Rămâi conectat

Știri din zonă

Peste 94 de metri cubi de material lemnos au fost confiscați de polițiști, de la o societate comercială din Poiana Aiudului care nu avea documente de proveniență

Publicat

în

În perioada 2 – 15 mai 2018, poliţiştii Serviciului de Ordine Publică din IPJ Alba, împreună cu poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, reprezentanţi ai Gărzii Forestiere Județene Alba şi ai Direcţiei Silvice Alba au făcut un control la punctul de lucru din localitatea Poiana Aiudului, comuna Livezile, al unei societăţi comerciale specializată în prelucrarea şi comercializarea materialului lemnos.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că reprezentanţii societăţii nu au putut prezenta documente legale de provenienţă pentru 13,28 metri cubi de material lemnos precum şi lipsa, din gestiunea societăţii, a cantităţii de 94 de metri cubi de material lemnos, de diferite esenţe.

Societatea comercială a fost sancţionată contravenţional, în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, cu amendă în valoare de 10.000 de lei, iar complementar s-a dispus confiscarea fizică a cantității de 13,28 metri cubi de material lemnos şi confiscarea valorică a cantităţii de 94,262 mc material lemnos.

Acţiunile de prevenire şi combatere a delictelor silvice vor continua.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Știri din zonă

Incendiu izbucnit la un foișor din localitatea Decea. Intervin pompierii militari din Aiud

Publicat

în

Pompierii militari din Aiud au fost solicitați să intervină, luni seara, pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la la o anexă gospodărească (foișor), în localitatea Decea.

„Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în com. Miraslau, sat. Decea. Din informațiile primite de la apelant incendiul se manifestă la o anexă gospodărească (foișor). Forțe alocate: 2 x autospeciale de stingere cu apă și spumă și 1 x echipaj de prim ajutor”, a transmis ISU Alba.

UPDATE: „Incendiul a fost localizat. Acesta se manifestă pe aproximativ 20 mp. Fară victime. Se intervine pentru stingerea in totalitate a acestuia”, a mai transmis ISU Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Accident rutier pe Autostrada A10 în zona Decea, sensul de mers Turda-Aiud

Publicat

în

Secția de pompieri Aiud intervine pentru asigurarea masurilor specifice la un accident rutier produs pe Autostrada A10, km 54, sens de mers Turda-Aiud.

„Secția de pompieri Aiud intervine pentru asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier produs pe A10, km 54, sens de mers Turda-Aiud. Este vorba despre un autoturism implicat, fără persoane încarcerate. Forțe alocate: 1 x autospecială de stingere cu apă și spumă și 1 x ambulanță SAJ”, a transmis ISU Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Sărbătoare de suflet, în comunitatea din Rădești: Credincioșii au celebrat Pogorârea Sfântului Duh și au ieșit la câmp pentru sfințirea holdelor

Publicat

în

Într-o atmosferă de profundă trăire spirituală și respectare a tradițiilor strămoșești, credincioșii din parohia Rădești au îmbrăcat haine de sărbătoare cu ocazia praznicului Pogorârii Sfântului Duh (Rusaliile).

Evenimentul central a avut loc la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, unde comunitatea s-a adunat în număr mare pentru a lua parte la Sfânta Liturghie și la rânduielile specifice acestei mari sărbători creștine.

• Slujba a început de dimineață în locașul de cult

După Sfânta Liturghie, s-au citit cele șapte rugăciuni de invocare a Sfântului Duh, momente în care întreaga comunitate a îngenuncheat, cerând binecuvântare, pace și ocrotire pentru familiile lor și pentru întreaga așezare.

• Procesiunea și Ieșirea la Câmp: Sfințirea Apei și a Roadelor Pământului

Punctul culminant al zilei a fost marcat de tradiționala procesiune în hotarul satului. Într-un gest de unitate și credință, tineri și bătrâni, mulți dintre ei purtând cu mândrie costumul popular  au pornit în procesiune către câmp, purtând prapuri și icoane.

Odată ajunși în mijlocul holdelor, părintele paroh, Ioan Ghibescu a oficiat slujba de Sfințire Mică a Apei (Aghiasma), însoțită de rugăciuni speciale pentru: Mântuirea și sănătatea credincioșilor; Ferirea culturilor de grindină, secetă și dăunători; Rodirea pământului și belșugul holdelor care hrănesc comunitatea. La finalul slujbei, preotul a stropit cu apă sfințită pământul, holdele de grâu și pe toți cei prezenți, revărsând simbolic binecuvântarea divină asupra muncii de peste an a gospodarilor din Rădești.

Sărbătoarea s-a încheiat într-o notă de bucurie și comuniune, localnicii întorcându-se la casele lor cu sticle conținând aghiazma mică, spice de grâu,  cu sufletele luminate și cu speranța unui an mănos și liniștit.

Există obiceiul ca în Duminica Rusaliilor, săfie sfinţite ramuri de tei înflorit şi apoi să fie duse acasă, pentru a fi puse la uşă sau la icoane, în credinţa că vor păzi casa de furtuni, grindină şi duhuri rele. Aceste crenguțe sfințite simbolizează limbile de foc pogorâte asupra Apostolilor.

„Rusaliile reprezintă nu doar întemeierea Bisericii noastre, ci și momentul în care aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru roadele pământului. Ieșirea la câmp este o tradiție sfântă prin care cerem ca munca mâinilor noastre să fie binecuvântată și ferită de încercări”, a transmis comunității preotul slujitor, Ioan Ghibescu.

Constantin PREDESCU


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud