Rămâi conectat

Administrație

Primăria Aiud anunță că a depus la CNI proiectul de rabilitare a Colegiului Național „Titu Maiorescu”

Publicat

în

Primăria Aiud a publicat, în aceasta dimineață, un mesaj pe pagina de facebook a instituției, prin care informează că a fost depus spre finanțare la Compania Națională de Investiții (CNI), proiectul privind reabilitarea Colegiului Național „Titu Maiorescu”. Anul viitor se vor împlini 100 de ani de la înființarea acestuia.

”Am depus spre finanțare proiectul privind reabilitarea Colegiului Național „Titu Maiorescu” Aiud.

Anul viitor, Colegiul National „Titu Maiorescu” Aiud împlinește 100 de ani de la înființare. Credem că această importantă aniversare istorică ar fi cel mai potrivit marcată printr-o modernizare a colegiului.

În acest sens, executivul local a depus la CNI o solicitare privind includerea în Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social, subprogramul „Unități și Instituții de Învățământ de Stat” pentru obiectivul de investiții „Reabilitare Colegiu Național „Titu Maiorescu” Aiud.

Prin acest proiect ne dorim îmbunătățirea calității învățământului primar, gimnazial și liceal prin achiziționarea de echipamente IT de ultimă generație, recompartimentarea spațiilor interioare pentru crearea unor spații prielnice necesare desfășurării activităților educaționale, reamenajarea spațiilor exterioare prin crearea unui spațiu verde destinat elevilor, reabilitarea/modernizarea clădirii Colegiului și refacerea instalațiilor (sanitare, de detecție incendiu, electrice, iluminat, etc.)”.




Administrație

Sediul Primăriei din Aiud va rămâne fără curent electric vineri, 16 octombrie 2026

Publicat

în

Activitatea administrativă a Municipiului Aiud va fi restricționată vineri, 16 octombrie, în urma unor lucrări de întreținere efectuate de operatorul de distribuție Electrica S.A.

Sediul Primăriei Municipiului Aiud va fi privat de energie electrică vineri, 16 octombrie 2026, începând cu ora 11:00. Decizia vine ca urmare a unor intervenții tehnice programate, realizate de către specialiștii Electrica S.A., pentru a asigura buna funcționare a rețelei electrice în zonă.

Reprezentanții instituției au precizat că, deoarece lucrările vor dura câteva ore, atât activitatea internă, cât și relația cu publicul vor fi direct afectate. În absența curentului electric, majoritatea serviciilor administrative vor fi suspendate până la reluarea alimentării.

Autoritățile locale recomandă cetățenilor care planificau să viziteze sediul primăriei în cursul zilei de vineri să își organizeze deplasările în consecvență, pentru a evita eventualele inconveniente. Se sugerează finalizarea procedurilor urgente înainte de ora 11:00 sau reprogramarea vizitelor pentru zilele următoare.

Primăria Municipiului Aiud și-a exprimat recunoștința pentru înțelegerea cetățenilor în perioada în care se desfășoară aceste lucrări necesare.




Citește mai mult

Administrație

Au început lucrările de reabilitare pe două străzi din centrul Aiudului

Publicat

în

Străzile Strâmtă și Muzicanților din Aiud, ultimele străzi de pământ din zona centrală, urmează să fie reabilitate. Lucrările sunt finanțate din bugetul local.

Odată cu regularizarea cursului râului Aiudel, zona este planificată să devină un spațiu destinat plimbărilor și promenadelor.

Reprezentanții administrației locale spun că sunt analizate soluții și pentru străzile neasfaltate din municipiu și din localitățile componente și aparținătoare. Aceștia arată că presiunile asupra investițiilor publice, inclusiv cele de infrastructură, impun prioritizarea lucrărilor care pot fi susținute din bugetul local.




Citește mai mult

Administrație

Viitorul Muzeu de Istorie al Aiudului, pregătit pentru finanțare

Publicat

în

Un nou proiect dedicat patrimoniului local prinde contur la Aiud: viitorul Muzeu de Istorie al orașului. Inițiativa se află în pregătire, iar documentația urmează să fie depusă pentru obținerea finanțării.

Noul muzeu este gândit ca un spațiu care să pună în valoare trecutul Aiudului și să contribuie la construirea viitorului comunității. Proiectul își propune să ofere patrimoniului local un loc potrivit și să apropie istoria orașului de locuitori și de vizitatori.

Amplasamentul propus se află pe strada Avram Iancu, vizavi de Școala Gimnazială „Ovidiu Hulea”. Poziționarea într-o zonă ușor de identificat ar putea facilita accesul publicului și ar putea încuraja interesul tinerilor pentru istoria locală.

Dacă va obține finanțarea necesară, proiectul va face un pas important spre realizare. Viitorul Muzeu de Istorie al Aiudului își propune să respecte trecutul orașului și să îl transforme într-o resursă vie pentru generațiile viitoare.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud