Rămâi conectat

Administrație

Premierea elevilor olimpici adusă din nou în discuţia Consiliului Local din Aiud

Publicat

în

primaria-AiudAleşii democrat-liberali din Aiud revin şi se impun din nou în Consiliul Local. Deşi luna trecută proiectul lor a fost respins prin abţinere, deoarece coaliţia aflată la putere a considerat regulamentul ca fiind „subţire” şi „scris pe picior” consilierii democrat-liberali au revenit cu iniţiativa de a premia elevii olimpici. Discuţiile vor avea loc în cadrul şedinţei ordinare de Consiliu Local al municipiului Aiud, care va avea loc miercuri 25 iunie.

Iată  ce mai cuprinde ordinea de zi: 

– Proiect de hotărâre privind aprobarea documentaţiei şi a  indicatorilor tehnico – economici pentru investiţia : REABILITARE ZONĂ CENTRALĂ PROTEJATĂ MUNICIPIUL AIUD, JUDEŢUL ALBA, constând în actualizare Studiu de Fezabilitate, elaborare Proiect tehnic, Caiete de sarcini şi detalii de execuţie.

– Proiect de hotărâre privind aprobarea   prelungirii Contractului de prestări silvice pentru pădurea proprietate a municipiului Aiud nr.5/2010.

– Proiect de hotărâre privind aprobarea desființării construcţiei “Grădiniţă Sîncrai”, aflată în administrarea Liceului Tehnologic Agricol “Alexandru Borza”  Ciumbrud.

– Proiect de hotărâre privind  completarea listei bunurilor din domeniul public şi privat al municipiului Aiud aferente sistemului public de alimentare cu apă şi de canalizare, concesionate prin Contractul de Delegare către SC APA CTTA SA ALBA

–  Proiect de hotărâre privind actualizarea Comisiei de evaluare şi selecţionare a proiectelor de interes public pentru finanţări nerambursabile, la nivelul Municipiului Aiud aprobată  prin HCL nr. 92/2013 modificată şi completată prin HCL nr. 57/2014

–  Proiect de hotărâre privind aprobarea documentaţiei PUZ „CONSTRUIRE LOCUINŢE, BIROURI şi DEPOZITE ”, Aiud, str. Tudor Vladimirescu.
7. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentaţiei PUZ „CONSTRUIRE LOCUINŢE INDIVIDUALE ”, Aiud, str. Viilor.

–  Proiect de hotărâre privind apobarea PUZ “CONSTRUIRE DEPOZIT SI SEDIU FIRMA”, Aiudul de Sus, str. Paltinis.

 –  Proiect de hotărâre privind retragerea unei autorizaţii taxi de la SC Lexus Ro SRL, aprobată prin HCL nr.34/2009.

–  Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului  Municipiului Aiud pe anul 2014.

–  Proiect de hotărâre privind modificarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Aiud – Poziției nr. 859 din Anexa  3 la Hotărârea de Guvern nr. 974 din 05.09.2002.

– Proiect de hotărâre privind aprobarea  contractului de comodat între Municipiul Aiud  şi SC FDEE ELECTRICA DISTRIBUŢIE TRANSILVANIA SUD SA

– SDDE ALBA având ca obiect folosința capacităților aferente Postului de transformare din Str. Tribun Tudoran Nr. 72.

–  Proiect de hotărâre privind parcelarea imobilului înscris în CF nr.76204 Aiud, nr. top. 2030/2/2/3/1/1, 2030/2/2/32, 2030/2/2/3/3, 2030/2/2/3/5, 2030/2/2/3/4, 2030/2/2/3/6, 2030/2/2/3/7, 2030/2/2/3/8, 2030/2/2/3/9, în suprafaţă totală de 17011 mp, situat administrativ în Aiud, str. Ostaşilor.

–  Proiect de hotărâre privind acordarea premiilor de excelenţă elevilor care au obținut rezultate deosebite la Olimpiadele Şcolar Naţionale şi aprobarea Regulamentului de acordare a premiilor elevilor olimpici care au obţinut rezultate de excepţie.

–  Proiect de hotărâre privind schimbarea sediului Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor în imobilul din Aiud, str.Cuza Vodă, nr.1, jud. Alba

Dorel Lazăr




Administrație

Lucrările de modernizare continuă în Aiud: asfaltare pe strada Gheorghe Lazăr și investiții în infrastructură

Publicat

în

Lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere din Aiud avansează pe mai multe fronturi. Pe strada Gheorghe Lazăr se desfășoară, în prezent, lucrările de așternere a stratului final de asfalt, intervenție care urmează să fie finalizată în perioada următoare.

Proiectul prevede și refacerea și amenajarea spațiilor verzi din zonă, astfel încât, odată cu finalizarea lucrărilor de infrastructură, strada să beneficieze de un aspect modern și îngrijit.

În paralel, sunt în desfășurare lucrări și pe alte străzi incluse în proiectul „Transalpina Nord și Sud”, investiție care vizează modernizarea infrastructurii rutiere și îmbunătățirea condițiilor de circulație în municipiul Aiud.

Lucrările fac parte din seria investițiilor derulate pentru reabilitarea și modernizarea infrastructurii urbane din Aiud.




Citește mai mult

Administrație

Municipiul Aiud a stabilit modul de organizare a evenimentului „Ziua Recoltei” și a Festivalului „Vin și Trandafiri”

Publicat

în

Consiliul Local Aiud a adoptat, în cadrul unei recente ședințe ordinare, o hotărâre privind organizarea evenimentului „Ziua Recoltei” și a Festivalului „Vin și Trandafiri”, programate pentru data de 3 octombrie 2026. Totodată, aleșii locali au aprobat regulamentul privind desfășurarea activităților comerciale în zona publică în care va avea loc manifestarea.

Potrivit hotărârii, activitățile comerciale se vor desfășura în Piața Agroalimentară „Doctor Constantin Hagea” și în Parcul Municipal Aiud. Amenajarea spațiilor va putea începe în data de 2 octombrie 2026, iar dezafectarea standurilor se va realiza după încheierea evenimentului, cel târziu până duminică, 4 octombrie.

Expozanții își vor amenaja propriile standuri

Amenajarea spațiului expozițional va fi asigurată de fiecare expozant, în funcție de suprafața solicitată pentru amplasarea corturilor. Participanții vor fi responsabili și pentru asigurarea mobilierului necesar expunerii produselor, precum mese, scaune, rafturi sau suporți.

Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local Aiud. Administrația locală va pune la dispoziție spațiile necesare pentru amplasarea standurilor și corturilor și va amenaja o zonă specială destinată alimentației publice, amplasată la extremitatea târgului, fără a interfera cu activitatea expozanților.

De asemenea, Primăria Aiud intenționează să pregătească și un program artistic și de divertisment, care va include, printre altele, momente de muzică folk, workshop-uri și prezentări, pentru a atrage un număr cât mai mare de vizitatori.

Participarea va fi gratuită

În perioada 2–4 octombrie 2026, inclusiv, ocuparea terenului din Piața Agroalimentară „Doctor Constantin Hagea” de către comercianți și ceilalți participanți va fi gratuită. Participarea la eveniment se va face pe baza completării unui formular care va trebui depus la sediul Primăriei Aiud.

Expozanții vor avea obligația să respecte programul minim de funcționare stabilit de organizatori, între orele 11:00 și 18:00. Standurile vor putea funcționa și în afara programului oficial al evenimentului.

Printre obligațiile participanților se numără asigurarea securității propriilor corturi și standuri, menținerea curățeniei în zona de activitate, respectarea normelor de prevenire și stingere a incendiilor și păstrarea standurilor pe întreaga durată a evenimentului.

Produse locale, artizanale și servicii de alimentație publică

Comercianții vor putea desfășura activități de vânzare cu amănuntul a produselor alimentare, artizanale și meșteșugărești, precum și servicii de alimentație publică și agrement. Activitățile se vor putea desfășura în standuri mobile și demontabile, chioșcuri mobile, rulote sau vehicule special amenajate.

Organizatorii vor pune la dispoziția participanților mai multe facilități, printre care racordarea gratuită la rețeaua electrică, iluminat public, surse de apă potabilă, puncte de colectare a deșeurilor și servicii de salubrizare a zonei.

Comercianții vor avea obligația de a respecta legislația în vigoare privind activitatea comercială, protecția consumatorilor și condițiile igienico-sanitare. De asemenea, aceștia trebuie să dețină documentele care le atestă calitatea de comerciant.

Regulamentul interzice abandonarea deșeurilor pe domeniul public, inclusiv a uleiului alimentar uzat, jarului sau tăciunilor, precum și expunerea sau comercializarea produselor în afara suprafeței alocate. Totodată, este interzisă comercializarea substanțelor toxice, inflamabile sau explozive și a altor produse interzise de lege.

Salubrizarea Pieței Agroalimentare „Doctor Constantin Hagea” va fi asigurată de Serviciul Public de Interes Local Administrația Patrimoniului Local Aiud, iar ordinea publică va fi asigurată de Poliția Locală Aiud.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Administrație

Aiudul marilor proiecte prinde contur: Coridorul de Mobilitate Urbană, unul dintre cele mai importante proiecte pentru dezvoltarea municipiului

Publicat

în

Primarul municipiului Aiud, Dragoș Ionuț Crișan a declarat astăzi, că mai multe firme s-au înscris la licitația pentru realizarea Coridorului de Mobilitate Urbană, unul dintre cele mai importante proiecte pentru dezvoltarea orașului.

„Am atras peste 8,3 milioane de euro din fonduri nerambursabile, iar proiectul se află în ultima etapă importantă înainte de demararea lucrărilor și anume, desemnarea constructorului.După finalizarea licitației, trecem de la planuri la muncă în teren: kilometri de trotuare modernizate, piste pentru biciclete, rigole și câte un Park&Ride la fiecare intrare în oraș”, a declarat edilul din Aiud.

Potrivit primarului, proiectul este finanțat în cadrul Priorității 4: „O Regiune cu mobilitate urbană durabilă”, Acțiunea 4.1 – Dezvoltarea mobilității urbane durabile in Municipiile Regiunii Centru iar autoritatea de management este Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru).

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud