Administrație
Primăria Aiud anunță că se pot depune cereri de înscriere pentru obținerea unor autorizații de taxi
Primăria Aiud anunță că, până pe 20 iulie 2015, se pot depune cererile de înscriere pentru obținerea a două autorizații de taxi ale firmei SC Lexus Prod SRL.
Pentru a obține autorizația solicitantul trebuie să depună o serie de documente. Numărul maxim de autorizaţii taxi ce pot fi atribuite pe raza municipiului este de 116, iar cele două autorizații au nr. de ordine 062 și 063. Rezultatul atribuirii va fi anunțat la data de 30 iulie 2015.
În vederea respectării prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi, modificată şi completată, Primăria Municipiului Aiud face următorul anunţ:
a) Conform HCL nr. 233/22.12.2010, numărul maxim de autorizaţii taxi ce pot fi atribuite pe raza municipiului Aiud este de 116, urmând să se atribuie autorizaţia cu nr. de ordine 062 şi 063.
b) Data limită până la care pot fi depuse cererile de înscriere pentru participare la această procedură este 20.07.2015.
c) Solicitantul autorizaţiilor taxi este SC LEXUS PROD SRL.
d) Pentru a obţine o autorizaţie taxi din partea autorităţii de autorizare în conformitate cu art. 11 din Legea nr. 38/2003, modificată şi completată, solicitantul trebuie să depună următoarele documente, în copie:
– autorizaţia de transport emisă de primărie;
– certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate a autovehiculului din care să rezulte că acesta este deţinut de către transportatorul autorizat, în proprietate sau în temeiul unui contract de leasing;
– certificatul de agreare valabil prin vizare anuală;
– buletin metrologic;
– dovada fiscalizării aparatului de taxat;
– asigurarea persoanelor şi bagajelor;
– dovada apartenenţei la o asociaţie profesională;
– declaraţie pe proprie răspundere privind criteriile de departajare pentru autovehiculul respectiv;
e) Data anunţării rezultatului atribuirii este 30.07.2015.
f) Data la care va fi demarată procedura de eliberare a autorizaţiilor taxi este 03.08.2015.
g) Acordarea punctajelor se face pe baza îndeplinirii criteriilor de departajare, declarându-se câştigătoare autovehiculele care au obţinut punctajele cele mai mari, în ordine descrescătoare, stabilite pe grupe de autovehicule diferenţiate în ordinea descrescătoare a capacităţii cilindrice a motoarelor.
Punctajele de departajare stabilite sunt:
1) În funcţie de capacitatea cilindrică:
– sub 1600 cm3 ………………………….2 puncte;
– între 1601- 2000 cm3………………….4 puncte;
– între 2001- 3000 cm3………………..6 puncte;
– peste 3001 cm3………………………8 puncte.
2) Vechimea autovehiculului de la data fabricaţiei:
– între 8 şi 10 ani ………………………1 punct;
– între 6 şi 8 ani………………………..2 puncte;
– între 4 şi 6 ani………………………..3 puncte;
– între 2 şi 4 ani………………………..4 puncte;
– între 1 şi 2 ani………………………..5 puncte;
– în anul în curs…………………………6 puncte.
3) Clasificarea autovehiculului conform normelor de poluare Euro:
– Euro 2………………………………….1 punct;
– Euro 3…………………………………. 2 puncte;
– Euro 4…………………………………..3 puncte;
– Euro 5…………………………………..4 puncte.
4) Volumul portbagajului util:
– până la 150 litri ……………………….0 puncte;
– între 151-250 litri………………………0,5 puncte;
– între 251-350 litri………………………1 punct;
– între 351-450 litri………………………1,5 puncte;
– între 451-550 litri………………………2 puncte;
– peste 551 litri ………………………….2,5 puncte.
5) Echiparea cu instalaţie de climatizare:
– fără instalaţie…………………………..0 puncte;
– cu instalaţie……………………………..3 puncte.
6) Vechimea în ani de când transportatorul desfăşoară autorizat activitatea de transport respectivă:
– sub 3 ani vechime……………………0 puncte;
– între 3 şi 5 ani vechime………………2 puncte;
– între 5 şi 10 ani vechime…………….4 puncte;
– între 10 şi 15 ani vechime……………6 puncte;
– peste 15 ani vechime…………………8 puncte.
7) Gradul de protecţie al pasagerului, respectiv existenţa airbagurilor:
– fără airbaguri…………………………..0 puncte;
– cu două airbaguri……………………..2 puncte;
– cu patru airbaguri……………………..4 puncte.
8) Efortul investiţional al transportatorului autorizat, definit de modul de deţinere, în proprietate sau în temeiul unui contract de leasing, a autovehiculelor pe tipuri:
– în proprietate……………………………2 puncte;
– în leasing………………………………..1 punct.
9) Posibilitatea asigurării reale a prezenţei autovehiculului în activitate de minimum 8 ore pe zi lucrătoare:
– fără contract cu un alt angajator…………………………5 puncte;
– în cazul în care are contract cu un alt angajator………3 puncte.
10) Dotări suplimentare ale autovehiculului:
– dispozitiv GPS de monitorizare…………………………………….5 puncte;
– dispozitiv fix de înregistrare a precizărilor făcute de client……5 puncte;
– perete despărţitor între conducătorul auto şi clienţi…………..5 puncte;
– dispozitiv de plată prin intermediul cardului bancar…………..5 puncte;
– platformă pentru persoanele cu handicap……………………..5 puncte.
Administrație
Dragoș Crișan, singurul primar din Zona 1 care s-a opus majorării tarifelor pentru colectarea deșeurilor menajere
Primarul municipiului Aiud, Dragoș Crișan, a fost singurul reprezentant al unităților administrativ-teritoriale din Zona 1 a ADI Salubris Alba care a votat împotriva majorării tarifelor pentru colectarea deșeurilor menajere, în cadrul Adunării Generale a Asociației desfășurate miercuri, 29 iulie 2026.

Edilul a explicat că nu a susținut creșterea tarifelor deoarece, în opinia sa, măsura ar pune o presiune suplimentară asupra cetățenilor, în condițiile în care costul vieții a crescut semnificativ, iar veniturile populației nu au ținut același ritm.
„Eu spun că, în principiu, o să treacă, având în vedere că o să aibă majoritate de voturi. Pe lotul 1 sunt singurul care a votat împotrivă. Se pare că sunt singurul de aici care știe că nu au crescut salariile cetățenilor, că prețurile au crescut, că cei de la RER Vest n-au făcut nici măcar un pas spre măsurile pe care le-am trasat cu câteva luni în urmă. Așa că nu am considerat că este oportun ca mărirea să aibă loc acum”, a transmis primarul Dragoș Crișan.
Potrivit primarului, operatorul de salubritate RER Vest nu ar fi implementat măsurile discutate cu autoritățile locale în urmă cu câteva luni, motiv pentru care consideră că o majorare a tarifelor nu este justificată în acest moment.
Municipiul Aiud face parte din Zona 1, Subzona 1.2 a ADI Salubris Alba, alături de comunele Livezile, Lopadea Nouă, Miraslău, Ponor, Rădești, Rimetea și Râmeț.
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Salubris Alba a fost înființată în anul 2009 pentru implementarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor la nivelul județului Alba, din aceasta făcând parte toate unitățile administrativ-teritoriale din județ.
Administrație
Acțiune amplă în Aiud pentru eliminarea cablurilor aeriene abandonate de pe domeniul public
Primăria Municipiului Aiud a demarat o acțiune de îndepărtare a cablurilor abandonate de pe stâlpi și fațadele clădirilor, în cadrul unui demers care urmărește îmbunătățirea aspectului urban și creșterea siguranței în spațiul public.

Autoritățile locale au convocat toți operatorii de telecomunicații care dețin rețele aeriene și le-au solicitat să identifice și să elimine, etapizat, cablurile neutilizate. Potrivit administrației locale, aceste rețele abandonate afectează imaginea orașului și pot reprezenta un pericol pentru cetățeni.
Prima companie implicată în această acțiune a îndepărtat deja kilometri de cabluri neutilizate, iar lucrările vor continua în perioada următoare, până la eliminarea tuturor rețelelor abandonate.
Reprezentanții administrației locale transmit că acțiunea face parte dintr-un program mai amplu de modernizare și întreținere a domeniului public, având ca obiectiv un oraș mai curat, mai sigur și mai bine organizat.
Administrație
La Aiud au fost amplasate containere pentru colectarea deșeurilor textile. Ce pot depune cetățenii
La Aiud au fost amplasate containere speciale pentru colectarea deșeurilor textile, oferind locuitorilor o modalitate simplă și responsabilă de a recicla hainele și încălțămintea pe care nu le mai folosesc.

Autoritățile locale le reamintesc cetățenilor că aceste containere sunt destinate exclusiv deșeurilor textile și că nerespectarea regulilor de utilizare poate atrage sancțiuni. În containerele amplasate în oraș pot fi depuse doar articole de îmbrăcăminte și încălțăminte.
Reprezentanții administrației locale îi îndeamnă pe cetățeni să nu depoziteze alte tipuri de deșeuri și să nu abandoneze saci sau obiecte în jurul containerelor, subliniind că păstrarea curățeniei depinde de responsabilitatea fiecăruia.
Totodată, autoritățile avertizează că persoanele surprinse depozitând deșeuri neconforme sau abandonând deșeuri în apropierea containerelor vor fi sancționate, în conformitate cu prevederile legale.
-



Din Județacum 4 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 4 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 12 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 4 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 4 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 9 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 12 luniNume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 9 luniMuncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului






























