Actualitate
Rapsodie de toamnă în pieţe
Toamna blândă cu care ne-a răsfăţat natura a colorat tarabele din pieţele agricole din judeţ. Peste tot, deopotrivă, ţăranii şi comercianţii şi-au etalat o bogăţie de legume şi fructe.
Până nu demult, preţurile nu au fost mari şi se „pliau” după buzunar. În Piaţa „Dr. Constantin Hagea” din Aiud, de exemplu, dar şi în celelalte din oraşele judeţului, încă şi acum, găseşti din abundenţă zarzavaturi, agricultorii din zona comunelor Rădeşti şi Mirăslău fiind, de regulă, cei care alimentează mare parte dintre tarabe cu astfel de produse. Legătura de pătrunjel verde, ca şi cea de mărar sau ţelină, se vinde cu 1 sau 1,5 lei bucata, la fel şi cimbrul parfumat. Mai miloşi, micii legumicultori lasă, din când în când, pentru pensionari, preţul mai jos, la 0,5 lei legătura. Se găsesc chiar şi ridichi „de lună” pe tarabe, la 1 leu legătura cu 6 bucăţi mici, cam cât unghia degetului mare. Preţul albiturii pentru ciorbă sau tocăniţă a cam crescut, la 4 lei kilogramul, ori în legături combinate – morcov, păstârnac şi pătrunjel – 2 lei legătura. Pe o tarabă, fălos, hreanul se oferă la doar 2 lei legătura. Există în piaţă şi spanac, salată verde, chiar şi ceapă verde, toate numai bune de o salată, care se vând la preţuri destul de piperate. Peste tot domneşte aroganta varză, care stă înfoiată, afişând cu dispreţ un preţ care acum două sau trei săptămâni ţi se părea de neconceput. Varza a început să-şi vândă scump frunza, astfel că şi-a crescut preţul de la 0,7-0,8 lei kilogramul la 1,5, chiar 2 lei kilogramul. Cartofii, hrana amărâtului, stau îngrămădiţi în saci din plasă grămezi, grămezi, aduşi de prin secuime şi se vând cu preţuri între 1,5 şi 2 lei kilogramul. Dodoloaţele gogonele, numai bune de murat, au devenit destul de rare sau se ascund în spatele cartonaşului cu preţ, pe care stă scris cu markerul 2 lei kilogramul. Strânse împreună pe o tarabă, la fel ca într-o familie, ceapa uscată roşie se lasă cumpărată cu 2,5 – 3 lei kilogramul, cea albă cu 2 – 2,5 lei kilogramul, iar prazul cu 50 de bani firul. Usturoiul uscat şi-a ridicat pretenţiile la peste 10 lei kilogramul. Gogoşarii (neobişnuit de mici şi scofâlciţi, pentru această dată) şi-au ridicat nasul şi se cer a fi cumpăraţi cu preţuri cuprinse între 3 – 4 şi chiar 5 lei kilogramul, la fel şi ardeii graşi palizi şi fără forme îmbietoare, pentru care se cer 3 – 4 lei pe kilogram. În zona fructelor se mai găsesc încă struguri din zona Ciumbrud – Lopadea Nouă (buni, nu fleşcăiţi) la 3 – 4 lei kilogramul, dar şi cei greceşti, mari şi grăsuţi, care încearcă să-şi schimbe proprietarul, la 4 – 7 lei kilogramul. Perele, merele s-au rărit, însă se dau ieftin, cu preţuri de 1,5 – 2 – 2,5 – 3 lei kilogramul (în funcţie de soi, calibru şi bineînţeles de… cel care vinde), şi, la final, prunele, cu 3,5 – 4 lei kilogramul, cam obosite, cu pudra brumărie aproape ştearsă, tot aşteptând să ajungă în borcanele pofticioşilor de magiun.
Dorel LAZĂR
Actualitate
Artistul vizual Andrei Damian din New York expune la Galeriile Inter-Art din Aiud
Galeriile de Artă Contemporană Inter-Art din Aiud au găzduit expoziția de fotografie artistică „Praguri”, semnată de artistul vizual Andrei Damian. Evenimentul a avut loc în cadrul celei de-a XXXI-a ediții a Colocviilor de Literatură și Arte de la Aiud.

Stabilit în New York, Andrei Damian este un artist de origine română și germană, care lucrează în principal cu fotografia și filmul, completându-și practica artistică prin proiecte de mixed media, pictură și artă digitală.
Artistul este absolvent al programului de licență în Film al Hunter College și urmează în prezent un masterat în Administrarea Artelor la Baruch College, ambele instituții de învățământ din New York.
Premii internaționale și filme prezentate la Aiud
Lucrările lui Andrei Damian au fost publicate în reviste și publicații de specialitate, iar fotografiile sale au fost recompensate cu Premiul Apollo Dionysian al Accademia Internazionale di Significazione Poesia e Arte Contemporanea din Roma, în anii 2024 și 2025.
Totodată, filmele sale experimentale de scurtmetraj au fost proiectate în cadrul Festivalului Internațional de Film și Artă Fotografică organizat de Fundația Inter-Art din Aiud.
Potrivit prezentării artistului, creațiile sale explorează estetica luminii prin formă, spațiu și textură, iar proiectele documentare sunt construite în jurul experiențelor trăite și al observației directe.
O expoziție care propune un dialog cu arta contemporană
În deschiderea expoziției, scriitorul Ioan Hădărig a descris evenimentul drept „o incursiune într-un spațiu vizual inedit și incitant intelectual”.
Curatorul expoziției a fost artistul fotograf Balog Zoltán.
Evenimentul a fost organizat de Fundația Inter-Art și Centrul Multicultural Liviu Rebreanu, în cadrul manifestărilor dedicate celei de-a XXXI-a ediții a Colocviilor de Literatură și Arte de la Aiud.
Actualitate
Accident între un motociclist și un autoturism, pe strada Ion Creangă din Aiud
Pompierii din cadrul Secției Aiud au intervenit joi pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor, precum și pentru acordarea primului ajutor medical, în urma unui accident rutier produs în municipiul Aiud.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Alba, accidentul s-a produs pe strada Ion Creangă și a implicat un motociclist și un autoturism.
Din primele informații, nu sunt persoane încarcerate.
La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.
Actualitate
Incendiu la o anexă gospodărească de pe strada Voluntarilor din Aiud. Pompierii au intervenit cu trei autospeciale
Pompierii din cadrul Secției Aiud au intervenit, miercuri după-amiază, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească (filigorie) situată pe strada Voluntarilor din municipiul Aiud.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Alba, incendiul s-a manifestat la o anexă gospodărească, de tip filigorie.
La locul intervenției au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj de prim ajutor, care au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime, iar pompierii au intervenit pentru stingerea în totalitate a focului și limitarea propagării acestuia la construcțiile din apropiere.
-



Din Județacum 3 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 4 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 12 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 4 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 4 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 9 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 12 luniNume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 9 luniMuncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului

























