Rămâi conectat

Administrație

Primul centru de zi pentru copii aflaţi în situaţii de risc, la Aiud

Publicat

în

Horatiu-Josan-conferinta-presa-PNL-Alba_Iulia-31-01-2014Potrivit ing. Mihai Horaţiu Josan, primarul municipiului Aiud, în curând administraţia locală va demara lucrările de reamenajare a unui spaţiu aflat în chiar centrul municipiului, pe strada Cuza Vodă, spaţiu în care va fiinţa primul centru de zi destinat copiilor aflaţi în situaţii de risc.

„Va fi un centru în care copiii aflaţi în situaţii de risc vor primi consiliere de specialitate şi vor fi îndrumaţi astfel încât să se prevină abandonul şcolar şi să-şi crească nivelul de însuşire a noţiunilor predate în şcoală. Serviciile oferite de angajaţii acestui centru vor fi unele complementare acţiunilor şi eforturilor făcute de propriile familii ale copiilor şi vor asigura pe parcursul zilei îngrijirea acestora, educaţia, recreerea, socializarea şi dezvoltarea unor abilităţi pe care copilaşii le au. Acest centru va contribui la depistarea situaţiilor de risc care pot determina separarea copilului de familia sa, va asigura un program educaţional adecvat vârstei, nevoilor potenţialului de dezvoltare şi particularităţilor fiecărui copil din grupul ţintă”, ne-a declarat primarul Mihai Horaţiu Josan. Potrivit edilului, suma care se va investi în amenajarea acestui spaţiu este de 372.000 de lei, sumă care va acoperi repararea şi modernizarea spaţiului respectiv (fostul sediu al organizaţiei municipale a PSD), precum şi dotarea cu mobilierul necesar.

D. L.




Administrație

Dragoș Crișan, singurul primar din Zona 1 care s-a opus majorării tarifelor pentru colectarea deșeurilor menajere

Publicat

în

Primarul municipiului Aiud, Dragoș Crișan, a fost singurul reprezentant al unităților administrativ-teritoriale din Zona 1 a ADI Salubris Alba care a votat împotriva majorării tarifelor pentru colectarea deșeurilor menajere, în cadrul Adunării Generale a Asociației desfășurate miercuri, 29 iulie 2026.

Edilul a explicat că nu a susținut creșterea tarifelor deoarece, în opinia sa, măsura ar pune o presiune suplimentară asupra cetățenilor, în condițiile în care costul vieții a crescut semnificativ, iar veniturile populației nu au ținut același ritm.

„Eu spun că, în principiu, o să treacă, având în vedere că o să aibă majoritate de voturi. Pe lotul 1 sunt singurul care a votat împotrivă. Se pare că sunt singurul de aici care știe că nu au crescut salariile cetățenilor, că prețurile au crescut, că cei de la RER Vest n-au făcut nici măcar un pas spre măsurile pe care le-am trasat cu câteva luni în urmă. Așa că nu am considerat că este oportun ca mărirea să aibă loc acum”, a transmis primarul Dragoș Crișan.

Potrivit primarului, operatorul de salubritate RER Vest nu ar fi implementat măsurile discutate cu autoritățile locale în urmă cu câteva luni, motiv pentru care consideră că o majorare a tarifelor nu este justificată în acest moment.

Municipiul Aiud face parte din Zona 1, Subzona 1.2 a ADI Salubris Alba, alături de comunele Livezile, Lopadea Nouă, Miraslău, Ponor, Rădești, Rimetea și Râmeț.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Salubris Alba a fost înființată în anul 2009 pentru implementarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor la nivelul județului Alba, din aceasta făcând parte toate unitățile administrativ-teritoriale din județ.




Citește mai mult

Administrație

Acțiune amplă în Aiud pentru eliminarea cablurilor aeriene abandonate de pe domeniul public

Publicat

în

Primăria Municipiului Aiud a demarat o acțiune de îndepărtare a cablurilor abandonate de pe stâlpi și fațadele clădirilor, în cadrul unui demers care urmărește îmbunătățirea aspectului urban și creșterea siguranței în spațiul public.

Autoritățile locale au convocat toți operatorii de telecomunicații care dețin rețele aeriene și le-au solicitat să identifice și să elimine, etapizat, cablurile neutilizate. Potrivit administrației locale, aceste rețele abandonate afectează imaginea orașului și pot reprezenta un pericol pentru cetățeni.

Prima companie implicată în această acțiune a îndepărtat deja kilometri de cabluri neutilizate, iar lucrările vor continua în perioada următoare, până la eliminarea tuturor rețelelor abandonate.

Reprezentanții administrației locale transmit că acțiunea face parte dintr-un program mai amplu de modernizare și întreținere a domeniului public, având ca obiectiv un oraș mai curat, mai sigur și mai bine organizat.




Citește mai mult

Administrație

La Aiud au fost amplasate containere pentru colectarea deșeurilor textile. Ce pot depune cetățenii

Publicat

în

La Aiud au fost amplasate containere speciale pentru colectarea deșeurilor textile, oferind locuitorilor o modalitate simplă și responsabilă de a recicla hainele și încălțămintea pe care nu le mai folosesc. 

Autoritățile locale le reamintesc cetățenilor că aceste containere sunt destinate exclusiv deșeurilor textile și că nerespectarea regulilor de utilizare poate atrage sancțiuni. În containerele amplasate în oraș pot fi depuse doar articole de îmbrăcăminte și încălțăminte.

Reprezentanții administrației locale îi îndeamnă pe cetățeni să nu depoziteze alte tipuri de deșeuri și să nu abandoneze saci sau obiecte în jurul containerelor, subliniind că păstrarea curățeniei depinde de responsabilitatea fiecăruia.

Totodată, autoritățile avertizează că persoanele surprinse depozitând deșeuri neconforme sau abandonând deșeuri în apropierea containerelor vor fi sancționate, în conformitate cu prevederile legale.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud