Îl cunosc pe Ioan Hădărig de mulţi ani şi întotdeauna am fost impresionat de energia sa, de consecvenţa cu care-şi urmăreşte scopurile şi îşi desăvârşeşte proiectele, precum şi de jovialitatea sa fără leac.

Cred că e singurul om dintre cei pe care-i cunosc, pe care nu l-am văzut niciodată trist, deşi viaţa i-a oferit şi încercări dintre cele mai grele… Chiar şi atunci când este meditativ şi pare abătut, este suficient să-i apară un prieten înainte, iar faţa lui se luminează de o căldură ce nu poate răsări decât dintr-un suflet de om esenţialmente bun. În cele ce urmează doresc să vi-l prezint, dăruindu-vi-l ca pe o operă a divinităţii, în aşteptarea aprecierii dumneavoastră. Titlul pe care l-am folosit mai sus pentru a-l defini pe Ioan Hădărig este inspirat de cel mai recent volum al său, apărut anul acesta şi intitulat „Poemul tăcerii”, fiindcă acest om de cultură discret şi modest are o viaţă personală ca un poem tăcut, dar plin de sunet şi de culoare. Veţi înţelege de ce afirm acest lucru, parcurgând câteva date referitoare la activitatea sa,  pe care le redau mai jos, repere ce demonstrează multitudinea de proiecte culturale şi de domenii în care s-a implicat, cu talent şi cu dăruire, fără a cere nimic în schimb pentru el însuşi… Tocmai de aceea i se cuvine recunoştinţa aiudenilor, a conjudeţenilor noştri şi a românilor, în general, pentru că Ioan Hădărig nu s-a implicat doar în proiecte autohtone, ci a activat şi în alte ţări, ca un veritabil ambasador cultural.
Ioan Hădărig s-a născut în data de 23 octombrie 1961, la Aiud. Este licenţiat al Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale, specializarea Sociologie, şi deţine un master: Literatură şi cultură românească în context european, obţinut la Facultatea de Istorie şi Filologie.
Volume publicate (poeme) – „Iubirea pe o cruce de nisip” (1996), „Lupta nebunului cu valul” (2002), „Apocalipsa după Ioan” (2007), „Trupul amantului ucis” (2008), „Atingerea singurătăţii” (2012), „Poemul tăcerii/ Poeme du silence” (2013), „Imagini ale Aiudului de altădată”, album/poem editat în 7 limbi, în colaborare cu Robert Lixandru, ediţia I – 2008, ediţiile a II-a şi a III-a în 2011. „România literară, Aiud – 1930. Studiu monografic sau trei repere (contradictorii) ale situării în afara istoriei culturale europene”, ediţia I – 2010, ediţia a II-a în 2011.
Ediţii îngrijite: Nicolae Komives – Cana de fum” (Fiarele liniştii), Revista bibliotecii „Sfidări”, Dachau, Germania – 1999, Nicolae Komives – „Autoportret în zgomotul oglinzii” – 2000, Maria Pussy Gligor – Hulea, „Cântecul vieţii, cartea amintirilor”, „Aiudul literar” (2005, 2208 şi 2012), Livia Rebreanu – Hulea – „Cântecele mele” (memorii şi poeme).
Realizator şi coordonator (în colaborare), al lucrărilor: „Caietele Rebreanu” (2000), „Caietele concursului de proză scurtă – Liviu Rebreanu” (2000), „Pictori aiudeni” (2000).
Antologii: „În cuvânt” (nouă poeţi aiudeni), Munchen, Germania – 1998, „Des mots batis en silence – Cuvinte zidite în tăcere”, cu traducere în limba franceză de Marcela Hădărig.
Poeme publicate în antologii: „”Horia, mândru împărat” – Alba Iulia, 1994, „Avram Iancu, tulburător, năvalnic nume”- Alba Iulia, 1997, „Horia – munte al vrerilor noastre” – Alba Iulia, 2000, „Cântece de duminică”, antologie lirică de Ion Buzaşi şi Ion Mărgineanu, „Alba Iulia în lirica Unirii”, Alba Iulia, Editura „Unirea”, 2006.
Redactor de carte, prefaţă, eseu: Livia Rebreanu – Hulea – „Poezii”, 1998, Ştefan Balog – „Atingerea zilei de mâine” (proză fantastică), Dachau, Germania, 1999, Ştefan Balog. „Kutyaelet” (Viaţă de câine), proză în limba maghiară, 2002, Zamfira Costan – „Cavalcada nebunelor scenarii”, 2002, Ştefan Balog – Traversarea”, 2007, Dorel Lazăr – „Praf în ochii orbilor”, 2003, Dorel Lazăr – „Manual pentru guvernarea României”, Dorel Lazăr – „Cu prostia în mână şi furtuna în gură”, 2008, Andrei Erna – „Fragmentele iubirii”, 2005, cărora li se adaugă numeroase albume de artă editate de Fundaţia Inter-Art Aiud.
Activitate literară şi culturală: Director artistic al Fundaţiei Inter-Art, al Galeriilor Inter-Art şi al Muzeului de artă contemporană din Aiud; Director artistic al Taberei internaţionale de artă plastică Inter-Art, al Taberei internaţionale de creaţie pentru tineret, al Bienalei internaţionale de grafică mică, al Festivalului internaţional de umor, al Festivalului internaţional de film şi artă fotografică Art-Aiud, al Taberei internaţionale de grafică Wine-Art şi al Taberei internaţionale de artă plastică Prison-Art; Manager al Centrului Cultural „Liviu Rebreanu” din Aiud; Director al Companiei de teatru Aiud, redactor al publicaţiei „Zorile”, membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 2011, a publicat în revistele „Steaua”, „Vatra”, „Discobolul”, „Paşii Profetului”, „Aiudul literar” etc.
Trebuie să recunoaşteţi că Ioan Hădărig are o carte de vizită impresionantă, dar dincolo de aceasta este un OM, pe care am încercat să-l surprind într-un scurt interviu, pe care-l redau mai jos:

– Cine şi cum este omul Ioan Hădărig, în spatele imaginii publice?
– Cine sunt? Iată o întrebare pe care nu am curajul să mi-o adresez prea des. Mă (re)descopăr în fiecare zi, în fiecare anotimp. Îmi descopăr mereu calităţi şi defecte. Pot spune că în spatele imaginii publice sunt doar un simplu om. Atunci când te lupţi, ca mine, cu o boală (lupt cu un cancer de aproape doi ani şi încă nu am învins niciunul, nici eu, nici boala…) descoperi lumea de fiecare dată când deschizi ochii, dimineaţa.
– Eşti mai mult sociolog, mai mult poet sau mai mult activist cultural?
– Sunt sociolog în şi prin studiile pe care le întreprind, şi trăiesc cu putere fiecare moment al acestei profesii. De curând a apărut o carte semnată de pictorul şi profesorul Andor Komives, de la Universitatea de Artă şi Design din Cluj Napoca, intitulată „Alchimia inimii”, la care am colaborat, în calitate de sociolog, la efectuarea unei cercetări privind „amprente ale memoriei colective sau Paradisul cercetat sociologic”. Am continuat, împreună cu Inter-Art, cercetarea sociologică, pe baza proiectelor iniţiate de noi în Penitenciarul Aiud, la sediul ONU din New York, la Woodrow Wilson Center din Washington, la Parlamentul European de la Bruxelles, la tabăra internaţională de artă plastică Inter-Art etc, privind conceptul de spaţiu închis/deschis.
Poetul scrie departe de spaţiul public, apoi îşi „abandonează” poemele în cărţi, şi tace. Un timp, tace. Proiectele mele culturale sunt legate de managementul Centrului Cultural „Liviu Rebreanu”: un festival internaţional de umor, un festival internaţional de film şi artă fotografică, colocviile de literatură şi arte, Zilele Culturale Rebreanu, festivalul internaţional de icoane şi pictură religioasă, cercurile de chitară, pian şi altele. Avem un ansamblu folcloric, „Doina Aiudului”, de înaltă ţinută şi valoare artistică, cu secţii pentru copii şi tineri, cu un taraf cu instrumentişti foarte talentaţi şi, mai nou, cu un important festival de folclor, o continuare a festivalului de datini şi obiceiuri populare. Am şi o mare tristeţe, însă, deoarece teatrul de proiecte, iniţiat prin Compania de teatru (profesionist) în anul 2005, a realizat trei proiecte importante, dar apoi criza financiară a învins şi… m-a învins. Cel puţin până acum, pentru că nu o să mă dau bătut. Încă mai există speranţa unui teatru profesionist la Aiud…
– Ce-ţi place şi ce nu-ţi place? Şi de ce?
– Îmi place sufletul românului: frământat, curajos, trist, ambiţios… Nu-mi plac cei care vor să transforme poporul român într-o turmă. Într-un moment al istoriei, poporul meu, genial prin simplitatea lui umană (cum ar spune bătrânul filosof), va răzbi timpurile, prin valorile şi tradiţiile sale, prin bogăţia sa culturală şi umană, prin ţinuturile sale de poveste…
– Care este cel mai mare succes al carierei şi al vieţii tale, de până acum?
– Reuşitele mele? Relaţia cu fiul meu şi cu doamna mea (mama fiului meu), poemele rătăcite prin cărţi şi aiurea, precum şi pomul sădit în curtea casei mele, numit popular… „scânteie”.
– Din câte ştiu eu, tu ţi-ai creat singur calea pe care ai dobândit ascendenţa în carieră şi în mediul cultural. De la înălţimea experienţei tale, ce sfaturi le poţi da tinerilor care doresc să-ţi urmeze exemplul?
– Cultura autentică este deschisă doar celor care cred în ea. Impostura este dedicată searbădului „astăzi” şi pentru unii poate însemna chiar mărunta „glorie” a momentului, dar cultura autentică e singura care supravieţuieşte oamenilor şi timpului. Şi care-i îmbogăţeşte, totodată. Asta îi spun mereu fiului meu şi aş putea să le spun şi celor mai tineri…
-Te consideri un patriot? Ce înseamnă pentru tine patriotismul?
– Respect, susţin şi promovez valorile autentice ale poporului român, în contextul valorilor universale.
– Ce planuri de viitor ai?
– Alături de Inter-Art Aiud, în calitate de director artistic, pregătim o importantă expoziţie de mail-art şi un proiect inedit la sediul ONU din New York. În cadrul Taberei internaţionale de artă plastică Inter-Art  voi continua, în parte, proiectul „Cuvânt şi imagine”, iar anul acesta voi realiza un triptic cuvânt-imagine-sunet. La Centrul Cultural „Liviu Rebreanu”, alături de proiectele culturale menţionate deja, voi continua programele de formare profesională a adulţilor şi voi iniţia un proiect destinat cunoaşterii culturii maghiare din Transilvania. Ca membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara, încerc să regândesc spaţiul întâlnirilor literare, fie prin proiectele mai vechi pe care le derulam în spaţii neconvenţionale, fie prin proiecte experiment, care să fie acceptate şi de publicul tânăr. Iar acum, în momentul în care vorbim, încerc să promovez volumul de poezie „Poemul tăcerii/Poeme du silence”, ediţie bilingvă română-franceză, în traducerea Marcelei Hădărig şi cu grafica semnată de Ştefan Balog, volum pe care
l-am lansat în primăvara acestui an, la Parlamentul European din Bruxe­lles.
– Vă mulţumesc, sănătate şi mult succes!

Ioan HĂNŢULESCU