Rămâi conectat

Administrație

Primăria Aiud repară străzile din centrul municipiului

Publicat

în

Administraţia aiudeană a demarat implementarea unui proiect privind modernizarea mai multor străzi centrale din municipiu. Conform reprezentanţilor Primăriei Aiud, este vorba de străzile: Meseriaşilor, Muzicanţilor şi Strâmtă. Proiectul a fost licitat şi în aceste zile constructorul lucrează de zor pentru modernizarea primei străzi.

„Aceste străzi au intrat în atenţia noastră de mai mult timp. Am început cu strada Meseriaşilor şi probabil în acest an vor începe lucrările şi la strada Muzicanţilor, urmând ca strada Strâmtă să fie finalizată undeva prin luna august a anului viitor”, ne-a declarat Ştefan Rodean, directorul Serviciului Public Administrarea Patrimoniului Local (SPAPL) al Primăriei municipiului Aiud.

Potrivit celor aflate de la şeful SPAPL Aiud, pentru cele trei străzi administraţia locală a aprobat, în luna iulie 2016, suma de 2,737 milioane de lei, fără TVA, în urma licitaţiei realizându-se o economie de peste 800 de mii de lei, bani care vor fi redistribuiţi în vederea executării altor lucrări edilitare. „S-a realizat o economie de peste 800 de mii de lei, bani pe care-i vom folosi în alte scopuri. Cele trei străzi vor fi modernizate până vara viitoare. Hotărârea a venit firesc, deoarece aceste străzi au toate utilităţile, apă gaz, canal şi se află în imediata apropiere a centrului. Strada Strâmtă, cea care urmează valea Aiudului de dincolo de podul de la ştrand până la podul de pe strada Iuliu Maniu, va deveni o alee circulabilă şi de agrement”, ne-a mai spus Ştefan Rodean. Strada Strâmtă va fi dalată cu dale de beton vibrocompactat, pe laterala dinspre valea Aiudului, şi se va construi un zid dotat cu balustradă, vor fi montate bănci şi lampioane pentru asigurarea unui iluminat optim.

Vestea modernizării celor trei străzi a fost primită cu bucurie de cetăţenii riverani şi nu numai, mulţi dintre ei declarându-ne că aşteptau de mult ca aceste străzi să intre în atenția administrației locale. „Am tot auzit de la toţi primarii că vor face şi vor drege. Vorbe, atât au făcut. Nu au mişcat mai nimic. Mă bucur că, în sfârşit, noi, cei care trăim în centru, vom şi fi în centru! Felicitări administraţiei!”, ne-a declarat unul dintre locuitorii străzilor respective. La rândul ei, Emilia L. ne-a declarat: „Sper ca odată modernizată şi dotată cu mobilier, strada Strâmtă să devină un fel de alee circulabilă pe care să se plimbe lumea. Poate aşa cei care confundă această stradă cu o groapă de gunoi să se orienteze spre tomberoanele special amplasate în imediata vecinătate. Sincer, mă bucur pentru intenţia pe care o are administraţia locală. Chiar dacă unii mă vor acuza de partizanat, trebuie să spun că aceste două femei care gospodăresc oraşul au făcut, într-un an, cu mult mai mult decât celelalte administraţii în opt ani”.

Dorel LAZĂR




Publicitate
Un comentariu

Un comentariu

  1. merde

    28.09.2017 la 12:30

    Piatra cubica bazaltica luata de pe aceste strazi poate fi folosita la pavarea altor strazi care s-ar vrea a pastra aspectul rustic; ar fii pacat sa se risipeasca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Aiudul pregătește Târgul de Crăciun 2026. Bugetul aprobat de Consiliul Local este de 240.000 de lei

Publicat

în

Municipiul Aiud va găzdui, în perioada 4 decembrie 2026 – 10 ianuarie 2027, o nouă ediție a „Târgului de Crăciun”, eveniment organizat de Primăria și Consiliul Local Aiud. Proiectul a fost aprobat în cadrul unei ședințe publice a Consiliului Local, fiind alocată suma totală de 240.000 de lei pentru organizarea și desfășurarea manifestărilor.

Potrivit hotărârii adoptate, bugetul va acoperi o serie de activități și servicii menite să transforme centrul municipiului într-un spațiu dedicat sărbătorilor de iarnă.

Cea mai mare parte a fondurilor va fi direcționată către amenajarea și funcționarea patinoarului, pentru care au fost prevăzuți 90.000 de lei. Serviciile artistice pentru concerte vor beneficia de 59.000 de lei, iar pentru cadourile destinate copiilor a fost aprobată suma de 35.000 de lei.

Alte cheltuieli prevăzute în buget sunt:

  • 20.000 de lei pentru decorațiuni de Crăciun și servicii de decorare;
  • 14.500 de lei pentru trenuleț;
  • 4.500 de lei pentru un spectacol de patinaj artistic;
  • 4.300 de lei pentru dotări auxiliare ale echipamentului scenotehnic;
  • 4.000 de lei pentru cazarea și masa artiștilor;
  • 4.000 de lei pentru servicii de salubrizare;
  • 2.100 de lei pentru igienizarea toaletelor ecologice;
  • 1.000 de lei pentru serviciile prezentatorului;
  • 1.000 de lei pentru pungi cadou;
  • 600 de lei pentru materialele necesare atelierelor de Crăciun destinate copiilor.

Târgul va fi organizat în zona Cetății Aiudului

Toate activitățile comerciale se vor desfășura în Piața Consiliul Europei, în zona Cetății Aiudului. Amenajarea spațiului va începe în 16 noiembrie 2026 și va fi realizată de Serviciul Public de Interes Local Administrația Patrimoniului Local Aiud.

În perioada 4 decembrie 2026 – 10 ianuarie 2027, comercianții și ceilalți participanți care vor ocupa teren în piață vor achita o taxă de 1.000 de lei. Plata va trebui efectuată în ziua amplasării, în locurile stabilite în prealabil de organizatori.

Comercianții vor putea vinde produse alimentare, articole artizanale și meșteșugărești și vor putea oferi servicii de alimentație publică și agrement. Activitățile se vor desfășura în căsuțe, rulote sau vehicule special amenajate, aflate în proprietatea participanților și în condițiile stabilite de organizatori.

Aceștia vor avea obligația să respecte tematica evenimentului, inclusiv în ceea ce privește decorarea spațiilor comerciale. Totodată, organizatorii au interzis difuzarea de conținut audio pe întreaga perioadă de desfășurare a târgului.

Patinoarul va funcționa timp de 38 de zile

Pregătirile pentru instalarea patinoarului sunt programate în intervalul 16 noiembrie – 3 decembrie 2026, în zona Pieței Consiliul Europei.

Acesta urmează să fie funcțional începând cu 4 decembrie și va putea fi utilizat timp de 38 de zile. Programul zilnic de funcționare va fi stabilit împreună cu prestatorul serviciilor.

Pe durata evenimentului, accesul auto în Piața Consiliul Europei și pe strada Cuza Vodă va fi interzis sau restricționat, potrivit măsurilor stabilite de organizatori.

Prin organizarea ediției din 2026, administrația locală își propune să ofere aiudenilor și vizitatorilor un spațiu dedicat atmosferei sărbătorilor de iarnă, cu activități recreative, spectacole și evenimente pentru copii.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Administrație

Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, RoEcollect organizează o nouă campanie de colectare a deșeurilor electrice și electronice în Aiud

Publicat

în

Locuitorii municipiului Aiud vor avea posibilitatea de a scăpa în mod gratuit de aparatele electrice și electronice vechi sau defecte, în cadrul unei noi campanii de colectare organizate de RoEcollect, programată pentru sâmbătă, 7 noiembrie 2026.

Acțiunea se adresează persoanelor care dețin echipamente electrice și electronice pe care nu le mai utilizează, precum frigidere, mașini de spălat, televizoare sau alte aparate electrocasnice scoase din uz.

Preluarea deșeurilor se realizează gratuit, pe baza unei programări prealabile. Cetățenii pot solicita ridicarea echipamentelor la numărul de telefon 0755 406 406 sau pot completa formularul disponibil pe site-ul oficial roecollect.ro/contact, serviciu accesibil 24 de ore din 24, șapte zile pe săptămână.

Campania urmărește încurajarea colectării selective și a predării corespunzătoare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE), contribuind astfel la reducerea poluării și la protejarea mediului înconjurător.

Organizatorii îi încurajează pe aiudeni să profite de această oportunitate pentru a elibera spațiul din locuințe și pentru a contribui la menținerea unui oraș mai curat și a unui mediu mai sănătos.




Citește mai mult

Administrație

Aiudul extinde rețeaua de plată SelfPay: 13 terminale disponibile pentru cetățeni

Publicat

în

Locuitorii municipiului Aiud au la dispoziție o nouă modalitate de achitare a taxelor și facturilor. Un terminal de plată SelfPay a fost instalat în holul Primăriei Municipiului Aiud, oferind cetățenilor posibilitatea de a efectua rapid și simplu mai multe tipuri de plăți, fără a mai fi necesară deplasarea la ghișeele instituției.

Prin intermediul terminalului pot fi achitate taxele și impozitele locale, amenzile, facturile la utilități, rovinieta, precum și alte taxe și servicii disponibile în rețeaua SelfPay.

Unul dintre principalele avantaje este că plata impozitelor, taxelor și amenzilor se face fără comision.

Pe lângă aparatul instalat la sediul Primăriei, în municipiul Aiud și în localitatea Sâncrai funcționează alte 12 terminale SelfPay, amplasate în următoarele locații:

  • Profi – Strada Transilvaniei nr. 26;
  • Emma Lazar Shop – Sâncrai, Strada Andrei Mureșanu nr. 65;
  • Profi Unirii – Strada Unirii, bl. 53;
  • Penny – Strada Transilvaniei nr. 74;
  • Trans Vinis & Co – Piața Cuza Vodă nr. 24;
  • CEC Bank, Agenția Aiud – Strada Tudor Vladimirescu nr. 33–37;
  • Florea Oil – Strada Tudor Vladimirescu nr. 55;
  • Lukoil – Strada Mihai Viteazul nr. 2;
  • Denes Suzana Elisabeta – Strada Sergent Hațegan nr. 12;
  • Profi Hațeganul – Strada Gheorghe Doja nr. 137;
  • Kaufland – Strada Gheorghe Doja nr. 137;
  • Lucci Store – Strada Iuliu Maniu nr. 2.

Extinderea rețelei de terminale SelfPay urmărește diversificarea modalităților de plată și facilitarea accesului cetățenilor la aceste servicii. Astfel, aiudenii au la dispoziție mai multe puncte în care își pot achita obligațiile, beneficiind de o alternativă rapidă și accesibilă la plata tradițională la ghișeele Primăriei.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud