Rămâi conectat

Actualitate

Parcul din Ciumbrud invadat de parfum și culoare la cea de-a XV-a ediție a Zilei Rozelor

Publicat

în

ziua-rozelor-iun-2016Producătorii de trandafiri din Ciumbrud sunt din nou în centrul atenţiei, alături de cei din tot județul Alba, cu ocazia tradiționalei sărbători, Ziua Rozelor, organizată în localitate.

Programul a debutat cu o paradă în care s-au încolonat trăsuri şi maşini decorate cu flori, condusă de majorete care au susținut un adevărat spectacol în acordurile muzicii de fanfară, pe tot traseul parcurs între Primăria Aiud și Parcul Rozelor din Ciumbrud.

La locul central de desfășurare a evenimentului vizitatorii au parte de o adevărată explozie de miresme și culori. Producătorii s-au întrecut în ornarea standurilor punând la încercare imaginația familiei și angajaților pentru a confecționa cele mai frumoase aranjamente florale. Pe toată durata evenimentului aceștia vor prezenta soiurile de trandafiri pe care le cultivă și vor povesti celor ce se opresc să le admire munca, despre frumusețea dar și greutățile meseriei pe care și-au ales-o.

Sărbătoarea de la Ciumbrud se desfășoară pe parcursul întregii zile, după următorul program:
Ora 12.00 –  Cel mai frumos stand – concurs

Ora 12.30 –  Cel mai frumos aranjament de trandafiri – concurs

Ora 13.00  – Duelul Rozelor – concurs

Ora 13.30  – Desemnare Trandafirul anului

Ora 14.00  – Premierea cultivatorilor de trandafiri

Ora 14.30  – Program artistic (spectacol de muzică ușoară și populară)

Ora 16.30  – Tombola pentru vizitatori

Ora 17.00  – Program artistic

Ora 22.00  – Balul Rozelor & Foc de artificii.

Recunoscută atât în ţară cât şi pe plan internaţional pentru soiurile de trandafiri cultivate aici, localitatea Ciumbrud devine raiul acestor flori minunate în fiecare an, în ultima sâmbătă a lunii iunie, când toţi iubitorii trandafirilor sunt invitaţi la această sărbătoare pentru a aduce un omagiu acestei nobile flori, dar şi celor care îi cultivă și îi îngrijesc cu atâta pricepere, cultivatorii județului Alba.

Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Alba şi Filiala Judeţeană Alba a Asociaţiei Amicii Rozelor din România în parteneriat cu Primăria municipiului Aiud, Asociaţia Alba – Afroda, Liceul Tehnologic Agricol “Alexandru Borza” Ciumbrud şi Centrul de Cultură “Augustin Bena” Alba.




Publicitate
2 Comentarii

Un comentariu

  1. Cetateanul

    25.06.2016 la 23:04

    Expozitii frumoase amenajate langa cosuri de gunoi insuficiente si care au refulat. E laudabil ca se oraganizeaza asemenea evenimente, dar e pacat ca lucrurile elementare cum ar fi curatenia, sunt ignorate. Nu cred ca nu se puteau goli acele cosuri astfel incat lumea sa nu fie nevoita sa arunce gunoi in jurul cosurilor.

  2. Artobeli

    27.06.2016 la 20:59

    Asa ne place noua , deja si la hidrocentrale au probleme din cauza peturiilor care invadeaza apa … Verdeata …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Bărbat trimis în judecată după o agresiune într-un local din Aiud. Victima ar fi fost lovită cu un ciob de sticlă

Publicat

în

Judecătoria Aiud a dispus începerea judecății într-un dosar penal în care un bărbat este acuzat că ar fi agresat o persoană într-un local din municipiu, folosind inclusiv un ciob provenit dintr-o sticlă de bere.

Decizia a fost luată în procedura de cameră preliminară, printr-o încheiere pronunțată la 27 august 2026. Instanța a constatat că rechizitoriul, probele administrate și actele efectuate în timpul urmăririi penale respectă cerințele legale, astfel că dosarul poate intra în faza de judecată.

Conflictul ar fi pornit pe fondul consumului de alcool

Potrivit situației de fapt reținute în rechizitoriu, incidentul ar fi avut loc în data de 25 mai 2026, într-un local din Aiud. Procurorii susțin că, pe fondul consumului de alcool, între inculpat și persoana vătămată ar fi izbucnit o discuție în contradictoriu, care ulterior ar fi degenerat într-un conflict fizic.

Conform acuzației, bărbatul ar fi lovit victima în zona feței cu pumnul, având în mână un ciob provenit dintr-o sticlă de bere. Anchetatorii susțin că sticla ar fi fost spartă anterior de inculpat, de o bordură aflată în exteriorul localului, iar fragmentul rezultat ar fi fost folosit ulterior în timpul agresiunii.

Rechizitoriul mai arată că agresiunea ar fi continuat și după ce persoana vătămată ar fi căzut la pământ.

În urma incidentului, victima ar fi suferit mai multe plăgi la nivelul feței, inclusiv o plagă penetrantă la obrazul stâng. Potrivit actelor medico-legale aflate la dosar, leziunile ar fi necesitat între 15 și 17 zile de îngrijiri medicale, în cazul unei evoluții favorabile.

Probe administrate în dosar

Pentru susținerea acuzației, procurorii au administrat mai multe mijloace de probă, printre care declarația persoanei vătămate, declarația unui martor, acte medico-legale, procesul-verbal de cercetare la fața locului și o planșă fotografică.

Dosarul mai conține un proces-verbal privind vizionarea unor imagini, informații transmise de Spitalul Municipal Aiud, precum și declarațiile inculpatului.

În cadrul procedurii de cameră preliminară nu au fost formulate cereri sau excepții, iar judecătorul nu a identificat din oficiu motive care să impună verificări suplimentare privind legalitatea administrării probelor sau a actelor de urmărire penală.

Instanța a constatat, totodată, că este competentă să soluționeze cauza și că rechizitoriul îndeplinește condițiile prevăzute de lege.

Dosarul intră în faza de judecată

Prin încheierea pronunțată la 27 august 2026, Judecătoria Aiud a dispus începerea judecății, în baza art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală.

Începerea judecății nu reprezintă o pronunțare asupra vinovăției inculpatului, aceasta urmând să fie stabilită de instanță după analizarea acuzațiilor și a probelor în cadrul procesului.

Încheierea prin care s-a dispus începerea judecății poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare.




Citește mai mult

Actualitate

Accident rutier pe DJ 107M, între Feleud și Măgina. Pompierii din Aiud au intervenit la fața locului

Publicat

în

Secția de Pompieri Aiud a intervenit, marți, pentru asigurarea măsurilor specifice în urma unui accident rutier produs pe DJ 107M, la ieșirea din localitatea Feleud spre Măgina.

Potrivit primelor informații, în accident a fost implicat un autoturism. Din fericire, nu au fost raportate persoane încarcerate.

La locul evenimentului au fost alocate o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Secției de Pompieri Aiud, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).

Intervenția este în desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul.




Citește mai mult

Actualitate

Peste 300 de verificări și amenzi de peste 4.200 de lei, în urma unei acțiuni a polițiștilor din Aiud

Publicat

în

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Aiud și ai Secției 3 Poliție Rurală Aiud au desfășurat, duminică, 24 august 2026, o acțiune menită să contribuie la menținerea unui climat de siguranță publică și la prevenirea faptelor antisociale.

Activitățile s-au desfășurat în intervalul orar 16:00–19:00, pe raza de competență a polițiștilor din Aiud, având ca obiective combaterea faptelor de natură penală și contravențională, precum și prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea și siguranța cetățenilor.

În cadrul acțiunii, polițiștii au efectuat, cu ajutorul aplicației eDAC, 264 de verificări de persoane și 45 de verificări de autovehicule, în scopul prevenirii și combaterii unor posibile fapte ilegale.

Totodată, au fost constatate șase abateri contravenționale de la normele privind circulația pe drumurile publice. Pentru acestea au fost aplicate amenzi în valoare totală de 4.205 lei.

La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba, alături de reprezentanți ai Distribuției de Energie Electrică Alba și ai APA C.T.T.A. Alba.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud