Rămâi conectat

Actualitate

Profesor Despina Stanciu – O viață dedicată punerii în valoare a tradițiilor naționale

Publicat

în

Un act de recunoaștere pentru activitatea desfășurată de doamna profesoară Despina Sanciu, președinta ASTREI – Despărțământul Ovidiu Hulea Aiud, a fost realizat de către Consiliul Local Aiud, prin acordarea titlului de cetățean de onoare al municipiului.

Activitatea Despărțământului Ovidiu Hulea Aiud al ASTREI, condus de doamna prof. Despina Stanciu,  de păstrare și promovare a valorilor culturii naționale, s-a concretizat, de-a lungul timpului, prin editarea operei cărturarului Ovidiu Hulea (cele trei volume de versuri, volumul de teatru și romanul Avram Iancu, rămas în manuscris), realizarea de către sculptorul Emilian Savinescu (cu sprijinul financiar al astriștilor și  al Bisericii greco-catolice din Aiud) a unui bust al lui Ovidiu Hulea, participant direct la actul Unirii de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia, organizarea la Aiud a  celei de-a 113- a Adunări Generale a Astrei, coordonarea realizării unui dictionar al personalităților aiudene (cu peste 340 de pagini), editarea revistei Astra aiudeană,  acordarea anuală a unor burse pentru elevii meritorii, proiecte și programe de promovare a culturii și artei românești contemporane. O altă reușită este reprezentată de realizarea, la Gârbova de Jos, a unei Expoziții documentare (în parteneriat cu instituțiile de cultură ale Aiudului), un adevărat muzeu al gospodăriei tradiționale românești.

Bogata activitate, cariera profesională de excepție, realizările didactice și culturale de certă valoare, contribuția la dezvoltarea vieții artistice, culturale și spirituale din Aiud, meritele în păstrarea și promovarea valorilor culturii naționale au fost recompensate, în anul 2018, prin acordarea,  domnei profesoare Despina Stanciu, a Premiului Național al Asociațiunii ASTRA pentru merite deosebite în implementarea idealurilor astriste, a valorilor naționale, a culturii și literaturii.

Acordarea titlului de Cetățean de onoare al Aiudului doamnei profesoare Despina Stanciu reprezintă, astfel, o nouă recunoaștere a bogatei activități desfășurate în calitate de președinte al Astrei aiudene, de creare a unui spațiu identitar național, de valorificare a tradițiilor, artei și culturii românesti.

Ioan Hădărig


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Bărbat de 46 de ani din Aiud cercetat de polițiști, după ce a fost depistat în timp ce conducea băut, pe o stradă din Municipiu

Publicat

în

Luni, 15 iunie 2026, în jurul orei 07.23, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Aiud au oprit, pentru control, pe raza municipiului Aiud, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din Aiud.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Aiudenii, invitați să participe la „Tombola Rozelor pentru Sănătate”

Publicat

în

A început „Tombola Rozelor pentru Sănătate” iar comunitatea din Aiud se invitată să se mobilizeze pentru o cauză importantă, fiind vorba despre o inițiativă dedicată susținerii Spitalului Municipal Aiud și proiectelor sale pentru pacienți.

„Susțineți Spitalul Municipal Aiud și participați la cea mai frumoasă inițiativă caritabilă a verii!

Fiecare tichet, cu titlu de donatie, are valoarea de 10 lei și poate fi obținut fizic, de la sediul Primăriei Municipiului Aiud și de la Farmacia MacaveiDeak.

Online, printr-o donație de minim 10 lei în contul:

ASOCIAȚIA OAMENI PENTRU OAMENI – AIUD
IBAN: RO28RZBR0000060028413323
Banca: Raiffeisen Bank
SWIFT: RZBRROBU

La detaliile plății, vă rugăm să menționați: „DONAȚIE” + numărul de telefon.

După confirmarea plății, veți primi voucherul de participare pe WhatsApp.

Mai multe vouchere înseamnă mai multe șanse de câștig!

Extragerea va avea loc duminică, 28 iunie, de la ora 19:00, în cadrul Sărbătorii Rozelor.

Termenul limită pentru obținerea voucherelor online este 26 iunie, ora 20:00.

Distribuiți și susțineți această inițiativă dedicată comunității. Împreună putem contribui la dezvoltarea și susținerea Spitalului Municipal Aiud!”, au transmis reprezentanții Primăriei Municipiului Aiud.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Trafic îngreunat pe strada Avram Iancu din Aiud, după ce un autoturism și o motocicletă au intrat în coliziune

Publicat

în

Traficul rutier este îngreunat pe strada Avcram Iancu din Municipiul Aiud, după ce un autoturism și o motocicletă au intrat în coliziue. Intervin pompierii militari din Aiud pentru asigurarea măsurilor specifice și de porim ajutor în caz de accident.

„Traficul rutier este blocat pe strada Avram Iancu din municipiul Aiud, din cauza unui accident rutier. Din primele date, sunt implicate un autoturism și o motocicletă”, a transmis IPJ Alba.

„Secția de pompieri Aiud intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la un accident rutier produs în Mun. Aiud str. Avram Iancu. Este vorba despre un accident rutier produs între un autoturism și o motocicletă. Forțe alocate: 1 x autospecială de stingere cu apă și spumă și 1 x echipaj de prim ajutor”, a transmis ISU Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud