Actualitate
Recital oferit de corul „Hrisostom” din Aiud, cu prilejul centenarului Colegiului Național „Titu Maiorescu”
Astăzi, 8 octombrie 2022, Corul de tineri „Hrisostom” din Aiud a fost prezent la manifestările prilejuite de împlinirea a 100 de ani de la înființarea Colegiului Național „Titu Maiorescu”.
Ansamblul coral, coordonat de către părintele diacon Răzvan Brudiu, a fost format din elevi care au absolvit cursurile instituției de învățământ aiudene în urmă cu aproximativ un deceniu.
Reprezentația artistică a Corului de tineri a constituit momentul de încheiere al festivității aniversare organizate în incinta Colegiului Național „Titu Maiorescu”, începând cu ora 10.00. Cu această ocazie, membrii Corului de tineri „Hrisostom” au interpretat patru piese corale: „Lele de la Orăștie”, „Eu mă duc, codrul rămâne”, „Din Țara Moților” și „Tu, Ardeal”.
În cadrul evenimentului, părintele Ioan Bogdan, protopop al Aiudului, a oficiat o slujbă de Te-Deum, în semn de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra activității cadrelor didactice și a elevilor din toate generațiile. De asemenea, la manifestarea de față au luat parte numeroase oficialități județene și locale, dar și absolvenți ai instituției de învățământ. Alături de aceștia s-au aflat părintele Emil Gâlea și părintele Ioan Aloman, vrednici păstori ai credincioșilor dreptslăvitori din municipiul Aiud vreme de mai bine de trei decenii, după anul 1990.
Ansamblul vocal, reunit după aproape zece ani, a luat ființă în anul 2009, la inițiativa părintelui lect. univ. dr. Răzvan Brudiu, pe atunci cadru didactic pentru disciplina Religie. Repertoriul formațiunii corale a fost unul vast, interpretând atât cântece bisericeşti, cât și prelucrări laice şi folclorice. Corul „Hrisostom” a participat în anul 2012 la un festival de muzică sacră desfășurat în municipiul Orăştie, intitulat „Cu noi este Dumnezeu”, unde a obţinut locul I, la secțiunea „alte coruri”, iar în anul 2013 a luat parte la o reuniune corală în municipiul Câmpia Turzii, alături de alte șase formațiuni muzicale. De asemenea, pe parcursul anilor, a susținut mai multe concerte de colinde la Catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia, Catedrala mitropolitană din Sibiu sau Catedrala episcopală din Deva.
sursa: reintregirea.ro
Actualitate
Bărbat din Aiud, reținut după ce a distrus două uși, o cameră de supraveghere și instalația de apă dintr-un bloc
Un bărbat de 38 de ani, din municipiul Aiud, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de investigații criminale, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Alba, incidentul s-a petrecut în noaptea de 19 spre 20 iulie 2026, în intervalul orar 00:30 – 01:30, într-un bloc situat pe strada Axente Sever din Aiud.
Din primele cercetări a reieșit că bărbatul, aflat sub influența băuturilor alcoolice, ar fi provocat mai multe distrugeri folosind un obiect contondent. Acesta ar fi avariat două uși de acces în apartamente, camera de supraveghere montată pe holul imobilului, precum și ansamblul de branșament al apei care face legătura dintre rețeaua publică și unul dintre apartamente.
Polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de 21 iulie 2026 bărbatul urmează să fie prezentat procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, în vederea dispunerii măsurilor legale.
Actualitate
Noile biciclete de închiriat din Aiud, tot mai aproape de lansare. Sistemul de bike-sharing se află în etapa finală de testare
Sistemul public de închiriere a bicicletelor din municipiul Aiud se apropie de momentul inaugurării. În această perioadă sunt efectuate ultimele teste și verificări tehnice, înainte ca bicicletele să fie puse la dispoziția publicului.

Proiectul face parte din investițiile realizate pentru modernizarea transportului urban și promovarea mobilității sustenabile. Acesta presupune amenajarea unui sistem public de bike-sharing, cu stații amplasate în mai multe zone ale municipiului și acces la biciclete prin intermediul unei aplicații dedicate.
Prin implementarea acestui sistem, administrația locală urmărește să ofere locuitorilor o alternativă de transport nepoluantă, contribuind la reducerea traficului auto și la încurajarea deplasărilor pe distanțe scurte cu bicicleta.
Investiția este inclusă într-un proiect mai amplu de mobilitate urbană, care a cuprins și achiziția de autobuze electrice, instalarea stațiilor de încărcare și modernizarea infrastructurii de transport din municipiu.
Dacă testele finale se vor încheia fără probleme, sistemul de bike-sharing ar urma să fie inaugurat în perioada următoare, iar locuitorii din Aiud vor putea utiliza bicicletele pentru deplasările zilnice.
Actualitate
Acces mai sigur la Ambulatoriul Spitalului Municipal Aiud. Balustrada a fost reparată și modernizată printr-o sponsorizare
Accesul către Ambulatoriul Spitalului Municipal Aiud este, începând de astăzi, mai sigur pentru pacienți, după finalizarea lucrărilor de reparație și modernizare a balustradei de pe aleea de acces.

Intervenția a inclus repararea structurii existente, revopsirea acesteia și montarea unei mâini curente noi, contribuind la creșterea siguranței și a confortului persoanelor care ajung zilnic la ambulatoriu.
Lucrările au fost realizate prin sponsorizarea oferită de SC Real Doc Forest SRL, companie căreia reprezentanții spitalului i-au transmis mulțumiri pentru implicarea în sprijinul comunității locale.
Reprezentanții unității medicale subliniază că, deși poate părea o intervenție de mici dimensiuni, astfel de investiții au un impact important asupra pacienților, în special pentru persoanele în vârstă sau cu mobilitate redusă. Fiecare îmbunătățire contribuie la crearea unui mediu mai sigur și mai primitor pentru cei care beneficiază de serviciile medicale oferite de Spitalul Municipal Aiud.
-



Din Județacum 3 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 4 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 11 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 3 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 4 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 9 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 11 luniNume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 9 luniMuncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului































