Știri din zonă
Platformă industrială în valoare de peste 30 de milioane de euro la Decea

Concesionarea pajiștei investitorului străin ar putea aduce Primăriei Mirăslău în jur de 2000 de euro de hectar pe an, față de vreo 500 de lei cât aduce acum. Discuțiile se poartă de aproximativ un an, iar afacerea este pe cale să se parafeze undeva spre finalul lunii noiembrie, spune primarul Liviu Gigel Alexandru.
Conform planurilor prezentate de investitor administrației locale din Mirăslău, investiția care se cifrează la 30 – 40 de milioane de euro se întinde pe o durată de 8-10 ani și până la sfârșitul perioadei se vor crea circa 450 de locuri de muncă.
Edilul nu a dorit să dezvăluie numele investitorului sau obiectul de activitate, însă a dat asigurări că este unul extrem de serios și că investiția, care presupune o parte de logistică, dar și ”ceva industrie ușoară nepoluantă”, va însemna o bulă de oxigen nu doar pentru comuna pe care o reprezintă, ci pentru întreaga zonă, inclusiv pentru municipiul Aiud, care până la ora actuală nu a reușit să atragă niciun investitor de anvergură.
”Noi am pornit această discuție în urmă cu aproape un an de zile cu un investitor care a trecut pe la noi și ne-a întrebat dacă am fi dispuși să dezvoltăm o platformă industrială lângă DN1, în localitatea Decea, care să creeze locuri de muncă pentru întreaga zonă. Este vorba despre 400-450 de locuri de muncă nou create, într-o perioadă de implementare a proiectului de până la 8-10 ani. Nu se vor crea toate locurile de muncă odată, ci în funcție de cum se dau în folosință halele de logistică.
Vă dați seama că forța de muncă nu poate fi asigurată doar de comuna Mirăslău, dar mă bucur în primul rând pentru oamenii mei, că nu vor mai fi nevoiți să facă naveta care încotro. Apoi ne bucurăm că vom avea suficienți bani pentru a finaliza și demara alte proiecte importante și necesare. La ora actuală Primăria Mirăslău trebuie să asigure o cofinanțare de 1,5 milioane de lei proiectelor aflate în derulare, în condițiile în care veniturile nu depășesc 750.000 de lei”, a explicat primarul Gigel Alexandru.
”Suprafața totală de teren vizată este de 276.913 metri pătrați, teren aflat în proprietatea privată a Primăriei, cu funcțiunea actuală de pășune. Am făcut o evaluare privind valoarea de piață a acestui teren, pentru care, în funcție de numărul de ani pe care se închiriază, se calculează o taxă de închiriere sau redevență anuală. Venitul va fi unul substanțial la bugetul Primăriei prin impozitul care se încasează pe construcții și prin impozitul pe salarii”, a mai spus edilul.
În momentul de față este în desfășurare licitația pentru stabilirea valorii redevenței minime/an, împreună cu valoarea totală a terenului, procedură care se va finaliza în luna noiembrie. Cetățenii care dețin animale și le pasc pe pășunea de la Decea vor fi mutați pe alte pășuni. Potrivit primarului, este vorba despre cel mult 5 familii.
”Această investiție este o certitudine și, dacă se va face, comuna va avea mai mulți bani decât a avut în toată perioada de la Mihai Viteazu încoace. Dumnezeu și-a întors fața către noi!”, a concluzionat Gigel Alexandru.
Știri din zonă
Stație de încărcare pentru autovehicule electrice, pusă în funcțiune în comuna Rimetea
O nouă facilitate destinată atât locuitorilor, cât și vizitatorilor comunei Rimetea a devenit disponibilă începând de luni, 2 noiembrie 2026, odată cu punerea în funcțiune a stației de încărcare pentru autovehicule electrice.
Stația este amplasată în apropierea sediului Primăriei Rimetea, lângă postul de transformare, și oferă o soluție de încărcare pentru conducătorii autovehiculelor electrice care tranzitează localitatea sau se află în zonă.
Prin realizarea și operaționalizarea acestui proiect, comuna Rimetea își diversifică serviciile puse la dispoziția cetățenilor și vizitatorilor și face un nou pas în direcția dezvoltării infrastructurii pentru mobilitate electrică.
Administrația locală mulțumește tuturor celor care au contribuit la implementarea proiectului și la realizarea acestei investiții, prin care localitatea beneficiază de un nou serviciu adaptat nevoilor actuale de mobilitate.
Știri din zonă
O adolescentă de 16 ani din Lopadea Nouă a dispărut. Poliția a declanșat căutările
Polițiștii din județul Alba sunt în alertă după dispariția unei adolescente în vârstă de 16 ani, din localitatea Lopadea Nouă. Tânăra a plecat de acasă în urmă cu trei zile și nu a mai revenit, iar familia a anunțat dispariția autorităților.
Potrivit IPJ Alba, în cursul zilei de 31 octombrie 2026, polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Aiud au fost sesizați de tatăl fetei cu privire la faptul că fiica sa, VARZĂ NICOLETA, a plecat de la domiciliu în data de 28 octombrie, în jurul orei 13:00, fără să se mai întoarcă.
Adolescenta are o înălțime de aproximativ 1,65 metri, cântărește 45 de kilograme, are părul brunet și ochii căprui.
La momentul dispariției, aceasta purta o geacă neagră, o bluză neagră, pantaloni negri și adidași maro.
Tânăra a fost dată în urmărire, iar polițiștii au început imediat verificările și activitățile de căutare. Până în prezent, aceasta nu a fost identificată.
Persoanele care dețin informații care pot conduce la găsirea adolescentei sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze de urgență numărul 112.
Orice informație poate fi importantă pentru găsirea tinerei.
ACTUALIZARE – 2 noiembrie 2026: „Ieri, 1 noiembrie 2026, minora a fost identificată pe raza localității Lopadea Nouă, satul Beța. Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii împrejurărilor în care aceasta a plecat de la domiciliu”, a transmis IPJ Alba.
Știri din zonă
Panouri fotovoltaice pe acoperișul Școlii Gimnaziale „Demetriu Radu” din Rădești
Primăria comunei Rădești a demarat proiectul privind înființarea unei capacități de producere a energiei electrice din sursă solară, destinată acoperirii consumului propriu al administrației locale.
Potrivit primarului comunei Rădești, Alin Nicula, panourile fotovoltaice vor fi montate pe acoperișul unei clădiri care aparține Școlii Gimnaziale „Demetriu Radu” din localitate. Suprafața pe care vor fi amplasate instalațiile este de aproximativ 570 de metri pătrați.
Investiția beneficiază de sprijinul Ministerului Energiei, prin Fondul pentru Modernizare – Programul-cheie 1, iar termenul de finalizare a proiectului este stabilit pentru 20 decembrie 2026.
Producție estimată de peste 158 MWh anual
Conform estimărilor tehnice, centrala fotovoltaică va produce aproximativ 158,15 MWh de energie electrică pe an, contribuind la acoperirea unei părți din necesarul de consum propriu al comunei. Valoarea totală a investiției se ridică la 859.000 de lei.
Prin implementarea proiectului, administrația locală urmărește valorificarea energiei solare și reducerea costurilor cu energia electrică, prin utilizarea unei surse regenerabile.
Constantin PREDESCU
-
Din Județacum 7 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-
Din Județacum 7 luni
Mesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-
Mondenacum 7 luni
MESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
MESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-
Din Județacum 11 luni
Mesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | aiudinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luni
O femeie din Aiud și-a ucis copilașul, imediat după ce l-a născut. L-ar fi pus într-un sac menajer și l-a ascuns în coșul cu haine
-
Aiudeniacum 12 luni
O tânără originară din Aiud i-a cucerit pe jurații de la „Chefi la cuțite”


