Rămâi conectat

Actualitate

Povestea unei veri aiudene

Publicat

în

Vara este sezonul în care ne dorim să petrecem cât mai mult timp afară. Este sezonul concediilor și încercăm să stăm cât mai mult timp cu familia și cu prietenii.

Vara este sezonul serilor lungi și calde la terasă sau al zilelor petrecute la un festival. Așa cum este normal, executivul local aiudean a creat cât mai multe activități pentru aiudenii de aici sau veniți acasă în concediu și pentru vizitatorii care au „ieșit din coloană” la Aiud.

Evenimentele organizate vara aceasta în Aiud au fost pentru toată lumea. Am început cu Ziua Internațională a Copilului, un eveniment cu prilejul căruia câteva sute de copii au petrecut o zi împreună. La finele lunii iunie, în cinstea producătorilor de trandafiri, am organizat Ziua Rozelor. În luna iulie am continuat cu cele două seri de teatru în aer liber, iar mai apoi cu prima ediție a Sărbătorilor Meșteșugarilor cu ale sale numeroase activități și concerte.

Instituțiile de cultură aiudene au organizat pentru pasionații de literatură și arte un Cenaclu de Literatură, evenimentul „Colocviile de literatură și arte”, numeroase lansări de cărți, iar comunitatea maghiară s-a bucurat de „Colocviile Culturii Maghiare din Transilvania”. Tot în iulie, iubitorii de film au avut ocazia să urmărească filmul Filantropica în aer liber.

Deși nu suntem nici la jumătatea lunii august, Aiudul se poate mândri deja cu două evenimente organizate luna aceasta la care au participat câteva mii de oameni. Este vorba de cea de a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor care i-a încântat  pe cei pasionați de folclor și dansuri populare și de cea de a 3-a ediție a SoundTruck, la care au petrecut până spre dimineață o mulțime de tineri aiudeni. În acest moment, iubitorii de cultură se bucură de desfășurarea celei de a XXIV-a ediție a Taberei Internaționale de Artă Plastică „Inter-Art” care a debutat pe 11 august.

Bugetele majorității evenimentelor organizate în Aiud în ultimii ani, pe lângă resursele financiare alocate din bugetul local, au beneficiat și de resurse venite de la parteneri cu care executivul aiudean a reușit să stabilească o colaborare benefică pentru comunitatea aiudeană. Un plus constă în faptul că antreprenoriatul local și societatea civilă încep să se simtă din ce în ce mai bine în Aiud și, la rândul lor, se implică în organizarea de evenimente. Ca exemple putem enumera „Spuma Party” organizat la Ștrandul Aiud sau SoundTruck 2019 organizat de tineri aiudeni demni de laudă.

Birou Comunicare și Relații Publice,
Primăria Municipiului Aiud




Actualitate

Aiudul împlinește 733 de ani de atestare documentară. O istorie de peste șapte secole, între patrimoniu, cultură și tradiție

Publicat

în

Municipiul Aiud marchează sâmbătă, 7 noiembrie 2026, împlinirea a 733 de ani de la prima atestare documentară. Cu o istorie de peste șapte secole, orașul din județul Alba păstrează mărturii importante ale trecutului medieval, dar și o identitate culturală construită de-a lungul generațiilor.

Prima menționare documentară a Aiudului datează din 7 noiembrie 1293 și reprezintă un moment de referință în evoluția uneia dintre cele mai vechi așezări urbane din Transilvania.

Aiudul medieval și istoria cetății

De-a lungul secolelor, Aiudul s-a dezvoltat ca un important centru urban, economic și administrativ. Unul dintre cele mai reprezentative simboluri ale trecutului său este Cetatea Aiudului, ansamblu fortificat care păstrează urmele organizării comunității medievale.

Bastioanele care purtau numele breslelor meșteșugărești reflectă rolul important pe care aceste organizații profesionale îl aveau în viața economică și în apărarea orașului.

În secolul al XV-lea, Aiudul avea deja o structură urbană bine conturată, iar în anul 1462 a primit statutul de oraș-târg, confirmând dezvoltarea sa economică și administrativă.

Cetatea rămâne și astăzi o mărturie valoroasă a vieții comunitare din Transilvania medievală, a organizării economice și a diversității culturale care au caracterizat această regiune.

Aiudul, un important centru de educație și cultură

Istoria orașului este strâns legată și de dezvoltarea învățământului și a vieții intelectuale din Transilvania.

Un rol esențial în acest sens l-a avut Colegiul Bethlen Gábor, instituție cu o tradiție îndelungată, asociată cu numele principelui Transilvaniei Gabriel Bethlen, susținător al educației și al dezvoltării instituțiilor culturale.

După mutarea colegiului la Aiud, localitatea a devenit un important centru al învățământului confesional, contribuind la formarea mai multor generații de intelectuali.

Această tradiție educațională a influențat puternic identitatea orașului și a consolidat statutul său de reper cultural în peisajul transilvănean.

Astăzi, patrimoniul arhitectural, clădirile istorice, instituțiile de învățământ și monumentele religioase conturează imaginea unei comunități în care educația, cultura și tradițiile au avut un rol fundamental.

733 de ani de istorie, tradiție și identitate locală

Cu ocazia aniversării, primarul Dragoș Crișan a transmis un mesaj dedicat celor peste șapte secole de existență documentată a orașului: „La 7 noiembrie 1293, Aiudul era menționat pentru prima dată într-un document oficial. De atunci, generații întregi au construit povestea acestui oraș pe care îl numim acasă. Astăzi sărbătorim istoria unui oraș al artelor, al vinului și al trandafirilor, un loc cu tradiții, cultură și oameni care îi dau identitate și valoare.”

La 733 de ani de la prima sa atestare documentară, Aiudul își păstrează moștenirea istorică și culturală, continuând să fie un reper important pentru identitatea locală și pentru patrimoniul județului Alba.




Citește mai mult

Actualitate

Alertă extremă în Aiud, după apariția unui urs pe strada Sergent Hațegan. Animalul a fost filmat de un grup de adolescenți

Publicat

în

Prezența unui urs a fost semnalată în seara zilei de miercuri, 4 noiembrie 2026, în municipiul Aiud, pe strada Sergent Hațegan, miercuri seara. Autoritățile au emis un mesaj RO-ALERT de tip „Alertă Extremă”, prin care populația a fost avertizată cu privire la pericol.

Ursul a fost filmat de un grup de adolescenți, iar imaginile au fost trimise redacției ziarulunirea.ro.

Prin intermediul mesajului RO-ALERT, cetățenii au fost sfătuiți să evite zona în care fusese observat animalul și să rămână în locuințe.

Potrivit reprezentanților Jandarmeriei Alba, la fața locului s-a deplasat de urgență echipajul de intervenție aflat în serviciu, echipat corespunzător pentru alungarea animalelor de talie mare.

Ajunși la fața locului, jandarmii au constatat că animalul nu se mai afla în zonă.

Pentru a preveni revenirea acestuia, oamenii legii au folosit semnalele acustice ale autospecialei, în scopul descurajării și alungării animalului sălbatic.

Intervenția s-a desfășurat în condiții de siguranță, fără ca populația, echipajul de intervenție sau animalul sălbatic să fie puși în pericol.




Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 31 de ani din Aiud, reținut după ce ar fi încălcat ordinul de protecție emis în favoarea fostei partenere

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 31 de ani, din municipiul Aiud, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru încălcarea măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție emis de Judecătoria Aiud.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, incidentul s-ar fi petrecut în seara zilei de 1 noiembrie 2026, când bărbatul s-ar fi deplasat la locuința fostei partenere, în vârstă de 25 de ani. Acesta ar fi încercat să pătrundă în curtea imobilului, fără să reușească, timp în care i-ar fi adresat femeii injurii și expresii jignitoare.

Prin comportamentul său, bărbatul ar fi încălcat măsurile de protecție stabilite prin ordinul emis de Judecătoria Aiud la data de 26 octombrie 2026.

La data de 2 noiembrie, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Aiud au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.

Cercetările continuă sub supravegherea și coordonarea procurorilor, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud