Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Proiect de prevenire a delincvenţei şi infracţionalităţii în rândul tinerilor din Aiud

Publicat

în

penitenciar-aiud-curte-interioaraVineri, 9 octombrie 2015, 8 elevi din clasele a X-a şi a XI-a ale Colegiului Naţional “Titu Maiorescu” din Aiud s-au aflat în „custodia” penitenciarului din localitate, în cadrul unui proiect inedit al cărui obiectiv general a fost prevenirea primară a delincvenţei şi infracţionalităţii în rândul tinerilor.

Acţiunea a fost precedată de o perioadă de pregătire a tinerilor selecţionaţi, derulată de către instituţia de învăţământ şi a vizat prezentarea iniţiativei, a penitenciarului (material video), precum şi exprimarea aşteptărilor elevilor cu privire la participarea la proiect.

‘Elevii au experimentat direct, cu acordul lor şi al părinţilor, o zi de detenţie ce a cuprins: transport cu mijloc auto specific penitenciarului, întocmirea dosarului individual (amprentare, fotografiere, întocmirea fişei de cameră, percheziţie sumară, preluarea obiectelor interzise), vizită medicală sumară, anunţarea telefonică a familiei, repartizarea într-o cameră împreună cu doi deţinuţi tineri selecţionaţi de organizatori, masa de prânz, plimbare, o activitate educativă. La finalul acţiunii, elevii au avut prilejul de a-şi exprima trăirile avute de-a lungul zilei, în cadrul unei activităţi de grup moderată de echipa de proiect. Concluziile finale au vizat responsabilizarea tinerilor în luarea deciziilor proprii, consolidarea informaţiilor corecte privind privarea de libertate şi condiţiile reale de viaţă din penitenciar, sensibilizarea în ceea ce priveşte valoarea libertăţii.

Diseminarea rezultatelor proiectului a avut loc la Colegiul „Titu Maiorescu” marţi, 13 octombrie – Ziua educaţiei în penitenciare. În prezenţa elevilor participanţi, a echipei de proiect şi a peste 50 de elevi s-au vizualizat fotografii şi materiale filmate în „ziua de detenţie”, ca puncte de plecare pentru dezbateri privind funcţia educativă a serviciului penitenciar şi condiţiile de viaţă reale din unităţile sistemului. Argumentele şi modul de prezentare a acestora au evidenţiat atât interesul elevilor pentru tematica abordată, cât şi conştientizarea riscurilor adoptării unor comportamente infracţionale, întregul eveniment fiind un prilej potrivit de exercitare a spiritului civic responsabil de către tinerii participanţi”, se arată într-un comunicat remis presei de Nicoleta Mătărângă, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Aiud.

FOTO: ARHIVĂ




Învățământ-Cultură

Echipa de fotbal a Liceului Tehnologic Aiud a câștigat Cupa Viitorilor Polițiști

Publicat

în

Elevii din opt licee ale județului Alba au participat, pe 12 octombrie 2026, la Cupa Viitorilor Polițiști la fotbal, competiție organizată de Biroul Pregătire Profesională Alba.

Evenimentul a urmărit promovarea profesiei de polițist și încurajarea tinerilor interesați să se alăture Inspectoratului de Poliție Județean Alba. Pe teren s-au întâlnit echipe de la unități de învățământ din Alba Iulia, Sebeș, Teiuș, Câmpeni, Aiud, Baia de Arieș și Ocna Mureș.

Trofeul a fost câștigat de echipa Liceului Tehnologic Aiud. Locul al doilea i-a revenit Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș, iar pe poziția a treia s-a clasat Colegiul Național „Avram Iancu” din Câmpeni. Mențiunea a fost obținută de Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia.

Organizatorii au mulțumit instituțiilor și organizațiilor care au sprijinit desfășurarea competiției, între care Asociația Județeană de Fotbal Alba, CSM Unirea Alba Iulia și Serviciul Județean de Ambulanță Alba.




Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, celebrată la Liceul Tehnologic Aiud

Publicat

în

Vineri, 9 octombrie 2026, la Liceul Tehnologic Aiud, a avut loc un eveniment dedicat Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului.

Manifestarea a avut ca scop, păstrarea vie a memoriei victimelor Holocaustului prin prezentări realizate de elevi, un concurs tematic și vizionarea filmelor „Băiatul cu pijama în dungi” și „Tatuatorul de la Auschwitz”.

„Prin aceste activități, elevii au reflectat asupra consecințelor urii, discriminării și intoleranței, înțelegând importanța respectului, a solidarității și a demnității umane”, ne-a transmis profesoara de istorie, Corina Valentina Voicu.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Învățământ-Cultură

„Pași spre siguranță”: trecere de pietoni cu efect optic 3D, amenajată în Aiud

Publicat

în

Recent, în apropierea Școlii Gimnaziale „Axente Sever” din Aiud a fost amenajată o trecere pentru pietoni cu marcaj cu efect optic tridimensional, în cadrul proiectului „Pași spre siguranță”.

Inițiativa îi aparține Anei-Soranei Scutelnicu, profesor pentru învățământul primar la școală, și urmărește să sporească siguranța rutieră în zona unității de învățământ. Trecerea se află lângă sensul giratoriu de la intersecția DN 1/E 81 cu strada Ion Creangă, într-o zonă cu trafic intens.

Proiectul continuă o inițiativă civică premiată în cadrul concursului „Harta siguranței din jurul școlii”. A fost propus spre implementare în parteneriat cu Primăria Municipiului Aiud, Fundația Inter-Art Aiud și Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba.

Marcajul urmărește să facă trecerea mai vizibilă, să sporească atenția șoferilor și să încurajeze un comportament responsabil în trafic. De inițiativă beneficiază elevii, cadrele didactice, părinții și pietonii care traversează zona.

„Un proiect născut din vocea copiilor. O investiție pentru siguranța întregii comunități”, transmite Ana-Sorana Scutelnicu, inițiatoarea proiectului.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud