Rămâi conectat

Administrație

Primăria Aiud anunță că mai multe punctele de colectare selectivă a gunoiului menajer vor fi desfințate

Publicat

în

În anul 2019 autoritatea publică locală a aprobat Programul de colectare a deșeurilor reutilizabile prin sistemul „din poartă în poartă” în zona de case din municipiul Aiud și din localitățile componente.

Prin acest sistem operatorul de salubritate distribuie saci de colectare colorați distinctiv pentru deșeurile reciclabile din hârtie/carton, plastic/metal și sticlă. Acești saci se distribuie gratuit, iar deșeurile reciclabile se colectează de la poarta fiecărui cetățean conform unui program.

Având în vedere aceste aspecte, punctele de colectare selectivă din zonele de case din municipiul Aiud nu își mai au rostul. Mai mult, menținerea în continuare a unora dintre acestea generează depozitarea necontrolată a deșeurilor menajere, a deșeurilor din construcții, sau după caz, a deșeurilor voluminoase și a celor vegetale.

Următoarele puncte de colectare selectivă vor fi desființate:

Luni, 01.03.2021

AIUDUL DE SUS (stație autobuz)
AIUDUL DE SUS (Sc. Gen. nr.2 )
AIUDUL DE SUS (zona Logos )
CARTODROM (A. Iancu – Valea Aiudului)
Str. Voluntarilor/Popa Șapcă/Zona Post Trafo
Str. Mărășești/Zona Hepat (post Trafo)
Zona Hepat/Ieșire spre str. Valea Lupului
Str. Ostașilor, Zona Târg animale
Str. 8 Martie Zona Bisericii Ortodoxe
Str. Făget (Zona Parc)
Măgina – Zona Terasa Hagea
Str. Simion Bărnuțiu (lângă pasarelă)
Str. Gheorghe Doja/Transilvaniei (zona teren tenis)
Zona Cetate – CEC
Zona Ștrand

Marți, 02.03.2021

Sâncrai (lângă stația de autobuz)
Păgida (zona centrul localității)
Str. Ion Creangă – int. M. Viteazu – Piața Gării
Str. Korosi Csomo Sandor / Zona Piața Gării
Str. Ion Creangă – Zona Melinda
Str. Izvorului – Zona Pompe
Intersecția str. Colinei cu str. Vasile Lucaci
Sâncrai (Centrul de Plasament)
Str. Horea
Str. Morii 2
Str. Iuliu Maniu/Muzicanților
Str. Băilor/Cuza Vodă (Parchet)




Administrație

Primăria Aiud le cere cetățenilor să folosească responsabil apa potabilă, în contextul secetei prelungite

Publicat

în

Primăria municipiului Aiud reia apelul către cetățeni pentru utilizarea responsabilă a apei potabile din rețeaua publică, în contextul perioadei prelungite de secetă, al temperaturilor ridicate și al consumului crescut.

Potrivit administrației locale, aceste condiții pun o presiune suplimentară asupra sistemului public de alimentare cu apă, iar consumul excesiv poate duce la scăderi ale presiunii în rețea sau chiar la întreruperi temporare ale furnizării.

Pentru a evita suprasolicitarea rețelei, Primăria Aiud le solicită locuitorilor să nu utilizeze apa potabilă pentru activități precum:

– udarea grădinilor, gazonului și a spațiilor verzi;
– irigații și activități agricole;
– umplerea piscinelor;
– spălarea autovehiculelor, curților, aleilor sau a altor suprafețe.

Pentru aceste activități, municipalitatea recomandă folosirea unor surse alternative, precum puțuri, fântâni sau foraje proprii.

„Apa potabilă este o resursă limitată și esențială”, transmite Primăria Aiud, care face apel la responsabilitatea cetățenilor pentru menținerea continuității alimentării cu apă și protejarea acestei resurse.

Administrația locală le mulțumește aiudenilor pentru înțelegere și spirit civic și le recomandă să reducă, pe cât posibil, consumul de apă potabilă în această perioadă.




Citește mai mult

Administrație

Primăria Aiud reduce consumul de energie: peste 100 de lămpi stradale vor fi scoase din funcțiune

Publicat

în

Primăria Municipiului Aiud a anunțat un pachet de măsuri pentru reducerea consumului de energie electrică, invocând criza energetică și creșterea costurilor la energie, dar și necesitatea utilizării responsabile a banului public.

Potrivit administrației locale, iluminatul stradal va fi oprit zilnic începând cu ora 05:00. În același timp, iluminatul public va fi oprit integral pe strada Herja și parțial pe străzile Tudor Vladimirescu și Ostașilor, măsură care presupune scoaterea din funcțiune a peste 100 de lămpi.

Totodată, autoritățile locale vor opri iluminatul arhitectural al clădirilor publice, iar în toate instituțiile publice consumatorii de energie electrică vor fi deconectați după încheierea programului de lucru, cu excepția celor necesari funcționării serviciilor esențiale.

Reprezentanții Primăriei Aiud susțin că măsurile au fost stabilite astfel încât să genereze economii la bugetul local fără a afecta siguranța cetățenilor sau funcționarea serviciilor publice. Potrivit acestora, reducerea consumului de energie reprezintă o măsură de responsabilitate față de comunitate și de administrare eficientă a resurselor publice.




Citește mai mult

Administrație

Dragoș Crișan, singurul primar din Zona 1 care s-a opus majorării tarifelor pentru colectarea deșeurilor menajere

Publicat

în

Primarul municipiului Aiud, Dragoș Crișan, a fost singurul reprezentant al unităților administrativ-teritoriale din Zona 1 a ADI Salubris Alba care a votat împotriva majorării tarifelor pentru colectarea deșeurilor menajere, în cadrul Adunării Generale a Asociației desfășurate miercuri, 29 iulie 2026.

Edilul a explicat că nu a susținut creșterea tarifelor deoarece, în opinia sa, măsura ar pune o presiune suplimentară asupra cetățenilor, în condițiile în care costul vieții a crescut semnificativ, iar veniturile populației nu au ținut același ritm.

„Eu spun că, în principiu, o să treacă, având în vedere că o să aibă majoritate de voturi. Pe lotul 1 sunt singurul care a votat împotrivă. Se pare că sunt singurul de aici care știe că nu au crescut salariile cetățenilor, că prețurile au crescut, că cei de la RER Vest n-au făcut nici măcar un pas spre măsurile pe care le-am trasat cu câteva luni în urmă. Așa că nu am considerat că este oportun ca mărirea să aibă loc acum”, a transmis primarul Dragoș Crișan.

Potrivit primarului, operatorul de salubritate RER Vest nu ar fi implementat măsurile discutate cu autoritățile locale în urmă cu câteva luni, motiv pentru care consideră că o majorare a tarifelor nu este justificată în acest moment.

Municipiul Aiud face parte din Zona 1, Subzona 1.2 a ADI Salubris Alba, alături de comunele Livezile, Lopadea Nouă, Miraslău, Ponor, Rădești, Rimetea și Râmeț.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Salubris Alba a fost înființată în anul 2009 pentru implementarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor la nivelul județului Alba, din aceasta făcând parte toate unitățile administrativ-teritoriale din județ.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud