Rămâi conectat

Știri din zonă

Podul peste Mureş de la Rădeşti – un real pericol!

Publicat

în

pod peste Mures-RadestiPodul peste Mureş în zona Rădeşti poate deveni, dacă nu se iau măsuri cât mai urgent de intervenţie, un real pericol pentru posesorii de autovehicule care folosesc această cale de trecere.

La mai puţin de cinci ani de la darea în exploatare, podul se prezintă într-o situaţie ce ar putea crea mari probleme conducătorilor auto şi nu doar lor. Din cauza intervenţiei factorilor naturali dar şi a solicitărilor destul de mari la care este supus, scândurile aşezate pe traversele podului se mişcă unele faţă de altele, cu vibraţii zgomotoase, ameninţând să se disloce, producând emoţii până şi celor mai curajoşi şoferi. Mai mult decât atât, pe alocuri, lipsesc scânduri din pod, iar unele se află în stare de degradare, fiind gata parcă oricând să cedeze la greutatea vehiculelor rutiere grele. Pentru că, deşi gabaritul mijloacelor de transport care traversează podul este limitat la un tonaj suportabil de structura construcţiei, există informaţii că pe acesta rulează autovehicule precum tractoare şi chiar camioane încărcate cu diverse mărfuri. Nu ştim dacă respectiva arteră este sau nu supravegheată de cineva. Cert este însă faptul că, aşa cum se prezintă la ora actuală, podul peste Mureş de la Rădeşti, care reprezintă un mare avantaj pentru cei care îl folosesc, ar putea crea, dacă nu se iau măsuri de întreţinere şi de protecţie care se impun, evenimente cu consecinţe dintre cele mai grave.

C. P.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
Un comentariu

Un comentariu

  1. sica

    16.08.2013 la 23:41

    Adevarat! am mers pe acolo si m-am speriat! Vina apartine exclusiv radestenilor care , desi podul are limitare de 3,5t ei trec cu camioane si tractoare! Am vazut cu ochii mei asta si am zis de atunci ca acesta e sfarsitul podului!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri din zonă

Incendiu izbucnit la un foișor din localitatea Decea. Intervin pompierii militari din Aiud

Publicat

în

Pompierii militari din Aiud au fost solicitați să intervină, luni seara, pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la la o anexă gospodărească (foișor), în localitatea Decea.

„Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în com. Miraslau, sat. Decea. Din informațiile primite de la apelant incendiul se manifestă la o anexă gospodărească (foișor). Forțe alocate: 2 x autospeciale de stingere cu apă și spumă și 1 x echipaj de prim ajutor”, a transmis ISU Alba.

UPDATE: „Incendiul a fost localizat. Acesta se manifestă pe aproximativ 20 mp. Fară victime. Se intervine pentru stingerea in totalitate a acestuia”, a mai transmis ISU Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Accident rutier pe Autostrada A10 în zona Decea, sensul de mers Turda-Aiud

Publicat

în

Secția de pompieri Aiud intervine pentru asigurarea masurilor specifice la un accident rutier produs pe Autostrada A10, km 54, sens de mers Turda-Aiud.

„Secția de pompieri Aiud intervine pentru asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier produs pe A10, km 54, sens de mers Turda-Aiud. Este vorba despre un autoturism implicat, fără persoane încarcerate. Forțe alocate: 1 x autospecială de stingere cu apă și spumă și 1 x ambulanță SAJ”, a transmis ISU Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Sărbătoare de suflet, în comunitatea din Rădești: Credincioșii au celebrat Pogorârea Sfântului Duh și au ieșit la câmp pentru sfințirea holdelor

Publicat

în

Într-o atmosferă de profundă trăire spirituală și respectare a tradițiilor strămoșești, credincioșii din parohia Rădești au îmbrăcat haine de sărbătoare cu ocazia praznicului Pogorârii Sfântului Duh (Rusaliile).

Evenimentul central a avut loc la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, unde comunitatea s-a adunat în număr mare pentru a lua parte la Sfânta Liturghie și la rânduielile specifice acestei mari sărbători creștine.

• Slujba a început de dimineață în locașul de cult

După Sfânta Liturghie, s-au citit cele șapte rugăciuni de invocare a Sfântului Duh, momente în care întreaga comunitate a îngenuncheat, cerând binecuvântare, pace și ocrotire pentru familiile lor și pentru întreaga așezare.

• Procesiunea și Ieșirea la Câmp: Sfințirea Apei și a Roadelor Pământului

Punctul culminant al zilei a fost marcat de tradiționala procesiune în hotarul satului. Într-un gest de unitate și credință, tineri și bătrâni, mulți dintre ei purtând cu mândrie costumul popular  au pornit în procesiune către câmp, purtând prapuri și icoane.

Odată ajunși în mijlocul holdelor, părintele paroh, Ioan Ghibescu a oficiat slujba de Sfințire Mică a Apei (Aghiasma), însoțită de rugăciuni speciale pentru: Mântuirea și sănătatea credincioșilor; Ferirea culturilor de grindină, secetă și dăunători; Rodirea pământului și belșugul holdelor care hrănesc comunitatea. La finalul slujbei, preotul a stropit cu apă sfințită pământul, holdele de grâu și pe toți cei prezenți, revărsând simbolic binecuvântarea divină asupra muncii de peste an a gospodarilor din Rădești.

Sărbătoarea s-a încheiat într-o notă de bucurie și comuniune, localnicii întorcându-se la casele lor cu sticle conținând aghiazma mică, spice de grâu,  cu sufletele luminate și cu speranța unui an mănos și liniștit.

Există obiceiul ca în Duminica Rusaliilor, săfie sfinţite ramuri de tei înflorit şi apoi să fie duse acasă, pentru a fi puse la uşă sau la icoane, în credinţa că vor păzi casa de furtuni, grindină şi duhuri rele. Aceste crenguțe sfințite simbolizează limbile de foc pogorâte asupra Apostolilor.

„Rusaliile reprezintă nu doar întemeierea Bisericii noastre, ci și momentul în care aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru roadele pământului. Ieșirea la câmp este o tradiție sfântă prin care cerem ca munca mâinilor noastre să fie binecuvântată și ferită de încercări”, a transmis comunității preotul slujitor, Ioan Ghibescu.

Constantin PREDESCU


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud