Rămâi conectat

Actualitate

Pentru că unele clădiri istorice au fost retrocedate, circa 70 de romi de pe strada Bethlen Gabor din Aiud vor fi cazaţi în locuinţe mobile

Publicat

în

La inițiativa Eparhiei Reformate de Ardeal, soarta celor aproximativ 70 de persoane din clădirile istorice ale municipiului Aiud a revenit în actualitate.

Biserica reformată propune soluţii pentru evacuarea acestora în vederea consolidării și reabilitării lor. Din cele cinci clădiri cu vechime de peste 300 de ani, 70 de locuitori vor fi mutați în locuințe… vagon, puse la dispoziție de biserică. În urmă cu câteva luni, soarta celor cinci clădiri istorice de pe strada Bethlen Gabor din Aiud depindea de rapiditatea cu care administrația locală reușea să evacueze cei 70 de locuitori care formau 20 de familii. Din cauza neglijenței celor 70 de locatari, în marea lor majoritate de etnie romă, și a imposibilității proprietarului de a interveni pentru consolidarea și reabilitarea celor șase clădiri vechi de sute de ani, acestea au ajuns într-o stare de degradare atât de avansată încât, în lipsa posibilității administrației locale de a reloca locatarii, eparhia reformată de Ardeal a venit ea cu o soluție care a fost discutată și aprobată în cadrul ultimei ședințe de consiliu local Aiud, ședință care a avut loc luni, 21 august. Potrivit unei adrese oficiale semnate de însuși episcopul Kato Bela și consilierul economic Ballai Zoltan, Eparhia Reformată de Ardeal a afirmat că este de acord să se implice și să ajute administrația locală să rezolve problema translocării celor 70 de persoane, care, așa cum am mai afirmat, de peste zece ani, locuiesc fără contracte de închiriere, ocupând abuziv construcțiile. „Având în vedere că avem intenții comune cu conducerea municipiului Aiud în reabilitarea străzii Bethlen Gabor din Aiud, ne oferim sprijinul în cumpărarea și donarea către municipiul Aiud a unui număr de 11 locuințe mobile, conform schițelor anexate, cu scopul de a fi folosite pentru relocarea familiilor aflate în imobilele eparhiei”, se arată în adresa respectivă. Potrivit reprezentanților eparhiei, administraţia locală va trebui să asigure terenul pentru amplasarea celor 11 locuințe, montarea și administrarea lor.

În adresa Eparhiei Reformate de Ardeal se specifică faptul că va dona un număr de 8 locuințe mobile (locuințe mobile pentru șantier), dintre care două „duplex”, din care 5 vor avea dimensiuni de 12×2,4 metri și vor putea asigura adăpostirea familiilor formate din 5-6 membri, 2 module de case mobile vor fi tip „duplex” de dimensiuni 6×3 metri și vor putea adăposti familii formate din 3-4 membri și încă un modul „duplex” cu dimensiuni de 6×2,4 metri menite să adăpostească familii formate din una sau două persoane. Potrivit declarațiilor reprezentanților administrației actuale, locuitorii celor cinci case au fost repartizaţi, pentru început pentru o perioadă de provizorat, acolo la începutul anilor 90 ai secolului trecut, deși se știa că acele clădiri vor face obiectul unor legi speciale și vor fi retrocedate foștilor proprietari. Imediat după anul 2007, când Eparhia Reformată din Ardeal a reintrat în posesia teoretică a clădirilor, nu s-a mai încheiat niciun contract de închiriere cu locatarii și a început o adevărată sarabandă a scrisorilor și adreselor oficiale. Eparhia insista să se elibereze spațiile prin relocarea cetățenilor care le ocupau abuziv, iar administraţia locală cerea reabilitarea clădirilor deoarece acestea au ajuns să fie rușinea municipiului, aceasta pe lângă gunoaiele și mirosurile pestilențiale degajate din curțile și locuințele respective, care cu timpul au devenit loc de promenadă pentru șobolani, iar trotuarele și spațiile verzi locuri în care deseori tronează saci de gunoaie sfâșiați de câini care s-au înmulțit în zonă. Situația clădirilor și a oamenilor care locuiesc pe strada Bethlen Gabor a făcut obiectul multor articole de presă, însă nimeni nu a mișcat un deget pentru remedierea situației. Iată că de această dată, după mai bine de 10 ani de la retrocedare, se fac primii pași concreți pentru rezolvarea situației străzii Bethlen Gabor și a clădirilor ei, care la această oră părea a fi un loc uitat de lume, chiar dacă este circulată de mii de aiudeni, care spun că s-au cam săturat de priveliștea care le pune la încercare răbdarea. În ultimii ani, ploile s-au abătut asupra municipiului și nepăsarea celor care locuiesc în aceste clădiri au dus imobilele la un stadiu de degradare greu de imaginat, transformându-le într-un pericol public atât pentru cei care le locuiesc, cât și pentru cetăţenii care circulă prin zonă.

Dorel LAZĂR




Actualitate

Incendiu la o anexă gospodărească de pe strada Voluntarilor din Aiud. Pompierii au intervenit cu trei autospeciale

Publicat

în

Pompierii din cadrul Secției Aiud au intervenit, miercuri după-amiază, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească (filigorie) situată pe strada Voluntarilor din municipiul Aiud.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Alba, incendiul s-a manifestat la o anexă gospodărească, de tip filigorie.

La locul intervenției au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj de prim ajutor, care au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime, iar pompierii au intervenit pentru stingerea în totalitate a focului și limitarea propagării acestuia la construcțiile din apropiere.




Citește mai mult

Actualitate

Colocviile de Literatură și Arte de la Aiud au ajuns la ediția a XXXI-a. Poezie, traduceri, expoziții și invitați de prestigiu

Publicat

în

Municipiul Aiud a găzduit cea de-a XXXI-a ediție a Colocviilor de Literatură și Arte, un eveniment dedicat poeziei, traducerilor literare și artelor vizuale, desfășurat în Sala „I.I.C. Brătianu” a Primăriei Municipiului Aiud.

Invitatul de onoare al ediției a fost preotul și scriitorul Theodor Damian, directorul revistei bilingve Lumina Lină, personalitate marcantă a culturii românești din diaspora. Cu acest prilej a fost prezentat volumul Adam n’est pas mort, ilustrat de Andrei Damian și tradus în limba franceză de Marcela Hădărig, apărut la Editura Vinea în anul 2024, alături de alte lucrări semnate de autor.

În cadrul atelierului de traduceri literare contemporane a avut loc lansarea volumului de poeme „Fântânile cerului / Les fontaines du ciel”, de Marcel Miron, în traducerea în limba franceză realizată de Marcela Hădărig, publicat de Editura Inter-Art Aiud în 2026.

Profesorul universitar dr. Ioan N. Roșca și scriitorul Ioan Hădărig i-au prezentat participanților pe cei doi autori și volumele lansate în cadrul colocviilor.

Programul a inclus și prezentări de carte susținute de Ciprian Sabău, Patricia Goodrich, Ioan Hădărig, Casandra Ioan și Anda Comșa-Chiș, precum și lansarea antologiei româno-etiopiene „Întâlniri poetice”, publicată de Editura Inter-Art Aiud, în ediție trilingvă – română, engleză și amharică.

În cadrul manifestării au fost prezentate și Catalogul Taberei Prison-Art 2025, precum și un volum care cuprinde rezultatele unei cercetări realizate printr-un studiu de caz, prezentate de artistul plastic Ștefan Balog și sociologul Viorel Cioflică.

Lectura publică de poezie i-a avut ca invitați pe Sonia Elvireanu, Casandra Ioan, Anda Comșa-Chiș, Ruxandra Dragomir, Theodor Damian, Marcel Miron și Ioan Hădărig. Recitalul muzical a fost susținut de Marius Moga, care a interpretat creații pe versurile poeților Lucian Blaga, Mihai Eminescu și Livia Rebreanu Hulea.

Tot în cadrul Colocviilor a fost vernisată, la Galeriile de Artă Contemporană Aiud, expoziția de fotografie artistică semnată de Andrei Damian (Statele Unite ale Americii). Curatorul expoziției este Zoltan Balog, iar vernisajul a fost prezentat de scriitorul Ioan Hădărig. Expoziția poate fi vizitată în perioada 29–30 iulie, între orele 10:00 și 11:00.

La Galeriile Inter-Art Aiud a fost deschisă și Expoziția Internațională de Mail-Art, cu tema „Brâncuși”, care reunește lucrările a 77 de artiști din 27 de țări și regiuni, inspirate de personalitatea și opera marelui sculptor Constantin Brâncuși. Curatorul expoziției este Ioan Hădărig, iar coordonatorul proiectului este artistul plastic Ștefan Balog.

Ediția din acest an a Colocviilor de Literatură și Arte a adus la Aiud o întâlnire între literatură, muzică și arte vizuale, reunind scriitori, traducători, artiști plastici și iubitori ai culturii din țară și din străinătate.

Organizatorii evenimentului au fost Primăria Aiud • Direcția de Cultură – Centrul Multicultural „Liviu Rebreanu” • Fundația „Inter-Art” Aiud – www.inter-art.ro, cu sprijinul: „De la Georgia”.




Citește mai mult

Actualitate

Femeie de 55 de ani, rănită într-un accident rutier pe DJ 107E, între Aiud și Ciumbrud

Publicat

în

O femeie de 55 de ani a fost rănită în urma unui accident rutier produs în seara zilei de 27 iulie 2026, pe DJ 107E, între Aiud și Ciumbrud.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, în jurul orei 21:20, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Aiud au fost sesizați prin 112 cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu victime.

Din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit că un bărbat de 59 de ani, din municipiul Aiud, aflat la volanul unui autoturism, circula pe DJ 107E, la kilometrul 2+400 de metri, pe direcția Aiud – Ciumbrud, când a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un podeț metalic.

În urma impactului, o femeie de 55 de ani, pasageră în autoturism, a suferit leziuni corporale și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul, în cadrul unui dosar penal deschis pentru vătămare corporală din culpă.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud