Rămâi conectat

Actualitate

Peste 200 de credincioși din Aiud au participat miercuri, 25 martie 2026, la Marșul pentru Viață

Publicat

în

Miercuri, 25 martie 2026, zi de aleasă sărbătoare pentru creștini – praznicul Bunei Vestiri – a devenit, și în Municipiul Aiud, un prilej de mărturisire publică a valorilor creștine și a respectului pentru viață, ca dar suprem primit de la Dumnezeu.

Încă din anul 2011, această zi a căpătat, la nivel național, semnificația unei mobilizări comune, reunind în numeroase orașe din România credincioși de toate vârstele – preoți, elevi, profesori și familii – într-o manifestare dedicată afirmării dreptului la viață al fiecărei ființe umane, încă din prima clipă a existenței sale. În acest cadru, municipiul Aiud s-a alăturat, în ultimii ani, acestei mișcări, devenind parte vie a unei mărturisiri comune pentru viață. Într-o societate românească aflată adesea între tentația secularizării și rădăcinile sale creștine, Marșul pentru Viață reprezintă o mărturie vie că valorile Evangheliei nu și-au pierdut actualitatea. Participanții au afirmat cu tărie că viața nu este o întâmplare, ci un dar, iar fiecare om – născut sau nenăscut – are dreptul fundamental de a trăi.

Evenimentul din acest an a reunit un număr însemnat de participanți, aflat în continuă creștere, fapt ce arată o conștientizare tot mai clară a responsabilității față de viață și familie. Alături de credincioșii parohiilor din municipiul Aiud, prezenți în număr mare, s-au remarcat elevii din fiecare unitate de învățământ, care, însoțiți de cadrele didactice, în special profesorii de Religie, au ales să participe activ la această manifestare. Evenimentul a fost moderat de părintele Ioan Bogdan, protopop al Protopopiatului Ortodox Român Aiud, care a subliniat importanța mărturisirii credinței în spațiul public și a solidarității între creștini. Din partea administrației locale, a luat cuvântul domnul Ioan Hădărig, directorul Centrului Multicultural Aiud, exprimând sprijinul instituțional pentru astfel de inițiative care întăresc comunitatea.

Un moment deosebit l-au constituit intervențiile reprezentanților cultelor prezente alături de credincioșii ortodocși – reformat, romano-catolic, greco-catolic, baptist și penticostal – care, într-un glas comun, au evidențiat valoarea vieții și necesitatea apărării ei într-o lume tot mai marcată de relativism. După momentul alocuțiunilor, participanții au pornit în marș de la Catedrala „Sfinții Trei Ierarhi” prin centrul municipiului, purtând mesaje pro-viață și exprimând, prin prezența lor, angajamentul față de valorile familiei și ale credinței. Traseul s-a încheiat la biserica greco-catolică „Înălțarea Sfintei Cruci”, unde, într-o atmosferă de liniște și reculegere, au fost rostite rugăciuni pentru darul sacru al vieții. Momentul a fost întregit de gestul simbolic al celor mici, care au înălțat baloane spre cer, ca semn al nădejdii, al nevinovăției și al dorinței ca fiecare viață să fie primită și ocrotită

Marșul pentru Viață de la Aiud nu este doar un eveniment anual, ci o mărturisire vie a credinței și a conștiinței comunității. El arată că binele nu tace și nu se retrage, ci se afirmă cu curaj, se trăiește cu responsabilitate și se transmite mai departe. Într-o lume în care valorile autentice sunt tot mai des relativizate, creștinii din Aiud au dovedit că știu să rămână statornici, uniți și fideli darului vieții, asumându-și cu demnitate misiunea de a apăra și mărturisi adevărul.

 

Pr. Nicolae Aloman




Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Trafic închis spre Ciumbrud între 13 și 15 octombrie 2026. Vezi ruta ocolitoare

Publicat

în

În perioada 13 octombrie 2026, ora 10:00 – 15 octombrie 2026, ora 18:00, circulația va fi închisă la trecerea la nivel cu calea ferată, la intersecția străzii Gării cu strada Ion Creangă, pentru lucrări de reabilitare a căii ferate.

Ruta ocolitoare: DJ 107E – strada Ostașilor – DN 1 (spre Rădești) – strada Episcop Demetriu Radu, traversarea căii ferate, apoi Drumul Târgului. Executantul va asigura semnalizarea rutieră corespunzătoare.




Citește mai mult

Actualitate

Echipa Penitenciarului Aiud a câștigat turneul de minifotbal „Cupa Preieniei”

Publicat

în

Penitenciarul Aiud a găzduit vineri, 9 octombrie 2026, turneul de minifotbal „Cupa Prieteniei”, desfășurat la Baza Sportivă a Municipiului Aiud. Competiția a fost organizată la inițiativa IPA 3 Alba, în colaborare cu Sindicatul Liber din Penitenciarul Aiud.

La turneu au participat echipe reprezentând instituții din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională: Penitenciarul Aiud, Penitenciarul Târgu Mureș, I.P.J. Alba, Poliția Aiud, I.S.U. Alba, Secția de Pompieri Aiud, I.J.J. Alba, U.M. Herja și Batalionul 136 Geniu „Apulum”.

Pe primul loc s-a clasat echipa Penitenciarului Aiud, urmată de I.S.U. Alba și Batalionul 136 Geniu „Apulum”. Distincția pentru cel mai bun jucător al turneului i-a revenit lui Daniel Bucur, angajat al Penitenciarului Aiud.

Organizatorii au descris competiția drept o ocazie de a consolida relațiile de prietenie și colaborare dintre instituțiile participante. După încheierea meciurilor, participanții au continuat să socializeze la Baza Sportivă a Penitenciarului Aiud.




Citește mai mult

Actualitate

Doliu la Spitalul Municipal Aiud. A murit medicul Azzam Afaneh

Publicat

în

Colectivul Spitalului Municipal Aiud este în doliu după moartea medicului specialist în Anestezie și Terapie Intensivă, Azzam Afaneh.

Reprezentanții unității medicale au transmis un mesaj de condoleanțe și au descris medicul drept un profesionist dedicat și un coleg apreciat, care și-a pus întreaga activitate în slujba pacienților.

„Prin întreaga sa activitate medicală, prin devotamentul față de pacienți și prin omenia sa, doctorul Azzam Afaneh a fost o parte importantă a comunității noastre medicale. Plecarea sa lasă un gol profund în inimile celor care l-au cunoscut și apreciat”, au transmis reprezentanții Spitalului Municipal Aiud.

Conducerea și angajații spitalului și-au exprimat solidaritatea față de familia îndoliată și au transmis sincere condoleanțe în aceste momente dificile.

„Suntem alături de familia îndurerată și îi transmitem întreaga noastră compasiune, sincere condoleanțe și putere pentru a trece peste această dureroasă pierdere. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, se mai arată în mesajul transmis de unitatea medicală.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud