Știri din zonă
Parc eolian pe păşunea din Ponor
Comuna Ponor şi-a concesionat o mare parte din păşunea aflată pe platourile montane pe care le are în administraţie. Ca urmare a unei hotărâri a Consiliului Local al comunei Ponor, administraţia publică locală va încasa anual aproximativ 8500 de euro, cotravaloarea concesionării păşunii unei firme spaniole.
„Se pare că se arată „zorii” pentru economia comunei noastre. După societatea care se ocupă cu creşterea vacilor şi prelucrarea laptelui, la noi în comună a venit primul investitor mai important. Este vorba despre firma spaniolă Gamesa ce va construi aici un parc eolian”, ne-a declarat domnul Vasile Stan, primarul comunei Ponor. Suprafaţa totală concesionată este de 24 de hectare pe care firma va amenaja un parc eolian cu o putere instalată preconizată de 50 MW/oră.
Gamesa este o companie spaniolă care este unul dintre liderii mondiali în domeniul industrial. Din anul 2007, Gamesa şi-a concentrat activitatea în domeniul tehnologiilor pentru energie regenerabilă. Din grupul Gamesa face parte şi compania Aernnova European Components care se ocupă cu fabricarea de aeronave şi nave spaţiale. În iulie 2010, Aeronava avea peste 3.000 de angajaţi în mai multe fabrici din Spania, SUA, Mexic şi Brazilia. Aeronava este prezentă şi în România şi produce la Braşov componente pentru uriaşul model A350, dezvoltat de Airbus.
FOTO: WIKIPEDIA
Știri din zonă
Incendiu la o locuință din localitatea Meșcreac. Au intervenit pompierii militari din Aiud și SVSU Rădești
Secția de pompieri Aiud a intervenit, în cursul nopții trecute, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în interiorul unei locuințe din localitatea Meșcreac, comuna Rădești.
Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Forțe și mijloace de intervenție: două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Secției de pompieri Aiud și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Rădești.
Știri din zonă
Investiția „Amenajare curte școală și extindere vestiar cu copertină”, la Școala din Rădești, aproape finalizată
Se află în curs de finalizare (90% lucrări efectuate) investiția „Amenajare curte școală și extindere vestiar cu copertină”, la Școala Gimnazială „Demetriu Radu” din Rădești.
Lucrările au fost demarate în luna iulie, iar amenajarea propusă în proiect a fost împărțită în mai multe zone funcționale, legate printr-o alee principală.
A fost amenajată curtea școlii prin crearea de alei și zone de joacă pentru copii, cu elemnte uzuale, zone verzi și amplasarea de dotări și echipamente specific minimale.
Pe toată suprafața amplasamentului de cca 1700 mp, au fost amenajate zone cu spatii verzi (de tip gazon) delimitate de alei și locuri de joacă cu borduri prefabricate din beton și cauciuc, precum și parcări auto pentru personalul care deserveșteinstituția.
Ca și vegetație, au fost plantați arțari norvegieni, arțari japonezi și arbori din specia Ginko Biloba.
Potrivit primarului Alin Nicula, urmează ca în scurt timp să fie confecționată și extinderea vestiar cu copertină și amenajarea de recepienți pentru colectare deșeuri menajere.
Valoarea investiției cu TVA inclus se ridică la suma de 108.921,53 lei (finanțare de la bugetul local) termenul de finalizare fiind de 12 luni, de la începera lucrărilor.
Constantin PREDESCU
Știri din zonă
Primăria Lopadea Nouă scoate la licitație lucrări pentru amenajarea de trotuare și șanțuri de scurgere, pe marginea DJ 107E
Primăria comunei Lopadea Nouă a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) licitația pentru lucrările de amenajare a șanțurilor și trotuarelor de-a lungul drumului județean DJ 107E, în intravilanul localității.
Contractul, cu o valoare estimată de 899.342,43 lei, fără TVA, vizează tronsonul 1, cu o lungime de 752 de metri. Ofertele pot fi depuse până la 27 octombrie 2026, iar durata estimată a execuției este de aproximativ șase luni.
Proiectul prevede amenajarea a 293 de metri de trotuare, cu lățimea de 1,20 metri, și construirea a circa 699 de metri de șanțuri betonate. Sunt incluse, de asemenea, refacerea a peste 1.000 de metri de acostamente, amenajarea unei rigole carosabile și a unei parcări de 165 de metri pătrați, precum și modernizarea sau repararea podețelor transversale.
Lucrările mai prevăd realizarea a 30 de accese către proprietăți. Trotuarele vor fi pavate cu pavele autoblocante, montate pe fundație din balast și piatră spartă și încadrate cu borduri prefabricate. Soluțiile tehnice sunt proiectate pentru a facilita circulația pietonilor și evacuarea apelor pluviale.
Potrivit documentației, pe sectorul vizat există zone fără trotuare, iar șanțurile sunt, în unele locuri, degradate sau colmatate. Pietonii folosesc acostamentele ori spațiile verzi de la marginea drumului, iar scurgerea necorespunzătoare a apelor poate duce la acumulări în apropierea carosabilului și a proprietăților.
Prin investiție, administrația locală urmărește să îmbunătățească siguranța pietonilor și a traficului, accesul la gospodării și gestionarea apelor pluviale.
-
Din Județacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-
Din Județacum 7 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-
Mondenacum 6 luni
MESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Muncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului
-
Din Județacum 11 luni
Mesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Kaufland Aiud, inaugurat în prezența oficialităților. Deschiderea pentru public va avea loc mâine



