Rămâi conectat

Actualitate

Peste 350 de persoane au participat sâmbătă, 6 februarie 2016, la balul de caritate organizat de Serviciul Maltez din România, filiala Aiud

Publicat

în

Găzduit de Salonul Giorgia, desfășurat sub semnul „Crucii de Mlta” și având o vechime de 19 ani, balul de caritate organizat de către Serviciul Maltez din România (SAMR), filiala Aiud a reușit să strângă sub „umbrela carității” peste 350 de persoane mai „avute” sau mai puțin „avute” care au făcut ce au făcut și au dat din ceea ce au avut câte puțin pentru cei mai puțini favorizați de soartă.

bal-caritate-aiud-6-feb-2016

În frunte cu inimoasa doamnă Fari Palko Ilona, preşedintele filialei aiudene a SAMR, “patroană a balului”, membrii sreviciului maltez din Aiud au reușit să impună și să insufle spiritul caritativ „celor care au”, pentru „cei care n-au” strâgând o sumă „bunișoară” pentru ajutorarea celor aflați în situații de „jenă financiară”, adică peste 500 de suflete de care maltezii aiudeni au grijă în fiecare an.

Deschiderea balului a revenit, ca de obicei elevilor din anul terminal al Colegiului Național „Bethlen Gabor” membri juniori ai SAMR Aiud, care au demonstrat talent și virtuozitate în dansurile de societate învățate de la dascălul și pastorul lor Lorincz Zoltan, unul dintre cetățenii de onoare ai municipiului.

La acţiunea caritabilă a fost prezentă cam toată „lumea bună” din Aiud, politicieni, primarul și viceprimarul municipiului Mihai Horațiu Josan și Liviu Octavian Rusu, oameni de afaceri, intelectuali și cei care au dovedit în decursul anilor că au un suflet caritabil, dar şi invitaţi din „zări străine”, reprezentanți ai filialelor SAMR din filialele SAMR din Transilvania.

Amfitrion-prezentator-crainic a fost binecunoscutul reporter de la Radio România studioul Cluj Napoca, domnul Cezar Firu, care a moderat tombola și licitația, cele două acțiuni menite să strângă o sumă de bani suficiant de mare pentru ca maltezii aiudeni să-i poată ajura pe cei aflați în situații dificile.

Tombola caritativă a avut zeci de premii speciale.

La licitație au fost scoase „la strigare” aranjamente florale, torturi, obiecte de artizanat, coșuri încrcate cu produse tradiționale din carne, lactate și vuinuri din renumita podgorie a Aiudului precum și multe alte și diverse obiecte de manufactură sau de artă, care au fost vândute „cât ai zice pește” de binecunoscutul om de radio Cezar Firu, reușindu-se în acest fel strângerea unei sume importanre de bani care va asigura un an pâine pentru 50 de persoane asistate de maltezii aiudeni.

De întreținerea antrenului și atmosferei s-a ocupat, cu succes și multă seriozitate trupa „Backintime” din Sfântu Gheorghe, formată din ex-aiudeanul Makkai Kalman care și-a „strâns oastea” colegii săi de trupă și de scenă ( Monica Laura Opran și Pal Zakarias) pentru a da o mână de ajutor caritabililor aiudeni.

O prestație excelentă au avut-o și alți patru tineri artiști de marcă ai tetrului de operă „Ion Dacian”din București: Cătălin Petrescu, Mioara Manea Arvunescu, Amelia Antoniu și Florin Butnaru, care au cântat și încântat publicul cu arii celebre din opere semnate de corifeii muzicii clasice mondiale, dar și cu meldii dansante interpretate în mijlocul ringului de dans, printre participanți.

La finalul acţiunii caritabile ce a avut loc sâmbătă au fost strânse câteva zeci de mii de lei din partea darnicilor participanţi, sumă ce va asigura continuitatea programelor susținute de maltezii aiudeni.

Dorel Lazăr




Actualitate

Bărbat de 67 de ani, găsit decedat într-o mașină, la Aiud. Polițiștii cercetează împrejurările în care s-a produs tragedia

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 67 de ani, din Aiud, a fost găsit decedat, joi dimineața, într-un autoturism, după ce familia a sesizat Poliția cu privire la faptul că nu mai putea lua legătura cu acesta.

Potrivit polițiștilor, în jurul orei 08:40, bărbatul ar fi plecat de la domiciliu, iar ulterior membrii familiei au solicitat sprijinul autorităților.

În urma căutărilor desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Aiud, acesta a fost identificat în autoturismul personal, pe raza municipiului.

La fața locului a intervenit un echipaj medical, care a constatat decesul. Trupul bărbatului a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Alba, pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei exacte a morții.

Polițiștii continuă cercetările pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, într-un dosar penal deschis pentru ucidere din culpă.

Autoritățile recomandă responsabilitate în prezentarea și distribuirea informațiilor referitoare la astfel de cazuri, în special în ceea ce privește detaliile privind modul producerii decesului, care pot avea un impact negativ asupra persoanelor vulnerabile.




Citește mai mult

Actualitate

Bărbat trimis în judecată după o agresiune într-un local din Aiud. Victima ar fi fost lovită cu un ciob de sticlă

Publicat

în

Judecătoria Aiud a dispus începerea judecății într-un dosar penal în care un bărbat este acuzat că ar fi agresat o persoană într-un local din municipiu, folosind inclusiv un ciob provenit dintr-o sticlă de bere.

Decizia a fost luată în procedura de cameră preliminară, printr-o încheiere pronunțată la 27 august 2026. Instanța a constatat că rechizitoriul, probele administrate și actele efectuate în timpul urmăririi penale respectă cerințele legale, astfel că dosarul poate intra în faza de judecată.

Conflictul ar fi pornit pe fondul consumului de alcool

Potrivit situației de fapt reținute în rechizitoriu, incidentul ar fi avut loc în data de 25 mai 2026, într-un local din Aiud. Procurorii susțin că, pe fondul consumului de alcool, între inculpat și persoana vătămată ar fi izbucnit o discuție în contradictoriu, care ulterior ar fi degenerat într-un conflict fizic.

Conform acuzației, bărbatul ar fi lovit victima în zona feței cu pumnul, având în mână un ciob provenit dintr-o sticlă de bere. Anchetatorii susțin că sticla ar fi fost spartă anterior de inculpat, de o bordură aflată în exteriorul localului, iar fragmentul rezultat ar fi fost folosit ulterior în timpul agresiunii.

Rechizitoriul mai arată că agresiunea ar fi continuat și după ce persoana vătămată ar fi căzut la pământ.

În urma incidentului, victima ar fi suferit mai multe plăgi la nivelul feței, inclusiv o plagă penetrantă la obrazul stâng. Potrivit actelor medico-legale aflate la dosar, leziunile ar fi necesitat între 15 și 17 zile de îngrijiri medicale, în cazul unei evoluții favorabile.

Probe administrate în dosar

Pentru susținerea acuzației, procurorii au administrat mai multe mijloace de probă, printre care declarația persoanei vătămate, declarația unui martor, acte medico-legale, procesul-verbal de cercetare la fața locului și o planșă fotografică.

Dosarul mai conține un proces-verbal privind vizionarea unor imagini, informații transmise de Spitalul Municipal Aiud, precum și declarațiile inculpatului.

În cadrul procedurii de cameră preliminară nu au fost formulate cereri sau excepții, iar judecătorul nu a identificat din oficiu motive care să impună verificări suplimentare privind legalitatea administrării probelor sau a actelor de urmărire penală.

Instanța a constatat, totodată, că este competentă să soluționeze cauza și că rechizitoriul îndeplinește condițiile prevăzute de lege.

Dosarul intră în faza de judecată

Prin încheierea pronunțată la 27 august 2026, Judecătoria Aiud a dispus începerea judecății, în baza art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală.

Începerea judecății nu reprezintă o pronunțare asupra vinovăției inculpatului, aceasta urmând să fie stabilită de instanță după analizarea acuzațiilor și a probelor în cadrul procesului.

Încheierea prin care s-a dispus începerea judecății poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare.




Citește mai mult

Actualitate

Accident rutier pe DJ 107M, între Feleud și Măgina. Pompierii din Aiud au intervenit la fața locului

Publicat

în

Secția de Pompieri Aiud a intervenit, marți, pentru asigurarea măsurilor specifice în urma unui accident rutier produs pe DJ 107M, la ieșirea din localitatea Feleud spre Măgina.

Potrivit primelor informații, în accident a fost implicat un autoturism. Din fericire, nu au fost raportate persoane încarcerate.

La locul evenimentului au fost alocate o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Secției de Pompieri Aiud, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).

Intervenția este în desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud