Rămâi conectat

Actualitate

Parcul de joacă din Sâncrai arată ca o ruină

Publicat

în

Supărare mare în Sâncrai, localitate aparținătoare Municipiului Aiud. Parcul de joacă situat pe strada Andrei Mureşan, construit de fostele administrații și în care odinioară se jucau puținii copii din sat, este într-o stare jalnică.

Cu un carusel dezmembrat, o bancă pe care nu te poți așeza, un leagăn ce abia se mai ține în picioare, fără cale de acces și o baltă în care se scurg toate mizeriile de pe drum și din alte părți, parcul, care acum câțiva ani arăta „omenesc”, acum este năpădit de bălării și pe cale de desființare, mai bine spus de autodesființare.

Locuitorii din Sâncrai reclamă faptul că nimeni din administrația locală nu se mai interesează, de ani buni, nici de părculețul respectiv, nici de starea în care se află străzile satului. „Ne-au cam uitat! Acum 4 ani, de alegeri, au venit cârduri, cârduri, au promis marea cu sarea și ne rugau să-i votăm.

Acum, sezonul muncii de lămurire a revenit. Deh, se apropie alegerile. Parcul de joacă a fost lăsat așa de ani de zile. Nimeni nu s-a mai ocupat de el. Este adevărat că și locuitorii din zonă au partea lor de vină, aducând aici unele resturi sub vegetația care l-a năpădit din cauza nepăsării.

Acum administrația a început să ne bage din nou în seamă, am devenit din nou interesanți și a tăiat lăstărișul care a năpădit părculețul și acoperea mizeria strânsă acolo. Mai bine o lăsau așa, abia nu se vedea «minunea» de acolo”, ne-a declarat un locuitor din zonă.

La rândul ei, o altă doamnă ne-a spus: „Aici, la noi, pe vremuri, exista o grădiniță, atunci s-a făcut și acest părculeț. Atunci erau copii mulți. Aveam două școli, una în limba maghiară, una în limba română. Acum nu mai sunt copii, adică mai sunt doar câțiva. Din această cauză, domnii de la primărie nu ne prea bagă în seamă, noi nu suntem importanți decât o dată la 4 ani”.

Din discuțiile avute cu locuitorii din zonă, am înţeles că parcul de joacă pentru copii din Sâncrai a fost amenajat în urmă cu zeci de ani, apoi a fost lăsat de izbeliște ca un fel de amintire a regimului comunist, însă astăzi arată interesul și grija administraţiilor trecute și ale celor mai noi pentru cei peste 600 de locuitori ai satului.




Actualitate

Bărbat din Aiud, reținut după ce a distrus două uși, o cameră de supraveghere și instalația de apă dintr-un bloc

Publicat

în

Un bărbat de 38 de ani, din municipiul Aiud, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de investigații criminale, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Alba, incidentul s-a petrecut în noaptea de 19 spre 20 iulie 2026, în intervalul orar 00:30 – 01:30, într-un bloc situat pe strada Axente Sever din Aiud.

Din primele cercetări a reieșit că bărbatul, aflat sub influența băuturilor alcoolice, ar fi provocat mai multe distrugeri folosind un obiect contondent. Acesta ar fi avariat două uși de acces în apartamente, camera de supraveghere montată pe holul imobilului, precum și ansamblul de branșament al apei care face legătura dintre rețeaua publică și unul dintre apartamente.

Polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de 21 iulie 2026 bărbatul urmează să fie prezentat procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, în vederea dispunerii măsurilor legale.




Citește mai mult

Actualitate

Noile biciclete de închiriat din Aiud, tot mai aproape de lansare. Sistemul de bike-sharing se află în etapa finală de testare

Publicat

în

Sistemul public de închiriere a bicicletelor din municipiul Aiud se apropie de momentul inaugurării. În această perioadă sunt efectuate ultimele teste și verificări tehnice, înainte ca bicicletele să fie puse la dispoziția publicului.

Proiectul face parte din investițiile realizate pentru modernizarea transportului urban și promovarea mobilității sustenabile. Acesta presupune amenajarea unui sistem public de bike-sharing, cu stații amplasate în mai multe zone ale municipiului și acces la biciclete prin intermediul unei aplicații dedicate.

Prin implementarea acestui sistem, administrația locală urmărește să ofere locuitorilor o alternativă de transport nepoluantă, contribuind la reducerea traficului auto și la încurajarea deplasărilor pe distanțe scurte cu bicicleta.

Investiția este inclusă într-un proiect mai amplu de mobilitate urbană, care a cuprins și achiziția de autobuze electrice, instalarea stațiilor de încărcare și modernizarea infrastructurii de transport din municipiu.

Dacă testele finale se vor încheia fără probleme, sistemul de bike-sharing ar urma să fie inaugurat în perioada următoare, iar locuitorii din Aiud vor putea utiliza bicicletele pentru deplasările zilnice.




Citește mai mult

Actualitate

Acces mai sigur la Ambulatoriul Spitalului Municipal Aiud. Balustrada a fost reparată și modernizată printr-o sponsorizare

Publicat

în

Accesul către Ambulatoriul Spitalului Municipal Aiud este, începând de astăzi, mai sigur pentru pacienți, după finalizarea lucrărilor de reparație și modernizare a balustradei de pe aleea de acces.

Intervenția a inclus repararea structurii existente, revopsirea acesteia și montarea unei mâini curente noi, contribuind la creșterea siguranței și a confortului persoanelor care ajung zilnic la ambulatoriu.

Lucrările au fost realizate prin sponsorizarea oferită de SC Real Doc Forest SRL, companie căreia reprezentanții spitalului i-au transmis mulțumiri pentru implicarea în sprijinul comunității locale.

Reprezentanții unității medicale subliniază că, deși poate părea o intervenție de mici dimensiuni, astfel de investiții au un impact important asupra pacienților, în special pentru persoanele în vârstă sau cu mobilitate redusă. Fiecare îmbunătățire contribuie la crearea unui mediu mai sigur și mai primitor pentru cei care beneficiază de serviciile medicale oferite de Spitalul Municipal Aiud.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud