Rămâi conectat

Știri din zonă

Pe Valea Aiudului, „gospodarii” locului strică frumuseţea peisajului!

Publicat

în

valea aiuduluiDrumul judeţean Aiud-Buru oferă călătorilor ce-l străbat o privelişte deosebită, de neuitat. Şoseaua ce şerpuieşte prin Cheile Poienii, pentru ca apoi să pătrundă în teritoriul administrativ al municipiului Aiud lasă privirea să cuprindă dealurile şi stâncile ce uneori sunt învăluite de „fuioare de ceaţă”.

Pentru cei care străbat pentru prima dată aceste locuri, după curbele uneori strânse, privirile le sunt atrase de peisajele care „le taie răsuflarea”, pădurile întinzându-se pe crestele stâncoase şi până în marginea şoselei din cheile însoţite de ape limpezi şi cristaline.
Dacă privirile şoferilor care tranzitează acest drum sunt atrase de volan şi de abordarea cu grijă a curbelor, privirile celorlalţi au răgaz să poposească asupra unor aspecte negative aflate în contrast cu splendorile priveliştii – mormane de gunoaie şi de deşeuri aruncate de-a lungul şoselei. Dacă până la Poiana Aiudului acest „peisaj hâd” nu este prea evident, începând cu localitatea Livezile, centrul administrativ al comunei cu acelaşi nume, lucrurile sunt urâte de tot. Alături de PET-uri, hârtii, sticle aruncate din goana maşinii, apar şi grămezi de moloz, cărămizi, dar şi tulei sau dejecţii animaliere. Mai mult, în albia care străbate cale de kilometri buni municipiul Aiud sunt aruncate deseori cadavre de câini, piese metalice sau mobilier.
Mulţi călători, turişti ce poposesc în municipiul Aiud sunt indignaţi de faptul că deşe­urile aruncate formează un şir întins pe mulţi kilometri. „Imaginile dezolante din aceste locuri, cu atâtea deşeuri şi gunoaie aruncate, ştirbesc din frumuseţea acestui oraş. Păcat de el. Aveţi un oraş care merită mai multă atenţie din partea locuitorilor săi”, ne spunea în vară unul dintre turiştii unui grup din Regatul Unit al Marii Britanii.
Pentru ca albia pârâului ce străbate municipiul să arate cât de cât curată, din când în când, administraţia locală mobilizează cetăţenii care beneficiază de ajutor social să o cureţe şi să mai scoată din gunoaiele aruncate de alţi cetăţeni iresponsabili. Lucrul este lăudabil, dar ţine atât cât ţine o minune, adică trei zile. Apoi, harnicii locuitori riverani din Livezile, Măgina, Aiud II şi Aiud îşi fac din nou curăţenie şi aşa cum s-au obişnuit, deşi au la dispoziţie un serviciu de salubritate pentru care plătesc bani buni, aruncă gunoiul în vale doar doar îl vor lua apele şi-l vor duce în altă parte. Şi uite aşa ciclul se repetă sub ochii neputincioşi ai administraţiei, care are în organigramă inspector de specialitate în ecologie, care ar trebui să vegheze la curăţarea şi curăţenia apelor şi să aplice, dacă este nevoie, amenzi coercitive.
Exemplul dat nu este unic, dar credem că e concludent. Situaţii aidoma se găsesc în majoritatea apelor din judeţ. Lipsa de educaţie şi inactivitatea celor care se ocupă de ecologie şi ecologizare sau folosirea acestora în alte domenii îşi spune cuvântul, iar mizeria se întinde din ce în ce mai mult şi este păcat. E drept că, în urmă cu ani, administraţia a încercat amendarea celor care aruncau gunoiul în ape, dar aceştia au atacat în instanţă procesele verbale de amendă şi aceasta, justiţia, în mărinimia ei, a dat dovadă de clemenţă şi le-a transformat pe toate în avertismente, fapt pentru care mulţi dintre cei în cauză au bravat, dând cu tifla celor din administraţie. Aşa cum spunea unul dintre riverani, problema este una de educaţie şi atitudine civică: „Nu poţi să arunci vina pe administraţia locală, are şi ea o anumită vină, dar cea mai mare vină o au cetăţenii care nu iau atitudine atunci când văd că vecinul lor, sau oricare dintre locuitori, aruncă gunoaie în apă, sau depozitează tot felul de deşeuri în locuri neamenajate. Cred că singura vină pe care o are administraţia este că nu este mai severă în ceea ce priveşte curăţenia oraşului şi nu aplică amenzile pe care le îngăduie legislaţia”.

Dorel LAZĂR




Publicitate
3 Comentarii

Un comentariu

  1. mmm

    21.02.2014 la 0:10

    …eu pot sa arunc vina pe o clasa politica infecta care nu face decat sa imparta banii furati de la cetateanul de buna credinta.Personal am fotografiat persoane care aruncau gunoaie in locuri nepermise,am chemat politia ,a venit politia si ia surprins in flagrant le-au luat datele ,au fost amendati ,autoritatile m-au anuntat ca nu vor platii amenda pt ca nu au bani ,cei prinsi se ocupa doar cu furtul fierul de prin curtile oamenilor si cu ilegalitati iar legea este blanda cu ei pt ca nu au bunuri sa le confiste nu vor platii niciodata iar pt asta nu se face puscarie!Concluzie :in ziua de azi este bine sa fii infractor pt ca vei primi bani,ajutoare sociale de la cei care muncesc(in cazul Aiudului vei primi si mici si bere in preajma alegerilor),poti fura ca nu vei face puscarie,poti sa ai un comportament antisocial ca lege te apara nu te incrimineaza pt ca cei de la conducere au nevoie de votul tau ei furand la scara mare iar tu poti fura la o scara mai mica!…si o intrebare si pt doamna cu peruca de la mediu din Alba Iulia pt ce primiti salar doamna draga daca nu faceti nimic ,nu amendati primariile pt ca nu protejeaza apele ce strabat localitatiile cu pricina ,iar primariile ar trebuii sa amendeze pe cei care fac mizerie iar gunoaiele adevarate(politicienii) nu fac legi pt a proteja cetateanul cinstit de cel infractor !…in curand vom ajunge la o stare de saturatie si ne vom lua in mana propria soarta si ne vom face singuri dreptate….

  2. shtempflly

    21.02.2014 la 9:38

    pai reprezentantii primariei e ocupati cu protocoalele si manifestarile ”culturale” iar cei ce primesc ajutoare sociale, in loc de-a face zilele de munca in folosul comunitatii ( la curatat periodic valea, de exemplu), le sapa via alor de la primarie; nu ar fii mai simplu daca unuia prims ca nu plateste o amenda, i se va sista ajutorul social care va fi depus in locul amenzii, atatea luni cat ar acoperi cuantumul acelei amenzi? chiar asa suntem de flamanzi dupa voturile excrocilor si-a hotilor incat ii discriminam pozitiv indiferent ce prostie fac?

  3. Iulian

    22.02.2014 la 12:52

    Uite că se poate scrie şi articol bine închegat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri din zonă

Primăria Lopadea Nouă scoate la licitație lucrări pentru amenajarea de trotuare și șanțuri de scurgere, pe marginea DJ 107E

Publicat

în

Primăria comunei Lopadea Nouă a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) licitația pentru lucrările de amenajare a șanțurilor și trotuarelor de-a lungul drumului județean DJ 107E, în intravilanul localității.

Contractul, cu o valoare estimată de 899.342,43 lei, fără TVA, vizează tronsonul 1, cu o lungime de 752 de metri. Ofertele pot fi depuse până la 27 octombrie 2026, iar durata estimată a execuției este de aproximativ șase luni.

Proiectul prevede amenajarea a 293 de metri de trotuare, cu lățimea de 1,20 metri, și construirea a circa 699 de metri de șanțuri betonate. Sunt incluse, de asemenea, refacerea a peste 1.000 de metri de acostamente, amenajarea unei rigole carosabile și a unei parcări de 165 de metri pătrați, precum și modernizarea sau repararea podețelor transversale.

Lucrările mai prevăd realizarea a 30 de accese către proprietăți. Trotuarele vor fi pavate cu pavele autoblocante, montate pe fundație din balast și piatră spartă și încadrate cu borduri prefabricate. Soluțiile tehnice sunt proiectate pentru a facilita circulația pietonilor și evacuarea apelor pluviale.

Potrivit documentației, pe sectorul vizat există zone fără trotuare, iar șanțurile sunt, în unele locuri, degradate sau colmatate. Pietonii folosesc acostamentele ori spațiile verzi de la marginea drumului, iar scurgerea necorespunzătoare a apelor poate duce la acumulări în apropierea carosabilului și a proprietăților.

Prin investiție, administrația locală urmărește să îmbunătățească siguranța pietonilor și a traficului, accesul la gospodării și gestionarea apelor pluviale.




Citește mai mult

Știri din zonă

Tentativă de furt la Băgău: doi tineri ar fi forțat rezervorul unui excavator pentru a fura motorină

Publicat

în

Duminică, 11 octombrie 2026, polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Aiud au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de doi tineri, ambii în vârstă de 18 ani, din municipiul Orăștie, județul Hunedoara, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat.

Din cercetări a reieșit că, în noaptea de 7/8 octombrie 2026, cei doi tineri ar fi forțat sistemul de închidere al rezervorului unui excavator, aparținând unei societăți comerciale, care se afla în extravilanul satului Băgău, comuna Lopadea Nouă, cu intenția de a sustrage motorină. Aceștia nu ar fi reușit să sustragă carburant, întrucât rezervorul utilajului era gol.

În cursul zilei de azi, 11 octombrie 2026, în vederea dispunerii măsurilor legale, cei doi tineri vor fi prezentați unității de parchet competente.

Aceștia au fost depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la furt calificat.




Citește mai mult

Știri din zonă

Semn de avertizare, montat de Salvamont Alba în zona Peșterii Studenților din masivul Piatra Secuiului

Publicat

în

Salvamont Alba a montat vineri, 25 septembrie 2026 un semn de avertizare într-o zonă cu risc situată deasupra Peșterii Studenților, în masivul Piatra Secuiului. Măsura a fost luată pentru semnalizarea suplimentară a unei porțiuni în care, cu câteva săptămâni în urmă, salvatorii montani au intervenit de mai multe ori ca urmare a producerii unor incidente.

Potrivit Salvamont Alba, zona semnalizată se află în afara traseului turistic marcat. Salvatorii le recomandă turiștilor să respecte marcajele și să nu părăsească traseele amenajate, chiar dacă anumite puncte sau variante din apropiere par ușor accesibile.

Reprezentanții Salvamont atrag atenția că terenul din afara traseului poate prezenta porțiuni abrupte, stâncă expusă și zone cu risc de alunecare sau cădere. O abatere de la traseul marcat poate astfel crește semnificativ riscul producerii unor accidente.

Salvamont Alba le recomandă turiștilor să respecte semnele de avertizare, să rămână pe traseele turistice marcate și să evite zonele nemarcate sau expuse.

„Prevenția rămâne cea mai sigură formă de salvare”, transmit salvatorii montani.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud