Actualitate
Primul târg pentru strângerea de fonduri menite să susțină proiecte de caritate în Aiud
O asociație caritabilă din Aiud a organizat primul târg pentru strângerea de fonduri menite să susțină proiecte de caritate în municipiul de pe Mureș.
Jucării de pluș, felicitări pentru sărbătorile pascale și zile onomastice, cercei, șiraguri de mărgele, ouă multicolore, puișori ornamentali din pluș și alte materiale având toate mărimile, vaze de flori și ornamente pentru masa de Paște, chiar și obiecte de îmbrăcăminte au putut fi cumpărate astăzi, 20 aprilie, la Aiud pentru prețuri simbolice în cadrul unui „târg” organizat de o asociație caritabilă.
În organizarea Asociației Caritabile „Maria Agapia” la Aiud a avut loc prima acțiune de strângere de fonduri organizată în acest an în municipiu. Organizat în fiecare an în perioada premergătoarea a sărbătorilor pascale, târgul a ajuns la cea de-a douăsprezecea ediție și are drept scop strângerea unor sume de bani menite susținerii proiectelor dezvoltate de această asociație.
Potrivit declarațiilor făcute de doamna Adriana Câmpean, președinta asociației „Maria Agapia” în majoritatea lor lucrurile vândute sunt confecționate de către membrele asociației și copii școlilor din municipiul Aiud.
„Este un târg ce a devenit tradițional, la fel ca și celelalte activități pe care asociația noastră le desfășoară. Lucrurile pe care le expunem spre vânzare sunt confecționate de membrele noastre și de copii școlilor din Aiud, copii care, o parte dintre ei sunt chiar beneficiari ai programelor noastre. Fondurile pe care le colectăm în acest mod sunt menite să finanțeze unele acțiuni caritabile pe care le derulăm în acest an” ne-a declarat doamna Adriana Câmpean, președinte asociației caritabile aiudene .
Adriana Câmpean ne-a mai informat că sumele strânse în acest mod vor fi folosite pentru premierea elevilor olimpici ai municipiului Aiud, premiere care se va face în cadru festiv pe data de 1 iunie, iar o altă parte din sume vor completa pachetele ce vor fi date drept cadou de Paște celor 15 familii nevoiașe pe care asociație le are în grijă. În plus de acestea, potrivit doamnei Adriana Câmpean, doi copii suferinzi vor beneficia de suport medical și un tânăr elev va fi susținut în cursul acestui an școlar pentru a frecventa și a se antrena la școala sportivă cu program de gimnastică din Deva.
Dorel Lazăr
Actualitate
Accident pe DN1, la Aiud: O femeie a fost rănită după o coliziune între două autoturisme
O femeie în vârstă de 30 de ani a ajuns la spital în urma unui accident rutier produs sâmbătă, 25 iulie 2026, pe DN1, în municipiul Aiud.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, accidentul s-a produs în jurul orei 16:37, la kilometrul 406+40 de metri, pe direcția de mers Aiud – Teiuș.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că o femeie de 32 de ani, din localitatea Aiudul de Sus, aflată la volanul unui autoturism, nu s-ar fi asigurat corespunzător în momentul efectuării unui viraj la stânga și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, din Gârbova de Jos, care era angajat regulamentar în depășire.
În urma impactului, o pasageră în vârstă de 30 de ani, aflată în autoturismul condus de tânărul de 21 de ani, a fost rănită și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Actualitate
Incendiu puternic la Măgina. Pompierii au evacuat 10 butelii, iar traficul pe DJ 107M este blocat
Pompierii Secției Aiud intervin, duminică, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească (filigorie) din localitatea Măgina.

La locul intervenției au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj de prim ajutor.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Alba, incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați.
În timpul intervenției, pompierii au evacuat 10 butelii aflate pe un rastel, în apropierea anexei cuprinse de flăcări, pentru a elimina riscul producerii unor explozii.
La această oră, echipajele continuă intervenția pentru lichidarea completă a incendiului și împiedicarea propagării focului.
Din cauza intervenției, traficul rutier este blocat pe DJ 107M, pe raza localității Măgina. Polițiștii dirijează circulația în zonă, iar conducătorii auto sunt sfătuiți să evite acest sector de drum și să respecte indicațiile forțelor de ordine până la reluarea circulației în condiții de siguranță.
Deocamdată nu au fost raportate victime, iar cauza producerii incendiului urmează să fie stabilită după finalizarea intervenției.
Actualitate
Festivalul Internațional de Folclor Aiud revine la sfârșitul lunii iulie cu artiști din opt țări. Programul complet al ediției a XIV-a
Municipiul Aiud va găzdui, în perioada 30 iulie – 2 august 2026, cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor Aiud, unul dintre cele mai importante evenimente culturale dedicate promovării tradițiilor și patrimoniului cultural imaterial.

Festivalul este organizat de Primăria Municipiului Aiud, prin Direcția de Cultură – Centrul Multicultural „Liviu Rebreanu” Aiud, în parteneriat cu Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Alba.
Membru al rețelei internaționale CIOFF® (Conseil International des Organisations de Festivals de Folklore et d’Arts Traditionnels), partener oficial al UNESCO, evenimentul promovează dialogul intercultural și valorificarea patrimoniului cultural prin muzică, dans și tradiții populare.
Pe parcursul celor patru zile de festival, publicul va putea urmări spectacole susținute de ansambluri folclorice din Georgia, Grecia, Italia, Mexic, Republica Moldova, Turcia, Ucraina și România.
Pe lângă reprezentațiile internaționale, ediția din acest an va include parada portului popular, recitaluri susținute de artiști consacrați și Gala Festivalului Internațional de Folclor Aiud.
Programul Festivalului Internațional de Folclor Aiud 2026
Joi, 30 iulie
- 19:00 – Deschiderea oficială a Festivalului Internațional de Folclor Aiud, urmată de un spectacol artistic susținut de toate ansamblurile participante.
Vineri, 31 iulie
- 19:00 – Spectacol artistic cu participarea Ansamblului Folcloric „Dor Teiușan”, a ansamblurilor din Grecia, Turcia și Ucraina, precum și a Ansamblului Folcloric „Doina Aiudului”.
- 21:30 – Recital extraordinar susținut de Mariana Anghel.
Sâmbătă, 1 august
- 09:30 – Parada Portului Popular.
- 19:00 – Spectacol artistic cu participarea ansamblurilor din Republica Moldova, Italia, Mexic și Georgia, alături de Ansamblul Folcloric „Valea Târnavelor” și Ansamblul Folcloric „Doina Aiudului”.
- 20:30 – Spectacol extraordinar susținut de Lavinia Goste și Marius Zorilă, alături de Grupul Instrumental „Valahia”.
Duminică, 2 august
- 19:00 – Gala Festivalului Internațional de Folclor Aiud, ediția a XIV-a, urmată de spectacolul extraordinar susținut de toate ansamblurile participante.
Organizatorii îi invită pe locuitorii municipiului și pe toți iubitorii de folclor să participe la această ediție a festivalului, care va transforma din nou Aiudul într-un loc al întâlnirii dintre tradiții, culturi și comunități din mai multe colțuri ale lumii.
-



Din Județacum 3 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 4 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 12 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 4 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 4 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 9 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 12 luniNume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 9 luniMuncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului































