Administrație
Primăria Aiud promite „o ploaie” de acţiuni edilitare
Potrivit celor declarate de către primarul municipiului Aiud, ing. Mihai Horaţiu Josan, nu peste mult timp municipiul va fi răscolit de mai multe echipe de muncitori, care vor lucra pe mai multe fronturi pentru a moderniza şi extinde infrastructura utilitară.
Încă de la sfârşitul acestui an vor fi demarate unele lucrări edilitare pentru a aduce un plus de confort cetăţenilor, lucrări pe care administraţia le are de mai multă vreme în plan, dar pentru care nu a avut sumele de bani necesare finanţării lor. „Undeva pe la sfârşitul anului acesta vor începe lucrările de aducţiune şi distribuţie a apei potabile în localitatea Gârbova de Jos. Finanţarea se va face prin fondul de dezvoltare şi investiţii pe care-l are la dispoziţie SC Apa CTTA SA, societate în al cărei acţionariat este reprezentat şi municipiul Aiud”, ne-a informat primarul Josan. Anul viitor vor începe lucrările pentru construcţia unui asemenea sistem de distribuţie şi în localitatea componentă Măgina, fiind finanţate din bugetul propriu al Consiliului Local Aiud. Tot anul viitor, în colaborare cu Consiliul Judeţean Alba, se vor monta în parcul municipal 20 de aparate de fitness în aer liber, în parcul respectiv urmând să înceapă implementarea proiectului de reamenajare şi modernizare, aprobat de către Consiliul Local al Municipiului Aiud. Pe lângă aceste lucrări, potrivit primarului Mihai Horaţiu Josan, în curând se va elabora studiul de amenajare a sistemului de captare şi evacuare a apelor pluviale din zona străzii Gh. Doja, urmând ca anul viitor aceste lucrări să fie finalizate, fiind finanţate din bugetul propriu al municipiului.


Administrație
Primarul Dragoș Crișan anunță că administrație locală intenționează să reamenajeze intrările în Aiud, situate pe DN 1
Primarul Municipiului Aiud, Dragoș Crișan, a anunțat că administrația locală are în plan remenajarea intrărilor în localitate dinspre Alba Iulia și Cluj-Napoca.


„Anul trecut am depus o cerere de finanțare către ADR Centru. Ne dorim ca prin linia de finanțare pentru mobilitate urbană să atragem peste 8 milioane de euro pentru reabilitarea zonelor de intrare în oraș dinspre Alba și Cluj-Napoca. Intrările în oraș sunt adevărate cărți de vizită. Dacă ne dorim dezvoltare turistică să ne preocupăm de reamenjarea lor”, a precizat edilul din Aiud.
Acesta a oferit detalii despre cum urmează să arate zonele respective dacă proiectul se va implementa.
„O să avem și locuri de parcare, piste de biciclete, iluminat public, trotoare”, a precizat Dragoș Crișan într-un interviu pentru ziarulunirea.ro.
„În momentul de față suntem la nivelul de clarificări cu ADR Centru și sper ca într-o lună-două să ajungem și la semnarea contractului”, a mai spus primarul Municipiului Aiud, Dragoș Crișan.
Administrație
Primarul Dragoș Crișan, despre interzicerea jocurilor de noroc în Aiud: „Chiar și unii jucători înrăiți ne-au scris că își doresc să fie închise”
Proiectul de hotărâre privind interzicerea unor activități de jocuri de noroc, pe raza Municipiului Aiud, inițiat de Primărie și Consiliul Local, a fost adoptat, joi, 23 aprilie 2026 de aleșii locali aiudeni, întruniți în ședință ordinară.


S-au înregistrat 17 voturi pentru interzicerea păcănelelor, respectiv unul împotrivă (al consilierului local independent Ionela Danciu). Primarul din Aiud, Dragoș Crișan, a relatat că această decizie vine în urma mai multor discuții cu cetățenii și cu administratorii sălilor de jocuri de noroc din Municipiu.
„Pentru că se pare că Guvernul nu își dorește să își asume acest lucru, împreună cu consilierii locali am luat, consider eu, decizia bună pentru locuitorii din Aiud”, a explicat edilul din Aiud pentru ziarulunirea.ro.
• „Chiar șu unii jucători înrăiți ne-au scris că își doresc să fie închise aceste săli”
Administrația locală din Aiud a lansat mai multe întrebări sau dezbateri pe rețelele de socializare, acolo unde locuitorii au discutat pe baza subiectului jocurilor de noroc:
„În momentul în care am aflat că decizia este la noi, am lăsat pe social media întrebări către cetățeni și către cei implicați în această activitate, care este părerea sau punctul lor de vedere. Feedback-ul pozitiv și în număr mare a fost pentru închiderea sălilor de jocuri, menționându-se dramele pe care le provoacă. Chiar jucători ne-au scris că își doresc să fie închise aceste săli”, a mai spus primarul din Aiud.
Edilul a precizat și că amplasarea acestor săli de jocuri în proximitatea școlilor sau în zona centrală protejată nu este un lucru benefic pentru comunitate:
„Cu privire la amplasarea acestor săli de jocuri în proximitatea școlilor, nu sunt bine amplasate, creând o obișnuință pentru copiii care trec zilnic pe lângă ele. Mai mult decât atât, în zona centrală protejată, aceste jocuri nici nu ar fi avut voie să își desfășoare activitatea, regulamentul nostru interzicând acest lucru”, a mai spus primarul din Aiud.
• Ce prevede hotărârea care interzice jocurile de noroc în Aiud?
Principalele prevederi cuprinse în hotărârea adoptată de aleșii locali din Aiud sunt:
Art. 1. Pe teritoriul unității administrativ teritoriale – Municipiul Aiud se interzice organizarea și exploatarea activității de jocuri de noroc, astfel cum sunt definite la art. 3, coroborat cu prevederile art. 10 din O.U.G. nr. 77/24.06.2009, cu excepția celor prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. (a) și (b) din O.U.G. nr. 77/24.06.2009.
Art. 2. Operatorii economici care dețin autorizație de exploatare a jocurilor de noroc de la Comitetul de Supraveghere al Oficiului Național al Jocurilor de Noroc, valabilă la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri își pot continua activitatea doar până la expirarea perioadei de valabilitate a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc.
Art. 3. Operatorii care organizează și exploatează activitățile de jocuri de noroc prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. (a) și (b) din O.U.G. nr. 77/24.06.2009 vor putea funcționa numai în baza autorizației de funcționare emise conform Regulamentului local de reglementare a activităților de jocuri de noroc de pe raza Municipiului Aiud.
Art. 4. Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri nu se emit autorizații de funcționare pentru activități de jocuri de noroc, așa cum sunt definite la art. 10 din OUG nr. 77/2009 privind exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările și completările ulterioare pe teritoriu municipiului Aiud.
Art. 5. Prin derogare de la prevederile Art. 4, ulterior adoptării Regulamentului local de reglementare a activităților de jocuri de noroc de pe raza Municipiului Aiud, se vor putea emite autorizații de funcționare operatorilor economici care desfășoară activitățile prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. a) și b) din OUG 77/2009.
Administrație
Joi, 23 aprilie 2026, Consiliul Local va dezbate un proiect de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc în Municipiul Aiud
Pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi, 23 aprilie 2026 (ora 14.00) a Consiliului Local Aiud se află și un proiect de hotărâre privind interzicerea unor activități de jocuri de noroc pe raza UAT – Municipiul Aiud.


Principalele prevederi cuprinse în proiectul de hotărâre sunt:
Art. 1. Pe teritoriul unității administrativ teritoriale – Municipiul Aiud se interzice organizarea și exploatarea activității de jocuri de noroc, astfel cum sunt definite la art. 3, coroborat cu prevederile art. 10 din O.U.G. nr. 77/24.06.2009, cu excepția celor prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. (a) și (b) din O.U.G. nr. 77/24.06.2009.
Art. 2. Operatorii economici care dețin autorizație de exploatare a jocurilor de noroc de la Comitetul de Supraveghere al Oficiului Național al Jocurilor de Noroc, valabilă la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri își pot continua activitatea doar până la expirarea perioadei de valabilitate a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc.
Art. 3. Operatorii care organizează și exploatează activitățile de jocuri de noroc prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. (a) și (b) din O.U.G. nr. 77/24.06.2009 vor putea funcționa numai în baza autorizației de funcționare emise conform Regulamentului local de reglementare a activităților de jocuri de noroc de pe raza Municipiului Aiud.
Art. 4. Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri nu se emit autorizații de funcționare pentru activități de jocuri de noroc, așa cum sunt definite la art. 10 din OUG nr. 77/2009 privind exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările și completările ulterioare pe teritoriu municipiului Aiud.
Art. 5. Prin derogare de la prevederile Art. 4, ulterior adoptării Regulamentului local de reglementare a activităților de jocuri de noroc de pe raza Municipiului Aiud, se vor putea emite autorizații de funcționare operatorilor economici care desfășoară activitățile prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. a) și b) din OUG 77/2009.
-



Din Județacum o săptămânăCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 4 săptămâniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 9 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 3 săptămâniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 11 luniSfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 12 luniMESAJE DE 1 MAI 2025. SMS-uri, FELICITARI şi URĂRI care pot fi trimise de Ziua Internaţională a Muncitorilor | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 4 săptămâniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 6 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro



































