Rămâi conectat

Administrație

Pentru că nu au spus ce au făcut cu banii, 24 de biserici, asociaţii sportive şi fundaţii culturale din Aiud, în pericol să returneze bugetului local 250.000 de lei

Publicat

în

primaria-aiud-nouDin cauza lipsei de transparenţă a beneficiarilor, a nerespectării procedurilor şi a lucrului superficial al unei comisii, 250.000 de lei, adică 2.500.000.000 lei vechi, s-ar putea să trebuiască să fie înapoiaţi Primăriei municipiului Aiud de biserici, fundaţii şi asociaţii sportive.

Dacă instanţa de contencios administrativ va admite contestaţia pe care unul dintre consilierii locali aiudeni ne-a anunţat că o va depune, cele 24 de entităţi, dintre care 13 biserici, 7 asociaţii sportive şi 4 asociaţii şi fundaţii culturale, vor fi puse în situaţia de a înapoia sumele primite pentru subvenţionarea activităţilor. Cauza? Nici mai mult nici mai puţin decât lipsa de transparenţă a modului în care banii publici acordaţi drept subvenţie au fost cheltuiţi de respectivele biserici, asociaţii sau fundaţii, nerespectarea regulamentului şi a contractului de acordare a acestor subvenţii. „Nicio biserică, asociaţie sportivă sau fundaţie ori asociaţie culturală nu s-a prezentat cu raportări privind modul în care au fost cheltuiţi banii publici primiţi în anii anteriori, încălcându-se astfel prevederile Cap. VIII, art. 55 al Regulamentului privind regimul finanţărilor nerambursabile din fondurile bugetului local al municipiului Aiud, alocate pentru activităţi nonprofit de interes local, articol care specifică în mod clar obligativitatea depunerii unor rapoarte atât pe suport de hârtie cât şi pe suport magnetic, însoţite de documentele justificative pentru cheltuielile efectuate din banii publici acordaţi”, ne-a declarat Ioan Moldovan, consilier PP-DD. Consilierul a sesizat acest fapt în cadrul ultimei şedinţe ordinare de consiliu local, şedinţă în care s-au aprobat sumele menite să subvenţioneze cele 24 de entităţi nonprofit din municipiu. „În comisia de acordare a acestor sume se lucrează cu superficialitate. Nu există rigurozitate în respectarea regulamentului de acordare şi se acceptă dosare incomplete. Am constatat lipsa îndeplinirii criteriilor de acordare a acestor sume pe care consiliul local le-a aprobat prin adoptarea regulamentului. Este vorba despre bani publici. Nu ne putem juca cu ei. Trebuie să ştim şi noi cum sunt cheltuiţi. În comisie s-a votat cu emoţii deoarece nu ni s-a raportat cum s-au cheltuit sumele. Ni s-au adus nişte rapoarte în care se afirma câte ceva despre activitate şi nicio chitanţă sau act justificativ al modului în care s-au cheltuit banii”, a declarat acesta în timpul şedinţei de consiliu local. Potrivit consilierului Ioan Moldovan, din cauza nerespectării regulamentului, dar şi a contractului încheiat între entităţile respective şi finanţator (Primăria şi Consiliul Local al municipiului Aiud) niciuna dintre bisericile, asociaţiile sportive sau fundaţiile şi asociaţiile culturale nu ar fi trebuit să primească subvenţiile respective. Cu toate că s-a demonstrat în mod clar nerespectarea şi neîntrunirea condiţiilor de acordare a subvenţiilor, votul consilierilor a fost unul covârşitor „pentru”, singura excepţie fiind reprezentantul PP-DD care s-a împotrivit şi a început procedura de anulare a hotărârii care acordă şi stabileşte sumele pentru subvenţionarea activităţilor nonprofit. Dacă demersul consilierului PP-DD va avea succes, şi se pare că va avea, toate cele 24 de biserici, 7 asociaţii sportive, 4 fundaţii şi asociaţii culturale vor trebui să înapoieze banii pe care i-au primit şi cheltuit deja, iar celelalte care nu au primit încă sumele nu vor mai primi niciun leu până în momentul în care totul va reveni în limitele reglementate de legi, hotărâri şi regulamente. În cazul anulării hotărârii de consiliu, printre marile perdante ale sumelor alocate se numără parohiile ortodoxe din Măgina (5.000 de lei), Ciumbrud (3.000 de lei), Gârboviţa (2.000 de ei), Aiud II (5.000 de lei), Gâmbaş (4.000 de lei), parohia Spital (14.000 de lei) Păgida (7.000 de lei), parohiile reformate din Aiud II (3.000 de lei), Aiud (15.000 de lei), Sâncrai (3.000 de lei), Biserica Baptistă „Speranţa” (14.000 de lei), parohiile greco-catolice Gârboviţa (2.000 de lei), Aiud II (5.000 de lei) şi Aiud I (25.000 de lei). Printre asociaţiile sportive vizate se numără: Asociaţia Ecoturistică „Hai cu noi” (2.000 de lei), Asociaţia Clubul Sportiv „Viitorul” (7.000 de lei), Clubul Sportiv „Olimpia” Aiud (34.000 de lei), Asociaţia Sportivă „Bethlen Gabor Kolegium” (25.000 de lei), Asociaţia Sportivă „Mureşul” Gâmbaş (7.000 de lei), Asociaţia Sportivă „Şoimii” Ciumbrud (10.000 de lei) şi Asociaţia Sportivă „Dojokan Activ” Aiud (15.000 de lei). În activităţile culturale, cele mai afectate sunt: Fundaţia Inter- Art (40.000 de lei, aceasta mai având pentru proiectele sale o finanţare şi din partea Consiliului Judeţean Alba), Asociaţia „Pipacsom Egyesulet” (4.000 de lei), Asociaţia „Dr. Szas Pal Egyesulet” (3.000 de lei) şi Asociaţia „Am şi eu copilul meu” (3.000 de lei). „Este inadmisibil să nu ştim unde merg banii plătiţi de cetăţeni ca taxe şi impozite. Nerespectarea regulamentului şi a contractului de finanţare duce automat la anularea acestor finanţări, lucru de care mă voi ocupa cu multă seriozitate. Cu banul public nimeni nu poate şi nu are voie să se joace”, ne-a declarat consilierul Ioan Moldovan. Acesta a mai precizat că actele necesare anulării hotărârii respective sunt în curs de elaborare şi că în maximum 4 sau 5 zile ele vor fi depuse la organele competente.

Dorel LAZĂR




Publicitate
7 Comentarii

Un comentariu

  1. Regele Momo

    29.07.2015 la 12:43

    Adica eu constat din nou ca nu m-am inselat de prima data cand am aflat bine ca imi platesc ca prostu impozitele ca sa alaptez cluburi de fotbal gen Gambas si altele; daca voi zice ca nu-mi mai platesc impozitele, vor sari postacii primariei si vor spune ca nu am simt civic sau imi gasesc greseli gramaticale in postare- daca platesc, ma simt vinovat; ma simt si mai vinovat de atat cand aflu ca din impozitele discutate se participa la Festivalul Bomboanelor de pom din Ungaria, la Festivalul lui peshte in portugalia, etc.si sunt de-a dreptul ”fascinat” de bordurile puse prin tot orasul, care sunt cu 3-4 cm mai inalte decat garda masinii – daca stai 10 min si vezi figurile celor care-si parcheaza corect si regulamentar masinile, dupa scartzaiturile care se aud de pe scuturi si miscarea buzelor soferilor iti cam dai seama ce si cui i se ureaza… cum ce? ca ne dorim cresterea impozitelor locale cu macar 50% daca nu mai mult-dublu sau multiplu

  2. iudeanul

    30.07.2015 la 7:47

    cum adica fundatia Inter-art 40000 lei si mai are o finantare? Cine sunt aia cu asociatia sportiva Betlen Gsabor de iau 25000 lei? eu de aia platesc impozitele ca sa se joace altii cu banii? De ce nu sej asfalteaza strada Avram Iancu si Motilor? ca sa se joaca alti cu banii nostri. ce o facut asociatia aia Szas Pal pentru noi, ca nu am auzit de eaa. singura de care am auzuit este unter-aer da sa cheltui 400 de milioane de la buget si inca ceva vde la consiliu judetean fara sa dai sama de bani deja suna a injuratura si eu nu mai vreau sa fiu injurat. Bine le face Moldovan ca-i ia la rost as si trebuie. Aialalti consilieri ce fac acolo, dorm si nu-i intereseaza ce se inta,pla cu banii nosti lentru Avram Iancu si Motilor

  3. elector

    30.07.2015 la 12:37

    daca nu au depus chitante pentru cheltuirea sumelor , acestea au putut fi insusite fraudulos ! Deci …

  4. maimuta

    30.07.2015 la 12:39

    banii contribuabililor sunt folositi pentru interesele politice de moment !

  5. elector 2

    30.07.2015 la 12:41

    felicitari pentru biserica de la spital ! este alternativa ne-investirii banilor in spital ! :((

  6. MutPeFāta

    10.08.2015 la 12:34

    Sa-mi trag P()la-n bisericile voastre. Josane cand o sa iti crāpi capu’ in ceva accident de masina, nu mai suna la SMURD, suna la biserica ca o sa vina Cristos cu un falus gigant, si iti descarcereaza bucile! Si la māta cu diabet, da-i tamâie, ca-i trece.

  7. Aiudeanul

    31.08.2015 la 0:22

    Ma intreb si eu ca omu cum drac de nu se baga aia de la DNA sa vada care ii treba acolo. Peste tot pute pentru ei aici la noi nimic desi santem in rahat. Ce drac fac?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Takács Albert Csaba, fost președinte executiv al UDMR, propus post-mortem Cetățean de onoare al Municipiului Aiud

Publicat

în

Pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi, 17 septembrie 2026, a Consiliului Local Aiud se află un proiect de hotărâre privind acordarea, post-mortem, a titlului de Cetățean de onoare al Municipiului Aiud lui Takács Albert Csaba.

Născut la 30 martie 1955, la Aiud, într-o familie de confesiune romano-catolică, Takács Albert Csaba a urmat cursurile Liceului „Bethlen Gabor” din municipiu, pe care l-a absolvit în 1974. Și-a continuat studiile la Institutul Politehnic din Timișoara, în cadrul Institutului de Subingineri pentru Construcții Civile și Industriale din Hunedoara, pe care l-a absolvit în 1981.

Între anii 1982 și 1989, a lucrat în cadrul Combinatului Siderurgic Hunedoara, unde a ocupat funcția de mecanic-șef al Șantierului de Construcții-Montaj în Regie.

După izbucnirea Revoluției din Decembrie 1989, Takács Albert Csaba s-a implicat în evenimentele din 22 decembrie, devenind membru al primului comitet al noii puteri locale și unul dintre membrii fondatori ai Frontului Salvării Naționale (FSN) Hunedoara. La 4 ianuarie 1990, s-a numărat, de asemenea, printre membrii fondatori ai filialei Hunedoara a Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR).

Cariera sa politică a continuat în Parlamentul României. A fost ales deputat din partea UDMR în două legislaturi consecutive, în perioada 1990–1992 și 1992–1996. Ulterior, a ocupat pentru mai mulți ani funcția de președinte executiv al UDMR, având un rol important în conducerea formațiunii și în activitatea sa politică.

Takács Albert Csaba a murit în 2026, la vârsta de 71 de ani, în urma unui tragic accident produs în satul Corneni, comuna Aluniș, județul Cluj.

Potrivit informațiilor prezentate în proiectul de hotărâre, acesta obținuse în anul 2025 Conacul Schilling din Corneni. La 1 mai 2026, în timp ce se afla în localitate, a fost prins sub un tractor care avea atașat un dispozitiv de cosit. Accidentul i-a fost fatal.

Prin proiectul aflat pe ordinea de zi, Consiliul Local Aiud propune recunoașterea post-mortem a activității și contribuției lui Takács Albert Csaba prin acordarea titlului de Cetățean de onoare al Municipiului Aiud.




Citește mai mult

Administrație

Lucrările de modernizare continuă în Aiud: asfaltare pe strada Gheorghe Lazăr și investiții în infrastructură

Publicat

în

Lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere din Aiud avansează pe mai multe fronturi. Pe strada Gheorghe Lazăr se desfășoară, în prezent, lucrările de așternere a stratului final de asfalt, intervenție care urmează să fie finalizată în perioada următoare.

Proiectul prevede și refacerea și amenajarea spațiilor verzi din zonă, astfel încât, odată cu finalizarea lucrărilor de infrastructură, strada să beneficieze de un aspect modern și îngrijit.

În paralel, sunt în desfășurare lucrări și pe alte străzi incluse în proiectul „Transalpina Nord și Sud”, investiție care vizează modernizarea infrastructurii rutiere și îmbunătățirea condițiilor de circulație în municipiul Aiud.

Lucrările fac parte din seria investițiilor derulate pentru reabilitarea și modernizarea infrastructurii urbane din Aiud.




Citește mai mult

Administrație

Municipiul Aiud a stabilit modul de organizare a evenimentului „Ziua Recoltei” și a Festivalului „Vin și Trandafiri”

Publicat

în

Consiliul Local Aiud a adoptat, în cadrul unei recente ședințe ordinare, o hotărâre privind organizarea evenimentului „Ziua Recoltei” și a Festivalului „Vin și Trandafiri”, programate pentru data de 3 octombrie 2026. Totodată, aleșii locali au aprobat regulamentul privind desfășurarea activităților comerciale în zona publică în care va avea loc manifestarea.

Potrivit hotărârii, activitățile comerciale se vor desfășura în Piața Agroalimentară „Doctor Constantin Hagea” și în Parcul Municipal Aiud. Amenajarea spațiilor va putea începe în data de 2 octombrie 2026, iar dezafectarea standurilor se va realiza după încheierea evenimentului, cel târziu până duminică, 4 octombrie.

Expozanții își vor amenaja propriile standuri

Amenajarea spațiului expozițional va fi asigurată de fiecare expozant, în funcție de suprafața solicitată pentru amplasarea corturilor. Participanții vor fi responsabili și pentru asigurarea mobilierului necesar expunerii produselor, precum mese, scaune, rafturi sau suporți.

Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local Aiud. Administrația locală va pune la dispoziție spațiile necesare pentru amplasarea standurilor și corturilor și va amenaja o zonă specială destinată alimentației publice, amplasată la extremitatea târgului, fără a interfera cu activitatea expozanților.

De asemenea, Primăria Aiud intenționează să pregătească și un program artistic și de divertisment, care va include, printre altele, momente de muzică folk, workshop-uri și prezentări, pentru a atrage un număr cât mai mare de vizitatori.

Participarea va fi gratuită

În perioada 2–4 octombrie 2026, inclusiv, ocuparea terenului din Piața Agroalimentară „Doctor Constantin Hagea” de către comercianți și ceilalți participanți va fi gratuită. Participarea la eveniment se va face pe baza completării unui formular care va trebui depus la sediul Primăriei Aiud.

Expozanții vor avea obligația să respecte programul minim de funcționare stabilit de organizatori, între orele 11:00 și 18:00. Standurile vor putea funcționa și în afara programului oficial al evenimentului.

Printre obligațiile participanților se numără asigurarea securității propriilor corturi și standuri, menținerea curățeniei în zona de activitate, respectarea normelor de prevenire și stingere a incendiilor și păstrarea standurilor pe întreaga durată a evenimentului.

Produse locale, artizanale și servicii de alimentație publică

Comercianții vor putea desfășura activități de vânzare cu amănuntul a produselor alimentare, artizanale și meșteșugărești, precum și servicii de alimentație publică și agrement. Activitățile se vor putea desfășura în standuri mobile și demontabile, chioșcuri mobile, rulote sau vehicule special amenajate.

Organizatorii vor pune la dispoziția participanților mai multe facilități, printre care racordarea gratuită la rețeaua electrică, iluminat public, surse de apă potabilă, puncte de colectare a deșeurilor și servicii de salubrizare a zonei.

Comercianții vor avea obligația de a respecta legislația în vigoare privind activitatea comercială, protecția consumatorilor și condițiile igienico-sanitare. De asemenea, aceștia trebuie să dețină documentele care le atestă calitatea de comerciant.

Regulamentul interzice abandonarea deșeurilor pe domeniul public, inclusiv a uleiului alimentar uzat, jarului sau tăciunilor, precum și expunerea sau comercializarea produselor în afara suprafeței alocate. Totodată, este interzisă comercializarea substanțelor toxice, inflamabile sau explozive și a altor produse interzise de lege.

Salubrizarea Pieței Agroalimentare „Doctor Constantin Hagea” va fi asigurată de Serviciul Public de Interes Local Administrația Patrimoniului Local Aiud, iar ordinea publică va fi asigurată de Poliția Locală Aiud.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud