Rămâi conectat

Actualitate

Prefectura Alba demarează o nouă serie de controale la bazele de deszăpezire din Alba

Publicat

în

Din 8 ianuarie 2013, Instituţia Prefectului – Judeţul Alba demarează o nouă serie de controale la bazele de deszăpezire din judeţ. Acţiunea se desfăşoară în baza Ordinului Prefectului Judeţului Alba nr. 363/30.12.2012 şi are ca obiectiv verificarea celor 17 baze din judeţ, din punctul de vedere al funcţionalităţii utilajelor şi al dotărilor cu material antiderapant.

Bazele de deszăpezire instituite pe drumurile naţionale şi judeţene vor fi verificate de Instituţia Prefectului – Judeţul Alba şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, în prezenţa reprezentanţilor Secţiei de Drumuri Naţionale Alba şi ai S.C. Drumuri şi Poduri Locale Alba.

Sper ca în urma celui de-al doilea control, pe care îl vom desfăşura săptămâna viitoare la bazele de deszăpezire din judeţ, să constatăm că ştacheta nu a fost coborâtă şi că suntem în continuare pregătiţi să facem faţă eventualelor ninsori, indiferent cât de abundente ar putea fi ele. Azi am fost anunţat de către administratorul drumurilor naţionale că în două dintre cele trei puncte din judeţul Alba care prezintă un risc crescut în caz de viscol au fost deja montate parazăpezi şi nu pot decât să salut această iniţiativă, extrem de binevenită”, a declarat Flaviu Cozuc, prefectul judeţului Alba.

Directorul Secţiei de Drumuri Naţionale Alba, Liviu Hondola, a precizat că parazăpezile au fost montate pe o lungime de 550 m, între localităţile Alba Iulia şi Lancrăm, la Km 371+100, dar şi între localităţile Sebeş şi Vinţu de Jos, la Km 333+450 (Vinţişoara) pe o lungime de 150 de m. În prezent, se pregăteşte montarea de parazăpezi pe o porţiune de aproximativ 500 de m la Km 361, în zona Rahăului.

*Planuri pentru 2013- Instituţia Prefectului vrea să-şi întărească rolul de mediator

Pe lângă îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, conform legii, obiectiv pe care şi-l asumă constant, în 2013, Instituţia Prefectului – Judeţul Alba îşi propune să-şi întărească rolul de mediator între cetăţeni şi instituţiile, dar şi factorii de decizie, a căror activitate influenţează viaţa de zi cu zi a populaţiei. Drept urmare, prefectul Flaviu Cozuc va organiza săptămâna viitoare o întâlnire la care vor fi invitaţi parlamentarii de Alba şi în cadrul căreia reprezentanţii unei organizaţii guvernamentale îşi vor expune problemele cu privire la legislaţia în domeniul accesării fondurilor europene. Întâlnirea nu se intenţionează a fi una singulară, pentru că, în viitorul apropiat, prefectul Flaviu Cozuc doreşte să medieze întâlniri constante între primari şi diverşi reprezentanţi ai instituţiilor, asociaţiilor sau ai fundaţiilor şi parlamentari, pentru a asigura o legătură permanentă cu senatorii şi deputaţii de Alba.

Avem nevoie de o legătură mai strânsă cu aleşii noştri, cei care ne reprezintă în Parlament, pentru a-i putea informa în legătură cu eventualele deficienţe ale legislaţiei, deficienţe pe care senatorii şi deputaţii le pot corecta. Nu cred că este doar de datoria parlamentarilor noştri să se pună din proprie iniţiativă la curent cu problemele din judeţ, ci sunt convins că este şi obligaţia societăţii civile din Alba să ţină legătura cu parlamentarii, să le expună, în mod organizat şi coerent, problemele, pentru că interesul trebuie să existe de ambele părţi. De aceea, le voi propune primarilor din judeţ, pe fiecare colegiu parlamentar în parte, să vină la întâlnirile cu deputaţii şi senatorii, pentru a le putea arăta cu ce dificultăţi se confruntă din punctul de vedere al prevederilor legale. La fel voi proceda şi cu orice organizaţie, asociaţie, fundaţie sau instituţie va considera că are nevoie de o astfel de întâlnire cu reprezentanţii judeţului Alba în Parlamentul României”, a precizat prefectul Flaviu Cozuc.

Nici relaţia Instituţiei Prefectului – Judeţul Alba cu serviciile publice deconcentrate nu va rămâne neschimbată. Prefectul Flaviu Cozuc a declarat că primul pas este modificarea de fond a şedinţelor Colegiului Prefectural, urmând ca activitatea instituţiilor publice deconcentrate să fie pe cât posibil corelată, iar colaborarea dintre acestea să fie mult mai eficientă, scopul final fiind acela al îmbunătăţirii serviciilor oferite cetăţenilor judeţului Alba.

Purtător de cuvânt, Ada RUS




Actualitate

Penitenciarul Aiud s-a alăturat campaniei „Let’s Do It, România!”

Publicat

în

Penitenciarul Aiud s-a alăturat sâmbătă, 19 septembrie 2026, campaniei naționale „Let’s Do It, România!”, răspunzând invitației Primăriei Municipiului Aiud. Acțiunea a reunit reprezentanți ai comunității locale și ai structurilor de ordine și siguranță publică, între care polițiști, jandarmi, pompieri și personal din cadrul penitenciarului.

Activitățile de ecologizare s-au desfășurat în mai multe zone din municipiul Aiud și din împrejurimi. Echipele participante au colectat deșeurile abandonate și au contribuit la igienizarea și îmbunătățirea aspectului spațiilor afectate.

La acțiune au participat și persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Aiud, implicate în activitățile de ecologizare desfășurate în comunitate.

Potrivit reprezentanților penitenciarului, astfel de activități au și o componentă educativă și de responsabilizare, oferindu-le persoanelor private de libertate posibilitatea de a contribui concret la viața comunității. Participarea la activități civice și comunitare poate sprijini dezvoltarea responsabilității individuale, a spiritului civic și a respectului față de mediul înconjurător.

Implicarea în astfel de demersuri face parte din activitățile care urmăresc sprijinirea procesului de reintegrare și reinserție socială a persoanelor private de libertate, prin încurajarea unor comportamente responsabile și a participării la acțiuni cu beneficii pentru comunitate.

Acțiunea de la Aiud a reunit, astfel, persoane și instituții cu atribuții diferite, dar cu un obiectiv comun: menținerea unui mediu curat și consolidarea implicării civice la nivelul comunității locale.




Citește mai mult

Actualitate

Acțiune cu efective mărite a polițiștilor în Aiud: amenzi de peste 9.500 de lei în urma controalelor

Publicat

în

Polițiștii din Aiud au desfășurat, duminică seara, o acțiune pentru menținerea ordinii și siguranței publice și prevenirea faptelor comise cu violență. În urma verificărilor, au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 9.515 lei.

Acțiunea a avut loc în data de 13 septembrie 2026, în intervalul 17:00–20:00, pe raza municipiului Aiud.

În cadrul activităților, polițiștii au efectuat, prin intermediul aplicației eDAC, peste 50 de verificări de persoane și mai mult de 30 de verificări de autovehicule. Controalele au urmărit prevenirea și combaterea faptelor ilegale, precum și creșterea gradului de siguranță în municipiu.

În urma verificărilor, au fost constatate 26 de abateri contravenționale. Cele mai multe dintre acestea au vizat încălcarea normelor privind circulația pe drumurile publice. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat amenzi în valoare totală de 9.515 lei.

La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba.




Citește mai mult

Actualitate

Tânăr de 28 de ani, cercetat de polițiști după ce a condus un autoturism fără permis și s-a răsturnat în Valea Aiudului

Publicat

în

Un tânăr de 28 de ani din Simeria, județul Hunedoara, a ajuns la spital după ce autoturismul pe care îl conducea s-a răsturnat în albia râului Valea Aiudului. Polițiștii au stabilit că acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Accidentul s-a produs în noaptea de 12 spre 13 septembrie 2026, în jurul orei 03.23, pe strada Hotar din municipiul Aiud. Polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier soldat cu victime și s-au deplasat la fața locului.

Din primele verificări, tânărul de 28 de ani ar fi pierdut controlul autoturismului, ar fi părăsit partea carosabilă și s-ar fi răsturnat în albia râului Valea Aiudului.

În urma accidentului, conducătorul auto a suferit leziuni și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Tânărul nu a putut fi testat cu aparatul din dotarea polițiștilor, astfel că urmează să îi fie recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei și verificarea eventualei prezențe a substanțelor psihoactive în organism.

Verificările efectuate de polițiști au mai arătat că acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul, fiind efectuate cercetări pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud