și lista echipamentelor ce vor fi achiziționate: „De la ecografe și EKG-uri, până la colposcop, monitoare pentru funcții vitale, artroscop, autoclav, CT și alte echipamente esențiale – acestea vor sprijini activitatea secțiilor Boli Infecțioase, Obstetrică-Ginecologie, Neurologie, Pediatrie, Ortopedie, Chirurgie și a ambulatoriului.”
El a menționat și contribuția administrației locale: „Pentru a face posibile aceste achiziții, administrația locală aiudeană participă cu o cofinanțare de 10% (100.000 lei). Această finanțare nu ar fi fost posibilă fără contribuția vicepreședintelui Parlamentului European, Victor Negrescu, și a Președintelui PSD Alba, Corneliu Mureșan, cărora țin să le mulțumesc personal pentru tot sprijinul constant oferit orașului nostru.”
Politică
Intenția consilierului local Lucian Alba de a-și dona indemnizația se lovește de o… poprire
Recent, un comunicat al consilierului local PNL din Aiud, Lucian Alba, ne anunța că acesta a renunțat la indemnizația sa lunară de circa 900 de lei pe care o donează Primăriei Aiud, pentru a sprijini reformele Guvernului Bolojan. Practic, acesta a ales să nu o mai încaseze.


„Nu vreau să fac parte dintr-un sistem care oferă beneficii fără responsabilitate,”, declara la data respectivă consilierul local PNL din Aiud, exprimându-și poziția critică față de modul în care e gestionată problema venitului aleșilor locali.
Gestul altruist al consilierului local a fost „faultat” însă de o încheiere judecătorească din 25 februarie 2025 a Judecătoriei Aiud, prin care s-a încuviințat executarea silită împotriva lui pentru o datorie de circa 100.000 lei a uneia din firmele pe care le are și pentru care a garantat personal printr-un contract de fidejusiune.
Potrivit acestei încheieri de încuviințare a executării silite, consilierul are poprire pe venituri, ca urmare a unui credit restant contractat de firma sa, Alba Line Spedition SRL pentru care a garantat și personal.
Poprirea, încuviințată de Judecătoria Aiud și trimisă Primăriei Municipiului Aiud de către un executor judecătoresc din Sibiu, prevede ca o treime din venitul lunar al consilierului local să fie virată direct către Alpha Bank România, până la achitarea unei sume totale de aproape 100.000 lei, reprezentând credit restant, dobânzi și cheltuieli de executare.
Contactat telefonic de ziarulunirea.ro, consilierul local PNL a declarat: „Poprirea aplicată pe persoana mea fizică a fost instituită eronat și urmează a fi corectată prin procedurile legale deja în curs. În cel mai scurt timp măsura va fi ridicată oficial. Momentan, doar două treimi vor rămâne în bugetul local”, a declarat Lucian Alba pentru ziarulunirea.ro.
Gestul altruist, pe care puțini politicieni aleg să îl facă, se împiedică câte-odată și de… popriri, o treime din indemnizația consilierului local fiind folosită pentru a achita datoriile către o bancă!
-



Din Județacum 2 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 2 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 10 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 2 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 2 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 7 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 10 luniNume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 8 luniMuncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului








































unul
13.12.2015 la 17:29
UUUUiiii. Mi-au murit lăudătorii! Ce bună sunt! Eu o să salvez Aiudul de incompetenți!
tinel
14.12.2015 la 10:10
si cine crezi ca-l salveaza ? postelnicul actualului sau mascariciul tronului ?
Maria
14.12.2015 la 13:08
Vorbesti doar prostii doamna secretar de stat. Uiti ca ne-ai taiat salariile? Uiti ca ai bagat Romania in criza? Ce dracu ai facut cat ai fost la Bucharest? In afara faptului ca ai luat leafa mare si ai facut shoping? AI TAIAT SALARII asta ai facut!!! Si acum iti tre sa fii si primarita! Rusine sa iti fie pt minciunile p care le indrugi! Ce sondaj??? Unde sa facut sondaj? In birourile voastre poate ca in cartierul micro cu siguranta nu sa facut nici un sondaj!!!
Regele Momo
14.12.2015 la 17:25
si eu cred si am zis ca mai bine va dadea afara pe 40% dintre voi decat sa taie salariile
Alexandra
14.12.2015 la 15:25
Unde s-au facut acele sondaje si de catre cine? Culmea…prin Micro nu au ajuns….nici in Aiudul de Sus…Si din cunostintele mele stiu ca aceste sondaje se fac de o firma specialiZată pe acest domeniu.Nu consider ca puteti schimba mare lucru in Aiud pentru ca nu stiti sa faceti altceva decat sa aruncati cu noroi in celalalt candidat.O persoana care încearcă sa iasa in evidență prin prezentarea aspectelor negative ale altei persoane ..nu poate fi de incredere 🙂