Rămâi conectat

Administrație

Primăria Aiud organizează concurs pentru ocuparea unei funcții vacante de consilier principal, la Compartimentul executare silită și încasare venituri

Publicat

în

Primăria Aiud organizează la sediul instituției din str. Cuza Vodă, nr. 1, concurs de recrutare în vederea ocupării funcţiei publice de execuție vacante de consilier, clasa I, grad profesional principal  din cadrul Direcției Economice – Compartiment Executare silită și încasare venituri.

Condiţii de participare la concurs:

– candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ramura de știință – științe economice; ramura de știință – științe juridice;

– vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 5 ani.

Condiţii de desfăşurare a concursului:

–  Proba scrisă: 07.08.2017, ora 10:00 – sediul Primăriei Municipiului Aiud, sala Ion I.C.Brătianu;

– Interviul: se va susţine într-un termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise;

– Depunerea dosarelor: în termen de 20 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial, Partea a III-a, la Biroul Resurse Umane, Control Intern din cadrul Primăriei municipiului Aiud.

Condiţiile de participare şi condiţiile de desfăşurare ale concursului, bibliografia şi alte date necesare desfăşurării concursului se afişează la sediul Primăriei Municipiului Aiud şi pe site-ul www.aiud.ro.

Relaţii suplimentare se pot obţine la Biroul Resurse Umane, Control Intern din cadrul  Primăriei Municipiului Aiud, camera 22 și la nr. telefon  0258 861 310 interior 1013.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Administrație

După 9 ani de absență, Aiudul a revenit în Asociația de Dezvoltare „Alba de Jos”, asociație pe care a fondat-o în anul 2012

Publicat

în

Miercuri, 19 noiembrie 2025, la propunerea primarului Dragoș Crișan, Consiliul Local a votat revenirea Municipiului Aiud în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Alba de Jos”, structură pe care Aiudul a fondat-o în anul 2012.

În mod ironic, Municipiul Aiud s-a retras în urmă cu nouă ani chiar din asociația pe care a creat-o, însă decizia de astăzi marchează corectarea acestui pas și revenirea la direcția firească de cooperare și dezvoltare intercomunitară.

Asociația reunește 12 comune și orașe din zona limitrofă a Municipiului Aiud și are un rol esențial pentru:

– dezvoltarea durabilă a comunităților
– modernizarea infrastructurii
– atragerea de fonduri și proiecte strategice
– coordonarea eforturilor la nivel regional
– dezvoltarea porențialului agricol
– îmbunătățirea serviciilor publice
– dezvoltare culturală

Prin această decizie, Municipiul Aiudul își recapătă statutul de pol de dezvoltare, asumându-și din nou un rol activ în proiectele majore ale zonei.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Circulația rutieră către Ciumbrud va fi închisă temporar la trecerea la nivel cu calea ferată, de la intersecția străzii Gării cu strada Ion Creangă

Publicat

în

În perioada 24 – 30 noiembrie 2025, circulația rutieră înspre și dinspre localitatea Ciumbrud va fi închisă la trecerea la nivel cu calea ferată de la intersecția străzii Gării cu strada Ion Creangă, pentru efectuarea unor lucrări de reabilitare a căii ferate.

Circulația rutieră se va desfășura pe ruta ocolitoare DJ 107E, str. Ostașilor, DN1 (către localitatea Rădești), str. Episcop Demetreiu Radu, traversând calea ferată, urmând „Drumul Târgului”.

Executantul lucrării va asigura semnalizarea corespunzătoare a traficului rutier iar Poliția Transporturi Feroviare va asigura dirijarea circulației în zonă.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

CNI aruncă „pisica” în curtea Primăriei Aiud, invocând „întreținerea defectuoasă” a bazei sportive

Publicat

în

Baza sportivă de la Aiud este cea mai „modernă baltă” realizată printr-o investiție CNI de peste 5 milioane de lei. În urma sesizărilor privind situația dezastruoasă a terenului, Compania Națională de Investiții aruncă pisica în curtea Primăriei, invocând „întreținerea defectuoasă”. Pentru că problemele au apărut în perioada de garanție a fost notificat constructorul,pentru remedierea neconformităților.

Ca urmare a unei solicitări ziarulunirea.ro, CNI a transmis că baza sportivă a fost construită conform proiectului-tip și că, după recepție, Primăria Aiud are obligația de a asigura buna întreținere și funcționare a obiectivului. Totuși, compania a admis că a primit sesizări privind defecțiuni apărute pe perioada de garanție și a transmis notificări oficiale către asocierea de firme COMPACT CONSTRUCT S.R.L. și CUB1C0NS INVEST S.R.L., executantul lucrării.

„După finalizarea lucrărilor și predarea obiectivului, atribuțiile privind gestionarea și administrarea revin exclusiv beneficiarului. Perioada de garanție este de 60 de luni de la data recepției”, se arată în documentul transmis de Compartimentul Strategie și Comunicare al CNI.

Reprezentanții CNI au explicat că instituția nu are atribuții de control sau sancționare după predarea lucrărilor, iar responsabilitatea întreținerii, branșării la utilități și remedierii eventualelor defecțiuni revine beneficiarului.

Totuși, în perioada de garanție, orice deficiență sesizată de Primărie este transmisă constructorului, în vederea remedierii. „În cazul în care, în termen de 10 zile de la notificare, deficiențele nu sunt remediate, CNI va demara procedura de executare a garanției de bună execuție pentru realizarea lucrărilor cu o altă societate”, a mai transmis instituția.

Potrivit CNI, la data răspunsului existau deja notificări către constructor pentru remedierea unor neconformități constatate la baza sportivă din Aiud.

În caz contrar, instituția avertizează că va pune în aplicare prevederile contractuale privind executarea garanției de bună execuție, în valoare de 209.229,05 lei. După finalizarea reparațiilor, firmele sunt obligate să transmită către CNI procesul-verbal de remediere a deficiențelor.

Reamintim că, în articolul anterior publicat de ziarulunirea.ro, primarul municipiului Aiud, Dragoș Crișan, a semnalat probleme grave la obiectivul finanțat prin CNI, în valoare de peste 5 milioane de lei: terenul de joc fără drenuri, băltiri constante, infiltrații de apă, gresie desprinsă și garnituri defecte la tâmplărie.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud