Actualitate
Paşte sărac în Aiud

Una dintre dovezi este şi faptul că cele câteva reprezentanţe ale unor agenţii turistice locale nu au fost căutate în această perioadă, când (spun reprezentanţii acestora) cererea este mai scăzută ca niciodată. „Aiudenii preferă să stea acasă. S-a plecat mult mai puţin decât anul trecut. Am vândut extraordinar de puţin. Ceea ce am vândut au fost câteva pachete pentru un grup restrâns care merge la bulgari, pentru mâncat şi băut, fiindcă la sub 30 euro/noapte all inclusive îşi permit acest lucru”, ne-a declarat reprezentanta unei agenţii de turism. Majoritatea celor cu care am stat de vorbă au afirmat că preferă să stea acasă, să participe la slujba de Înviere şi apoi, împreună cu cei ai casei, să ciocnească un ou roşu şi să mănânce ceva mai bine ca în alte zile. „Unde să merg? La cabană? Vezi-ţi, domnule, de treabă! Cu ce bani? Trăim din salariul nevastei care lucrează la Alba Iulia, la cablaje. Nu ne permitem să mergem niciunde. Dacă roşim zece ouă şi mâncăm un pui, o ciorbă şi nişte sarmale, e bine”, ne-a declarat aiudeanul Vasile L. La rândul său, Gheorghe H. ne-a spus planurile sale pentru mica vacanţă de Paşte: „Merg la mănăstire să asist la slujbă, apoi merg cu toată trupa la ai mei, la ţară. Ne-am hotărât toţi trei fraţii să punem mână de la mână şi să petrecem înpreună cu părinţii. Este mai ieftin şi cu mult mai bine. Gândiţi-vă ce înseamnă o adunare de aproape douăzeci de oameni în curtea casei părinteşti. De plecat la cabană nici nu s-a pus problema. Paştele se petrece acasă, împreună cu familia”.
Nici cei care au venituri mai mari nu se îndepărtează de casă. De exemplu, Mihai M. ne-a declarat că deşi are unele venituri care îi satisfac necesităţile cotidiene, nu-şi permite o excursie, undeva la o pensiune: „Nu pot să-mi permit aşa ceva. Este scump, chiar dacă la o primă vedere este ieftin. Cazarea şi masa costă destul de mult şi mai trebuie adăugat şi transportul. Pentru patru persoane costurile sunt destul de mari, aşa că vom sta acasă. Cred că aceste sărbători mă vor costa undeva la 500, poate 600 de lei. Fără cadouri şi haine noi aşa cum ar trebui să fie obiceiul! Am ieşit din iarnă „şifonaţi” din punct de vedere financiar şi este greu pentru mine, care totuşi am unele venituri. Ce vor face cei care stau într-un salariu sau lucrează pe ici, pe colo? În Aiud este mai greu ca niciodată. Nu este de lucru”.
Oricum, că are sau nu de lucru, că are sau nu un venit sigur, fiecare aiudean se străduieşte să întâmpine sfintele sărbători ale Învierii Domnului cu ce are şi cu ce îşi permite. Piaţa agroindustrială este aglomerată în permanenţă, iar magazinele de carne la fel. Unii se asociază câte doi sau mai mulţi pentru a cumpăra un miel, bineînţeles cei care-şi permit să dea preţul cerut de vânzători. În rest, se bulucesc în supermarketuri să cumpere câte un pui sau un kilogram de carne tocată. Şi cam atât.
Dorel LAZĂR
Actualitate
Trandafirii din Ciumbrud și vinurile din Aiud, promovate în județul Hunedoara
Trandafirii din Ciumbrud și vinurile din Aiud vor contribui la promovarea Castelului Nopcsa din Săcel, în urma unui nou protocol de colaborare semnat cu Primăria Deva și Consiliul Județean Hunedoara.
Reprezentanții comunității din Aiud, alături de producătorii locali din Ciumbrud, au participat la Balul Vânătorilor, organizat la Castelul Nopcsa din Săcel, județul Hunedoara. Evenimentul a prilejuit semnarea unui nou protocol de colaborare cu Primăria Municipiului Deva și Consiliul Județean Hunedoara, în vederea promovării valorilor și produselor locale.
Unul dintre momentele importante ale întâlnirii a fost plantarea primilor trandafiri în grădinile castelului, florile fiind oferite de Asociația Amicii Rozelor din Ciumbrud. Consiliul Județean Hunedoara intenționează să redea farmecul grădinilor istorice ale monumentului recent reabilitat, prin amenajarea acestora cu trandafiri proveniți din Ciumbrud. Aceste flori contribuie deja la înfrumusețarea străzilor municipiului Deva.
Prezența comunității din Aiud a fost marcată și de promovarea vinurilor locale. În acest context, Crama Takács a devenit crama oficială a Castelului Nopcsa, o recunoaștere a potențialului producătorilor din zonă și a contribuției acestora la promovarea identității locale.
Inițiativa consolidează vizibilitatea unor branduri precum Sărbătoarea Rozelor și Tărâmul Vinului și al Trandafirilor, care contribuie la promovarea Aiudului și a Ciumbrudului dincolo de granițele județului Alba. Prin valorificarea tradițiilor, a experienței producătorilor și a resurselor locale, aceste proiecte pot deveni puncte de sprijin pentru dezvoltarea turismului de nișă.
Reprezentanții comunității consideră că parteneriatele dintre administrațiile publice și producătorii locali pot deschide noi oportunități de promovare și dezvoltare turistică. Colaborarea dintre Aiud, Ciumbrud și partenerii din județul Hunedoara urmărește să aducă în prim-plan patrimoniul, produsele și tradițiile locale, transformându-le în resurse pentru viitor.
Actualitate
Levente Polgar, invitat la ceremonia de acordare a titlului de Cetățean de onoare al municipiului Aiud. Va participa ultramaratonistul?
Ultramaratonistul aiudean Levente Polgar ar urma să primească titlul de „Cetățean de onoare al municipiului Aiud” în cadrul unei ceremonii programate pentru 29 octombrie 2026. Sportivul nu a decis, însă, dacă va participa la eveniment, invocând timpul îndelungat scurs de la aprobarea distincției până la organizarea ceremoniei oficiale.
Evenimentul este programat să aibă loc de la ora 15:30, la Colegiul Național „Bethlen Gábor” din Aiud, în cadrul Festivalului Internațional de Film și Artă Fotografică 2026.
Invitație din partea primarului municipiului Aiud
Primarul municipiului Aiud, Dragoș Crișan, i-a transmis lui Levente Polgar o invitație oficială pentru a participa la ceremonia de decernare a titlului onorific.
„Acordarea acestei distincții reprezintă o expresie a recunoașterii și aprecierii comunității aiudene pentru meritele și contribuția dumneavoastră deosebită. Ne-ar face o deosebită plăcere să fiți alături de noi la acest moment de recunoaștere și apreciere”, se arată în invitația adresată ultramaratonistului.
În prezent, sportivul înclină să nu participe la ceremonie, nemulțumit de perioada mare de timp care s-a scurs între aprobarea acordării distincției în Consiliul Local Aiud și momentul în care aceasta ar urma să îi fie înmânată oficial.
Levente Polgar cere părerea comunității
Joi, 15 octombrie 2026, Levente Polgar a lansat pe pagina sa personală de Facebook un sondaj de opinie, prin care le solicită urmăritorilor să își exprime punctul de vedere cu privire la participarea sa la eveniment.
Rămâne de văzut dacă opiniile celor care îl susțin îl vor determina să accepte invitația autorităților locale și să fie prezent la ceremonia din 29 octombrie.
Performanțe remarcabile în ultramaratoanele montane
Levente Polgar s-a remarcat de-a lungul anilor prin rezultatele obținute în competițiile de anduranță montană, reușind să depășească limitele impuse de dizabilitatea sa.
Printre participările sale se numără prestigioasa competiție UTMB Mont-Blanc, una dintre cele mai cunoscute întreceri de ultramaraton montan din lume.
De asemenea, sportivul aiudean a reușit o performanță deosebită la TOR330 – Tor des Géants, una dintre cele mai solicitante curse de anduranță montană, pe care a încheiat-o de trei ori consecutiv, în anii 2023, 2024 și 2025.
Acordarea titlului de „Cetățean de onoare al municipiului Aiud” reprezintă o recunoaștere oficială a meritelor sale sportive. Participarea lui Levente Polgar la ceremonia de decernare rămâne, deocamdată, incertă.
Actualitate
Bărbat din Aiud trimis în judecată după ce a folosit un card bancar găsit pe stradă
Tribunalul Alba a încheiat luni, 12 octombrie 2026, procedura de cameră preliminară și a dispus începerea judecății în dosarul unui bărbat acuzat că a folosit la cumpărături un card bancar găsit pe o stradă din Aiud.
Potrivit rechizitoriului, în august 2023, bărbatul ar fi găsit un card bancar pierdut de o persoană din Aiud, l-ar fi păstrat și l-ar fi folosit fără știrea titularului. Procurorii susțin că acesta ar fi făcut zece plăți contactless, prin terminale POS, în magazine din municipiu, în valoare totală de 561,62 lei. Șase tranzacții ar fi fost efectuate la un magazin Profi, iar câte două la alte două unități comerciale.
Inculpatul este trimis în judecată pentru însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată — zece acte materiale — și acces ilegal la un sistem informatic, tot în formă continuată — zece acte materiale. Faptele sunt reținute în concurs.
Titularul cardului a sesizat poliția
Persoana vătămată a anunțat poliția la 20 august 2023. Aceasta a declarat că își pierduse cardul în împrejurări necunoscute și că a observat a doua zi, în aplicația de mobile banking, mai multe plăți pe care nu le efectuase.
Potrivit rechizitoriului, printre probe se numără declarația persoanei vătămate, imaginile surprinse de camerele de supraveghere, extrasul de cont și detaliile tranzacțiilor, procesul-verbal de identificare a autorului și declarația unei martore.
Dosarul a fost transferat între parchete
Cauza a trecut de mai multe ori de la un parchet la altul. În decembrie 2023, Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud și-a declinat competența în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba. În noiembrie 2024, dosarul a fost trimis înapoi la Aiud, iar în februarie 2026, prim-procurorul parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus preluarea cauzei.
Încadrarea juridică s-a modificat, de asemenea, pe parcursul anchetei. Acuzația de acces ilegal la un sistem informatic a fost eliminată temporar, apoi reintrodusă în mai 2026, alături de forma continuată a celorlalte fapte. La 6 mai 2026, procurorul a pus în mișcare acțiunea penală, iar rechizitoriul a fost înregistrat la Tribunalul Alba la 27 iulie 2026.
Nu au fost contestate probele
În camera preliminară, inculpatul și partea civilă au avut la dispoziție 20 de zile pentru a formula cereri și excepții sau pentru a solicita excluderea unor probe. Inculpatului i-a fost comunicat rechizitoriul prin afișare la ușa instanței, la 9 septembrie, și la domiciliu, la 11 septembrie. Partea civilă a fost înștiințată la 16 septembrie.
Niciuna dintre părți nu a formulat cereri sau excepții, iar judecătorul nu a identificat motive pentru a ridica unele din oficiu. Instanța a constatat că Tribunalul Alba este competent să judece cauza și că rechizitoriul îndeplinește cerințele legale și a fost verificat de procurorul ierarhic superior.
În dosar nu au fost dispuse măsuri preventive sau asigurătorii față de inculpat.
Avocatul din oficiu va fi plătit de stat
Inculpatul este reprezentat de un avocat din oficiu, pentru care s-a stabilit un onorariu de 821 de lei, ce va fi achitat din fondurile Ministerului Justiției.
Încheierea poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare. Dacă nu va fi contestată, dosarul va trece la judecata pe fond. Inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei eventuale hotărâri definitive de condamnare.
-
Din Județacum 6 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-
Din Județacum 7 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-
Mondenacum 6 luni
MESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Muncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului
-
Din Județacum 11 luni
Mesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
Kaufland Aiud, inaugurat în prezența oficialităților. Deschiderea pentru public va avea loc mâine



iaba
18.04.2014 la 10:26
iaba vede ca saraceste de la an la an si ca bunastarea se duce la altii, ca aiudeanul verde tot pe aia ai voteaza;se uita dupa 3 mici dati pe stadion si tace cand vede ca se antampla ceva rau; asa ca are cam ce-si face cu mana lui