Actualitate
Peste 3,7 milioane de lei cheltuiți în cursul anului 2018, de către deținuții încarcerați în Penitenciarul Aiud, pentru convorbiri telefonice și cumpărături de la magazinul închisorii
Convorbirile telefonice și efectuarea de cumpărături sunt printre drepturile pe care Penitenciarul Aiud le-a asigurat tuturor deținuților, în cursul anului 2018.
Potrivit bilanțului întocmit de instituție, pentru acestea s-au cheltuit peste 3,7 milioane de lei, iar banii au fost plătiți de persoanele încarcerate, după cum a explicat, pentru ziarulunirea.ro, reprezentantul penitenciarului.
”Dreptul la convorbiri telefonice a fost asigurat prin intermediul sistemului RETEL pe baza unui card individual, sistem care permite înregistrarea datelor necesare consemnării în documentele operative a exercitării acestui drept. Menţionăm că în cursul anului 2018 au fost efectuate prin acest sistem de telefonie convorbiri telefonice în valoare de 919.354, 42 lei, cu 225.238,89 lei mai puțin decât în anul 2017. Acest lucru este justificat prin scăderea considerabilă a numărului de deținuți custodiați în cursul anului 2018”, se arată în documentul citat.
Deoarece în bilanț nu se menționează cine suportă aceste cheltuieli, purtătorul de cuvânt, inspector de penitenciare, Iuliana-Adelina Oltean a revenit, luni cu precizarea că, potrivit legii, cheltuielile ocazionate de efectuarea convorbirilor telefonice sunt suportate de către persoanele condamnate.
Tot din banii lor, deținuții din Penitenciarul Aiud au făcut cumpărături, de la magazinul din incinta închisorii. Potrivit bilanțului, suma totală cheltuită de persoanele private de libertate de la Aiud, în 2018, ridicându-se la 2.838.330,07 lei.
”Menționăm că, fiecare deținut, la momentul încarcerării, după înregistrarea în sistemul informatic de evidență, primește un card individual de identificare, prin intermediul căruia își poate exercita drepturile la cumpărături și convorbiri telefonice, din fondurile proprii. Astfel, deținuții nu dețin asupra lor sume de bani, gestionarea acestora căzând în sarcina biroului financiar al unității”, a transmis Iuliana-Adelina Oltean.


Actualitate
Programul Târgului de Crăciun Aiud, pentru săptămâna 18-21 decembrie 2025
Evenimentele organizate în cadrul Târgului de Crăciun din Aiud continuă. Sâmbătă, aiudenii sunt așteptați la un concert plin de bucurie susținut de Crina Matei iar duminică, Acoustic Boyz reunesc tânăra generație într-un super concert.


Programul Târgului de Crăîciun Aiud, pentru săptămâna 18 – 21 decembrie 2025:
Program Patinoar
Luni – Duminică: 12:00 – 20:00
Atelierul lui Moș Crăciun
Joi și sâmbătă: 17:00 – 19:00
Trenulețul lui Moș Crăciun
Sâmbătă și duminică: 17:00 – 21:00
Moș Crăciun revine la Aiud
Sâmbătă: 17:00 – 18:00
Primirea scrisorilor de la cei mici
Moș Crăciun Motociclist
Duminică: 17:00 – 18:00
Eveniment organizat de Aiud Bikers
Program spectacole 18 – 21 decembrie
• Joi, ora 18:00 – Concert de colinde
Florin Săsărman & Alexandru Filip
• Vineri, ora 19:00 – Petrecere în aer liber
DJ Răzvan
• Sâmbătă, ora 18:00 – Concert Crina Matei
În deschidere: Karla Lupei
• Duminică, ora 18:00 – Concert Acoustic Boyz
În deschidere: Cataleya Crișan
Actualitate
Tânăr de 19 ani reținut de polițiștii din Aiud pentru înșelăciune
La data de 16 decembrie 2025, polițiștii de investigații criminale din Aiud au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr, în vârstă de 19 ani, din localitatea Târgșoru Vechi, județul Prahova, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.


Din probatoriul administrat a reieșit că, în după-amiaza zilei de 13 august 2024, un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din localitatea Aiudul de Sus, ar fi primit de la tânărul de 19 ani o comandă de livrare pizza la domiciliu. Ulterior, acesta i-ar fi solicitat, invocând diverse motive, să încarce, în repetate rânduri, diferite sume, într-un cont de tip SelfPay, urmând ca, la livrarea comenzii, să-i restituie suma integral, angajament formal, fiind utilizat exclusiv ca mijloc de inducere în eroare.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări, în vederea documentării întregii activități infracționale a tânărului.
Având în vedere modul de operare specific fraudelor de tip „pretext comercial”, folosit de tânărul de 19 ani, atragem atenția cetățenilor și îi îndemnăm să nu dea curs unor solicitări venite din partea unor persoane pe care nu le cunosc. De asemenea, le recomandăm celor care livrează diverse produse să nu accepte, sub nicio formă, solicitarea clienților de a efectua diferite comisioane.
Actualitate
Aiudean de 47 de ani, condamnat la închisoarte cu executare, reținut de polițiști și dus la Penitenciarul Aiud
Luni, 15 decembrie 2025, polițiștii de investigații criminale din Aiud au depistat și reținut un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din Municipiul Aiud, care este posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la data de 15 decembrie 2025, de către Judecătoria Aiud.


Acesta a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de 6 luni și 10 zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă și tăiere fără drept de arbori.
Bărbatul a fost depus în Penitenciarul de Maximă Siguranță Aiud, pentru executarea pedepsei.
-



Din Județacum 8 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2026, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 4 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 8 luniMESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 8 luniCe nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2025. Cui îi spunem ”la mulți ani” | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 7 luniSfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 8 luniMESAJE DE 1 MAI 2025. SMS-uri, FELICITARI şi URĂRI care pot fi trimise de Ziua Internaţională a Muncitorilor | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum o lunăMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 8 luniCând sunt Floriile Ortodoxe și Catolice în următorii ani | aiudinfo.ro













































