Știri din zonă
Pod nou peste râul Aiud, în punctul denumit „Bodogăi” din comuna Livezile
Toamna anului 2021 va însemna punctul final al unei lucrări de infrastructură pe care locuitorii comunei Livezile au aşteptat-o zeci de ani: construirea unui pod nou în punctul denumit „Bodogăi”, peste râul Aiud.
Execuţia proiectului a început în trimestrul întâi al acestui an, odată cu predarea amplasamentului către constructor, implementarea fiind asigurată de Consiliul Local al comunei Livezile cu fonduri accesate de la Ministerul Dezvoltării prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, etapa a II-a.
Contractul de execuție este într-un stadiu avansat şi a început cu demolarea podului din lemn care timp de zeci de ani a reprezentat calea de acces a locuitorilor de pe cele două maluri. Podul este realizat din beton şi are o infrastructură formată din două culee și dispune de o parte carosabilă lată de 5 metri.
„Este cel de-al doilea obiectiv pe care-l finalizăm cu finanțarea obţinută prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Am depus un proiect mai mare, este vorba despre «Modernizare infrastructură de interes local în comuna Livezile județul Alba» și am obținut suma de 4.565.193 lei, bani cu care am început un program amplu de modernizare a infrastructurii locale. Avem încă mult de lucru. Ne dorim să refacem și să modernizăm întreaga infrastructură din localitățile comunei. În acest an încheiem implementarea tuturor proiectelor finanțate prin PNDL II. Am convingerea că anul viitor vom demara alte proiecte, de această dată prin fonduri obținute de la Compania Națională de Investiții”, a spus primarul Horațiu Han.
Dorel LAZĂR


Știri din zonă
Sărbătoare de suflet, în comunitatea din Rădești: Credincioșii au celebrat Pogorârea Sfântului Duh și au ieșit la câmp pentru sfințirea holdelor
Într-o atmosferă de profundă trăire spirituală și respectare a tradițiilor strămoșești, credincioșii din parohia Rădești au îmbrăcat haine de sărbătoare cu ocazia praznicului Pogorârii Sfântului Duh (Rusaliile).


Evenimentul central a avut loc la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, unde comunitatea s-a adunat în număr mare pentru a lua parte la Sfânta Liturghie și la rânduielile specifice acestei mari sărbători creștine.
• Slujba a început de dimineață în locașul de cult
După Sfânta Liturghie, s-au citit cele șapte rugăciuni de invocare a Sfântului Duh, momente în care întreaga comunitate a îngenuncheat, cerând binecuvântare, pace și ocrotire pentru familiile lor și pentru întreaga așezare.


• Procesiunea și Ieșirea la Câmp: Sfințirea Apei și a Roadelor Pământului
Punctul culminant al zilei a fost marcat de tradiționala procesiune în hotarul satului. Într-un gest de unitate și credință, tineri și bătrâni, mulți dintre ei purtând cu mândrie costumul popular au pornit în procesiune către câmp, purtând prapuri și icoane.
Odată ajunși în mijlocul holdelor, părintele paroh, Ioan Ghibescu a oficiat slujba de Sfințire Mică a Apei (Aghiasma), însoțită de rugăciuni speciale pentru: Mântuirea și sănătatea credincioșilor; Ferirea culturilor de grindină, secetă și dăunători; Rodirea pământului și belșugul holdelor care hrănesc comunitatea. La finalul slujbei, preotul a stropit cu apă sfințită pământul, holdele de grâu și pe toți cei prezenți, revărsând simbolic binecuvântarea divină asupra muncii de peste an a gospodarilor din Rădești.


Sărbătoarea s-a încheiat într-o notă de bucurie și comuniune, localnicii întorcându-se la casele lor cu sticle conținând aghiazma mică, spice de grâu, cu sufletele luminate și cu speranța unui an mănos și liniștit.
Există obiceiul ca în Duminica Rusaliilor, săfie sfinţite ramuri de tei înflorit şi apoi să fie duse acasă, pentru a fi puse la uşă sau la icoane, în credinţa că vor păzi casa de furtuni, grindină şi duhuri rele. Aceste crenguțe sfințite simbolizează limbile de foc pogorâte asupra Apostolilor.
„Rusaliile reprezintă nu doar întemeierea Bisericii noastre, ci și momentul în care aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru roadele pământului. Ieșirea la câmp este o tradiție sfântă prin care cerem ca munca mâinilor noastre să fie binecuvântată și ferită de încercări”, a transmis comunității preotul slujitor, Ioan Ghibescu.
Constantin PREDESCU
Știri din zonă
Incendiu de vegetație uscată izbucnit la limita teritorială dintre localitățile Izvoarele și Vălișoara. Intervin pompierii militari din Aiud
Pompierii militari din Aiud au fost solicitați să intervină, vineri seara, pentru localizarea și stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit la limita teritorială dintre localitățile Izvoarele și Vălișoara.


„Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetație uscată la limita teritorială dintre localitățile Izvoarele și Vălișoara. Forțe alocate: 1 x autospecială de stingere cu apă și spumă”, a transmis ISU Alba.
Știri din zonă
Incendiu izbucnit la un autoturism pe Autostrada A10, sensul de mers Aiud-Turda
Pompierii militari din Aiud au fost solicitați să intervină, joi seara, pe Autostrada A10, la Km 57, sensul de mers Aiud-Turda, după ce un autoturism a luat foc.


„Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism, pe Autostrada A10, sens de mers Aiud-Turda, Km57. Forțe alocate: 1 x autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor”, a transmis ISU Alba.
-



Din Județacum 2 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 2 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 10 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 2 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 2 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 7 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 10 luniNume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 7 luniMuncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului









































