Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, în semn de apreciere pentru măiestria artistică si pentru talentul, dăruirea și profesionalismul prin care a contribuit la îmbogățirea culturii naționale și a spiritualității universale, Președintele României, Klaus Iohannis, i-a conferit scriitorului aiudean Ioan Hădărig, Ordinul „Meritul Cultural” în grad de „Cavaler”. Categoria A – „Literatură”.

Ioan Hădărig s-a născut la 23 octombrie 1961 în Aiud, jud. Alba.

Căsătorit cu Marcela Hădărig, traducătoare, un fiu Vlad-Cristian, jurist

Licenţiat al Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale, specializarea: Sociologie;

Master: Literatură şi cultură românească în context european, Facultatea de Istorie şi Filologie

Volume publicate:

Poeme :

„Iubirea pe o cruce de nisip”, Editura Altip, Alba Iulia, 1996;

„Lupta nebunului cu valul, Inter-Art, Aiud, 2002,

„Apocalipsa după Ioan”, Inter-Art Aiud, 2007,

„Trupul amantului ucis”, Inter-Art Aiud, 2008,

„Atingerea singurătătii”, Editura Altip, Alba Iulia, 2012,

„Poemul tăcerii/Poème du silance”, traducere în limba franceză de Marcela Hădărig,   Editura Altip, Alba Iulia, 2013

„Aripile anotimpului. Transilvania poem”, Editura Altip, Alba Iulia, 2015

„ Imagini cu zei interzisi”, Editura „TopoMoldova, Iasi, 2015

  „Un alt anotimp/Une autre saison”, traducere în limba franceză de Marcela Hădărig,   Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2020

Albume:

„Imagini ale Aiudului de altădată”, album/poem editat în 7 limbi, în colaborare cu Robert Lixandru, ediţia I – 2008, ediţia a II-a şi a III-a -2011, editia a IV-a – 2014

Studiu monografic :

„ROMÂNIA LITERARĂ, Aiud – 1930. Studiu monografic sau trei repere (contradictorii) ale situării în afara istoriei culturale europene”, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2020

„ROMÂNIA LITERARĂ, Aiud – 1930; Editura „TopoMoldova, Iasi, 2015 

„ROMÂNIA LITERARĂ, Aiud – 1930. Studiu monografic sau trei repere (contradictorii) ale situării în afara istoriei culturale europene”, ediţia I – 2010, ediţia a II-a – 2011, ediția a III-a 2019 (Editura Ceconi, 2018)

Prezent în Antologia de Poezie Română Contemporană, volumul IV. Traducere în limbile franceză, engleză, germană, Editura TipoMoldova, Iași, 2015

Ediţii îngrijite (selectiv):

Nicolae Komives –„ Cana de fum” (Fiarele liniştii), Biblioteca revistei „Sfidări”, Dachau, Germania, 1999; Nicolae Komives – „Autoportret în zgomotul oglinzii”, Editura Alethea”, Bistriţa, 2000, Maria Pussy Gligor – Hulea – „Cântecul vieţii, cartea amintirilor”, Aiudul literar, nr. 25/2005, Livia Rebreanu-Hulea – „Cântecele mele” (memorii şi poeme), Aiudul literar, nr. 28/2008, Nicolae Komives –„ Vânãtoare luminoasa cu fiare ingenunchiate” Aiudul literar, nr. 38/2013, Nicolae Komives – „Trupul și mâine”,Editura Grinta, Cluj Napoca, 2016

Realizator şi coordonator al lucrărilor (în colaborare):

„Caietele Rebreanu”, Editura „ Altip”, Alba – Iulia, 2000; „Caietele Concursului de proză scurtă „Liviu Rebreanu”, Editura „ Altip”, Alba – Iulia, 2000; „Pictori aiudeni” (album) ”, 2000.

Antologii : „În cuvânt” (nouă poeţi aiudeni), Editura „Radu Bărbulescu”, Munchen, Germania 1998,  „Des mots batis en silence” – „Cuvinte zidite în tăcere”, traducere în limba franceză de Marcela Hădărig, (Aiudul literar, nr.26/2006 – editia I şi Aiudul literar, nr. 27/2007 – ediţia a II-a)

Poeme în antologiile: „Horia, mândru împărat” Alba – Iulia, 1994; „Avram Iancu, tulburător, năvalnic nume”, Alba – Iulia, 1997; „Horia – munte al vrerilor noastre”, Alba – Iulia, 2000; „Cântece de duminică”, antologie lirică de Ion Buzaşi şi Ion Mărgineanu – Alba Iulia în lirica Unirii, Editura „Unirea”, 2006

Redactor de carte, prefaţă, eseu: Liviu Rebreanu Hulea – „Poezii”, Editura „Şcoala Albei”, 1998 (redactor de carte); Maria Pussy Gligor-Hulea – „Cântecul vieţii, cartea amintirilor”, Casa de Cultură L. Rebreanu Aiud, 2002 (redactor de carte); Ştefan Balog –„Atingerea zilei de mâine”, proză fantastică, „Inter – Art”, Dachau, Germania, 1999 (prefaţă); Balog Istvan – „Kutyaélet” (Viaţă de câine), proză în limba maghiară, 2002 (prefaţă);; Ştefan Balog – „Traversarea”, (prefaţă), Inter-Art, 2007; Dorel Lazăr – „Praf în ochii orbilor”, Editura „Buna Vestire”, Blaj, 2003; Dorel Lazăr – „Manual pentru guvernarea României”, Editura „Buna Vestire”, Blaj, 2006; Dorel Lazăr – „Cu prostia în mână şi furtună în gură”, Blaj, 2008; Andrei Erna – „Fragmentele iubirii”, Inter-art, 2005, Albumul „10 ani de Inter-art/10 years of Inter-Art”, Albumul de artă contemporană „Intercontinental biennial of small graphics”, Inter-art, 2006, 2008, 2010, Catalogul Taberei Internaţionale de Grafică „Wine-Art”/ International Graphic Artcamp, 2008; albumul: „15 years of Inter-Art 1996-2010”; albumul : Ştefan Balog – alte realităţi / other realities”, Editura Altip, Alba Iulia, 2011; albumele: „Freedom end art – without borders” (Kutztown, Bruxelles),şi„Intercontinental Connections” (Washington), Editura Altip, Alba Iulia, 2011, 2013 etc.

Expoziţii de grup / Lucrări / Curatoriat/ Prezentare expoziții (selectiv):

Expoziţia Internaţională “Inter-Art”, United Nations Headquarter, New York (USA – 2009)

Expoziţie Internaţională “Inter-Art”, Woodrow Wilson Center, Washington DC (USA – septembrie 2011)

Expoziţie Internaţională “Inter-Art”, NAP Gallery, Kutztown, (USA – septembrie 2011)

Expoziţia Internaţională “Inter-Art”LIBERTATE SI ARTA-FARA FRONTIERE, Parlamentul European- Bruxelles,Belgia (martie-2013)

Expoziţia Internaţională “NATIONS-WATER-CULTURES”, United Nations Headquarter, New York (USA – 2013)

Expoziţia Internaţională „Inter-Art”, Gyomaendrod (Ungaria- martie 2014)

Expoziţia Internaţională „Inter-Art” CARTEA-OBIECT DE ARTA , Mai 2014, Alba Iulia

Expoziţia Internaţională „Inter-Art” LIBERTATE SI ARTA-FARA FRONTIERE, Mai 2014, Aiud

 “Conexiuni Interculturale”, Expoziţie Internaţională „Inter-Art”, Palatul Natiunilor Unite, Geneva (Elveţia-2015)

Expoziţia de grafica romaneasca,  Institutul Cultural Roman din New York (USA – 2015)

Expoziţia Internaţională “INTER-ART”, Sediul ONU, New York (USA – 2015)

Expoziţia Internaţională “INTER-ART-20 de ani”, Bibilioteca Naţională, (Bucureşti – 2016)

Expoziţia Interetnică de Artă Contemporană “Imaginile diversității”, Muzeul Cotroceni, (Bucureşti – 2016)

Expoziţia Interetnică de Artă Contemporană “Culorile diversității”, Palatul Națiunilor,Geneva (Elveția- 2017)

Expoziţia Interetnică de Artă Contemporană “Imaginile diversității”,Parlamentul European,Bruxelles(Belgia – 2018)

Expoziţia Interetnică de Artă Contemporană “Imaginile diversității”, Muzeul de Artă Tulcea (2018)

Expoziţia Interetnică de Artă Contemporană “Imaginile diversității”, Muzeul Cotroceni (Bucureşti – 2018)

Expoziţia Interetnică de Artă Contemporană “Imaginile diversității”, Muzeul Bucovinei (Suceava – 2019)

Expoziţia Interetnică de Artă Contemporană “Imaginile diversității”, Forumul German (Sibiu – 2019)

Comisar artistic al expozițiilor din cadrul manifestarii „ Primăvara artelor vizuale”, Rabat – Sale. Maroc (Mai – 2009)

Director artistic, curator: Taberele de artă plastică Inter-Art de la Aiud ( 1997-2018), Taberele internaţionale de creaţie pentru tineret (2006-2015), Taberele de grafică WINE ART, Tabăra internaţională PRISON ART

Expoziţiile Internaţionale Inter-Art organizate la Alba Iulia, Bucureşti, Cluj Napoca, Istanbul (Turcia), Rabat (Maroc), Viena (Austria), Gyomaendrod (Ungaria), Bruxelles (Belgia), Washington DC (SUA); Kutztown (SUA), New York (SUA), Geneva (Elveţia)

 Activitatea literară şi culturală:

Director artistic al Fundaţiei „Inter – Art” Aiud, al Galeriilor Inter-Art Aiud şi al Muzeului de artă contemporană Inter-Art Aiud; al Taberei Internaţionale de Artă Plastică „Inter – Art” Aiud , al Taberei Internaţionale de Creaţie pentru Tineret, al Bienalei Intercontinentale de Grafică Mică, al Festivalului Internaţional de Umor, al Festivalului Internaţional de Film şi Artă Fotografică Art Aiud, al Taberei Internaţionale de Grafică Wine Art, al  Taberei Internaţionale de Artă Plastică Prison Art

Director / Manager al Centrului Cultural L. Rebreanu Aiud: din 2004 până în prezent

Director al Companiei de Teatru Aiud – stagiunea 2005/06/07: „Ingerul electric” de Radu Macrinici şi în stagiunea 2007-08: „Tes” de Jerome Robart); stagiunea 2008-2009 : Vidám percek/Clipe vesele, spectacol muzical-umoristic în limba maghiară. Regia spectacolelor : Gelu Badea

Membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Alba – Hunedoara din anul 2011.

Cetăţean de onoare al  municipiului Aiud din anul 2013

Fondatorul  Fundaţiei „Inter-Art” Aiud România, a Galeriilor “Inter-Art” şi al Muzeului de Artă Contemporană “Inter-Art” din Aiud – alături de Stefan Balog şi Robert Lixandru.

Redactor sef la revista ASTRA AIUDEANA, ISSN 2602-036X

Premii și distincții (selectiv):

– Premiul revistei Discobolul și al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara, pe anul 2016 pentru volumul „ Imagini cu zei interzisi”, Editura „TopoMoldova, Iasi, 2015;

– Premiul ASTRA „Octavian Goga” pentru literatură, 2019

***

Referinţe critice la volumele Iubirea pe o cruce de nisip  (1995), Lupta nebunului cu valul (2002),  Apocalipsa după Ioan (2007), Trupul amantului ucis (2008) Atingerea singurătăţii (2012), Poemul tăcerii/Poème du silance (2013) Aripile cerului (2014) ( selective):

„… atrăgând atenţia prin concizia versului, prin lapidaritatea expresiei şi mai ales printr-o debordantă denunţare a locurilor poetice, căutate anume, ca într-o continuă nevoie de definire şi autodefinire prin vers a stărilor emoţionale. Ioan Hădărig este preocupat de încărcarea valenţelor poetice ale cuvintelor – pentru el poezia înseamnă în primul rând cuvântul – decantând prin combinaţia lor semantică, o nesfârşită stare de exultanţă coloristică de imagini, adesea în vecinătatea manierei suprarealiste de combinaţie simbolistică /…/ E o poezie de un tip special al notaţiei lirice, poetul fiind preocupat mereu nu atât de transformarea imagistică a trăirilor, cât de numirea lor simbolică, printr-o debordantă alăturare metaforică a cuvintelor.”

CONSTANTIN CUBLEŞAN (1996)

„… Cu o metaforă şlefuită într-o manieră ardeleană, autorul îşi uceniceşte versurile pe lângă Blaga, Arghezi şi Eminescu, arzând în pletele lor cărunte cuvântul fiară. Îmblânzirea, această „prima verba” a acelor ce vor să domnească în literatură, este o nebunie asumată, opusă viforniţelor ce se năpusteau în patul bolnavului /…/

Adept al unor construcţii „palpabile” cu ochiul raţiunii, poetul Ioan Hădărig nu face concesii decât rigorilor prin care îşi sculptează ideile. Tabloul aproape de naştere poate fi un anotimp al lacrimei /…/

Ciclul de poeme „piatră şi vânt” se desprinde parcă dintr-o alegorie, în ansamblul căreia se află chintesenţa filosofiei proprii… Cine ar putea ignora „lumina de tăcere” sau „viforul scheleticului copac de cer ?”

SORIN ARDELEANU (1997)

Titlul volumului de poezii al lui Ioan Hădărig conţine trei cuvinte încărcate de aură simbolică, iar sintagma în sine pare a fi o fericită alegere:

iubirea divinităţii pregnantă în mistica creştină, în interferenţa cu cea a omului faţă de divinitate, este exacerbată până la a-ţi iubi duşmanul. La Ioan Hădărig, „iubirea zideşte lacrimi” (piatră şi vânt – 8); „iubirea se naşte în ochii de zăpadă ai trădării” (cuvântul spaimă); „iubirea se naşte/ printre altare de ape” (Cuvânt răstignit într-o icoană, 3);

crucea este obiect al veneraţiei şi semn distinctiv al apartenenţei la ritul creştin, cu valenţe apotropaice, putând alunga diavolul; în luteranism, este gest de autobinecuvântare. La Ioan Hădărig, „sufletul tău – / trecută poartă de frunze / cruci de lumină în căderea râului”. (Cuvântul spaimă);

nisipul nu reprezintă nimic ca dimensiune creştină. În genere, e un simbol al mulţimii boabelor, a gloatei. Pentru psihanalişti, simbolizează matricea: ia forma lucrurilor care se mulează plastic în el. La sioniştii japonezi sau islamii arabi, substituie ploaia ca element purificator. La Ioan Hădărig, „cai se zbat în somnul cuvintelor / rana nisipului.” (piatră şi vânt – 9); „plete răvăşite peste nisipul / clepsidrelor.” (Cuvântul preludiu)/…/

Cele şapte cicluri ale textului poematic (ultimul văzut ca addenda, ca o apocalipsă…) constituie tot atâtea retuşuri ale unei vieţi trăite într-un alambic eteric, în care se filtrează concepte şi de la care nu te poţi aştepta decât la conoţaţii non-figurative. Poezie abstractă /abstractizată? mai bine spus apostolică (preluând un termen teologal), o abjurare a poeziei clasice, deşi ciclurile sunt dedicate unor cuvinte – temă : fiară, răstignit, preludiu, tăcere, spaimă, altar, însă într-o hermeneutică proprie, de conotaţie dadaistă, letristă, cvasi-post-modernistă, de pe altă listă decât cea tradiţional cunoscută.

Universul poetic hădărigan are o frumuseţe sonoră a versului deosebită de cea a înţelesului cuvintelor…

MIRCEA COLOŞENCO (2001)

Ioan Hădărig (…) debutează, în 1996, cu volumul ”Iubirea pe o cruce de nisip” (Editura Şcoala Albei) în care încearcă să spună totul despre sine, despre adăstările şi atitudinile sale culturale, despre iubire  şi prieteni, dar mai ales despre cum poate lumea să încapă în temniţa logosului. Întreaga carte e un discurs patetic înveşmântat în metafore, mai mult sau mai puţin căutate: timpul, / ca un amant de ziuă; cerul,- / pasăre aşezată pe rana copacului ; mâna,- / dimineaţă de cretă / aruncată peste timp; murmurul lacului, cuvântul spaimă-/câine adormit.

GRIGORE TRAIAN POP (2005)

(…) Dacă „Apocalipsa” este ultima parte a Noului Testament, atribuită de tradiţie evanghelistului Ioan (Botezătorul, fireşte!) şi care cuprinde proorociri cu privire la sfârşitul lumii (în religia creştină), la aiudeanul Hădărig „Apocalipsa” este, de fapt, felul de a te aşeza într-un fotoliu, în care tăcerii i se aduc merinde, i se ridică piedestale şi care se revarsă, ca într-o mare, deopotrivă izvoare, pârâuri, râuri, fluvii, ce-au luat forma cuvântului… ca atingere benefică a singurătăţii (…) În această carte este înţelepciunea, iar Hădărig încearcă să-i despice carnea, ca o „femeie călărind fiara”, să rămână Măria Sa Poetul „căptuşeală a zilei”… Şi „Apocalipsa după Ioan” continuă-ispită înveşmântată în tăcere. În acest fel de tăcere cititorul se simte bine, pentru că din umbra literelor curge lumină, un verb liric! (…)

ION MĂRGINEANU (2007)

Poezia lui Ioan Hădărig aduce, în peisajul liric autohton, un aer de supleţe ideatică şi o nuanţă clară de emoţie care sfidează barierele canonice ale cititorului comod de poezie. Pentru poetul Ioan Hădărig poezia este, obligatoriu, provocare cu dublă direcţie: a afectului şi a intelectului, acesta din urmă însă privit din perspectiva creaţiei de idei care permite creionarea după legile sensibilităţii. Poemele sunt, luate fiecare în parte, tablouri ale conştiinţei nedeghizate, poetul complăcându-se într-o stare de graţie aparte: jocul imaginilor devine joc al simbolurilor şi al arhetipurilor, închegarea semantică a traseului liric revelând un maestru de ceremonii excelent aşezat în cultură, care ştie să-şi dozeze deopotrivă bagajul teoretic pe care se sprijină şi preaplinul sufletesc pe care îl livrează, fără rest, cititorului. Multe dintre poeme sunt construite în jurul matricei religioase, recuperată de poet cu un instrumentar elegant şi modern, fără a-i răstălmăci sau oculta vibraţiile. Cert este că, pentru poetul Ioan Hădărig, sacrul este stare trăită prin poezie, şi nu simplă fluturare de gând.

DIANA CÂMPAN (2010)

Volumul de debut Iubirea pe o cruce de nisip, subintitulat fals jurnal de dragoste 1985-1986, Editura Şcoala Albei, Alba Iulia, 1996, cu o postfaţă de Ion Mărgineanu valorizează, redundant, ipostazieri ale cuvântului. Traiectul, sinuos, de supunere al vorbei/scrisului demarează cu tentativa de încartiruire a lexemului fiară. Deconcertant, eul liric îi alocă acesteia atribute sacrale, ca analgezic teluric, dar şi ca simbol al permanenţei sau spasmelor interiorităţii.

Nebunul nu este de sorginte donquijotescă, ci un monarh autoînvestit al cuvintelor, aristocraţie care-i oferă prilejul orgiastic şi consumist de-a devora „târfele iubirii” care-l încorsetează, dorind să-l scape de demonul creativ, printr-un act ignic, de purificare, profană însă. (Cuvântul fiară). Atitudinea de reverenţă faţă de predecesori se reflectă diacronic în  tripticul Cuvânt pentru Eminescu, Cuvânt pentru Blaga, Cuvânt pentru Arghezi, scală ce inventariază, imnic şi criptic câteodată, instrumentarul spiritualităţii lor. Cuvântul răstignit comportă o puniţie a sinelui, o flagelare circumscrisă atât motivului peregrinului, cu iz suicidal, cât şi, în secvenţa strofică secundă, o metaforă a solitudinii prin imaginea plastică a lupului singuratic, apatia fiinţală şi edificiul hibernal al tăcerii. Nostalgia recuperării cuvântului, a primenirii mijloacelor de expresivitate artistică este dublată simetric şi antitetic de apologia tăcerii.

Cel de-al doilea tom, Lupta nebunului cu valul, Inter-Art, 2002 se articulează simetric şi circular între două repere, rămăşiţele anotimpului, respectiv atingerea singurătăţii. Notele definitorii ale acestuia sunt simbolurile ascensionale subsumate metaforei zborului sau a păsărilor, apa – ca element primordial, vântul, dar şi piatra – efigie a perenităţii. Strategie modernă, artificiu artistic sau inducere a unei noi direcţii de lectură a acestora, à rebours, poetul alege să amplaseze titlul în finalul textului, aspect care le conferă atribute conclusive. În pofida faptului că este un degustător al poemelor cu rimă regulată, Ioan Hădărig optează în scris pentru varianta versului liber, a alternanţei dintre stihurile mai lungi şi cele mai scurte, ceea ce abstrage discursul liric normelor constrictoare ale prozodiei clasice. Obsesiv şi reiterativ este inserată textual tematica erotică, dar aceasta doar în structura de suprafaţă, deoarece autorul învăluie în vocabule afective actul creator. Eul liric îşi arogă disponibilităţi demiurgice, de maieut al feminităţii, într-un elogiu al iubirii carnale, derulate în regim nocturn (În noapte…) Viziunile coşmareşti se conjugă în aprehensiuni lexematice („îndărătnica fiară se ascunde în saliva / cuvântului”), dublate de o poetică a recluziunii, dar care nu omite coliziuni oximoronice cu o exterioritate în care luminozitatea difuză creează o aură intimistă, amplificată de melodicitatea senzuală a celor de la Scorpions (Val iernând în podul palmei). Zidul şi fuga i-a forma unei metafore a iubirii, dar şi a creaţiei. Imaginea feminităţii se propagă, în manieră blagiană, ca un melanj dintre sacru şi profan. Ambiguitatea discursului comportă, la fel ca în cazul lui Nichita Stănescu, interpretări multiple. Frecvenţa verbelor la moduri nepersonale sugerează atât deriziunea şi demonetizarea livrescului, cât şi sordida monotonie, maşinistă a cuplului.

Cel de-al treilea volum, Apocalipsa după Ioan, Inter–Art, 2007, surprinde iniţial rătăciri, alienări ale afectului care implică manifestări intense, dorinţa de imolare a femeii cantonată într-un edificiu retractil de tăcere în faţa dorinţei ardente, astfel încât sinele capătă accente divinatorii, alungând lumina şi instaurând hegemonia întunericului. În pofida combustiei de la început finalul aduce tandreţea protectorală a eului care se limitează la contemplaţii vizuale. Virtuţile benefice ale nocturnului capătă accente zoomorfe în noaptea ca o pasăre de pradă, titlul fiind reluat identic în incipitul textului, ceea ce creează o relaţie de simetrie şi recurenţă, dar şi sugestia închiderii. Întunericul pare a cotropi universul, într-o invazie din care diurnul se lasă învins. Mai pregnant decât în volumele precedente, temporalitatea este una ascendentă şi corosivă, astfel încât recursul la perioada infantilă în poezia copilul din mine, constituie o posibilitate de salvare a alterităţii, dar şi de purificare. Se remarcă deopotrivă amplificarea obsesivă a tăcerii, fie că e una punitivă, a fiului, fie un refuz de devoalare a sinelui care conservă o atitudine ermetică şi cochiliară. (tăcerea fiului). Poetul oferă trepte evolutive ale tăcerii, care se revarsă ubicuu asupra munţilor, a trupului, a tăcerii. Tăcere peste tăcere, aşadar, într-o conspiraţie universală din care comunicarea este repudiată.

 … Trupul amantului ucis, Inter-Art, 2008, reia grupajele lirice prezente în cele anterioare inserând 15 texte intitulate simplu, dar numerotate cu cifre arabe, tăceri. Trecerea la plural a substantivului comportă ideea multiplicării ipostazelor tăcerii, care este motivul monocord al tomului. „Tăcerea ca o noapte de cenuşă” din prima poezie va fi amplificată de teroarea istoriei, marcată de singurul element auditiv care punctează trecerea implacabilă a timpului, dar şi monotonia existenţei. (tăceri 2) Deşi liantul evident între poeme îl constituie tăcerea, timpul devine elementul terifiant care dislocă fiinţa, contaminat şi el de tăcere. Subdiviziunile lui, anotimpul, dimineaţa, ora, amintirea, trecutul, mâine sunt toate subsumate nopţii care învăluie tăcerea ca un scut protector. Asistăm deopotrivă la o molipsire, grefată pe un aparent paradox: „câtă noapte poate/ cuprinde tăcerea/ cuvintelor,/ câtă tăcere poate/ ascunde noaptea/ cuvântului”. (tăceri 12) Poemul final, melancolic, induce sugestia extincţiei sau din contră recuperarea, prin apelul la memorie, a sinelui.

DANIELA SITAR-TAUT (2010)

Volumul Atingerea singurătăţii, pecetluit cu semnele autenticităţii celei mai robuste, este, cu siguranţă, o operă de artă în sine, rezultată dintr-o fericită sincronizare a discursurilor artistice. Ioan Hădărig, poet al tăcerilor pline, solemne în expresivitatea lor (…) are, şi de această dată, virtuozitatea unui spirit adânc aşezat în starea lirică nejefuită de dilemele cotidianului; este eul creator etern fascinat de rezonanţele plurivalente ale conştiinţei în acord perfect cu preajma. Lirismul său este lirismul-respiraţie, nu are niciodată nuanţele rutinei comode, ci provoacă la degajarea din latenţa perceptivă, poezia sa primind valenţele unei lecturi discrete, dar ferme a subteranelor fiinţei. E un poet care caută alianţa cu lumea, cu elementarul, are vocaţia de a tălmăci la modul liric tensiunile şi alchimia vieţii. Ioan Hădărig se povesteşte în fiecare poem, nimic nu e fals, nimic cosmetizat, totul se adaptează la felul în care sufletul sensibil îşi consumă extazul, transformându-l în cunoaştere. Poetul recuperează jocul metaforic şi îl duce pe pragul visului, pipăie semnele lumii cu un fel de dor ancestral după sacru şi pur, virtutea sa poetică desemnând o cale de mântuire şi o alternativă discretă la indiferenţa care fărâmiţează sensurile vieţii. „Crud ca o sămânţă de înger”, Ioan Hădărig oferă acel gen de experienţă lirică pe care trebuie să o consumi circular, descifrând în tihnă nucleul metaforic stratificat şi lăsându-te în voia aceleiaşi tăceri instauratoare de sens care îl domină, necesar şi emblematic, pe poet.(…)

DIANA CÂMPAN (2012)

Volumul (Poemul tăcerii) împlineşte alianţa între două simboluri care, privite din interior, aparţin lumii nealterate a începutului: tăcerea şi sugestiile pietrei. Ioan Hădărig, poet al esenţelor tari din lumea imaginilor poetice şi artistul grafician Ştefan Balog propun, fiecare cu instrumentele lui, un joc adânc al semnelor, simbolurilor şi sensurilor: poetul se întoarce spre arhetipul însuşi al Cuvântului,  graficianul spre imaginea pietrificată, lustruită numai cu ochiul, a lumii.

Parcă urmând un avertisment al poetului Mihai Eminescu („Urechea te minte şi ochiul te-nşeală”), poetul Ioan Hădărig găseşte de cuviinţă să se aplece, ca într-un ceremonial de mare clasă, asupra acelor elemente ale destinului care fac omul şi preajma să graviteze în jurul ideii de divinitate, fiecare cu mersul înţelept şi cu o plăcere elegantă de a participa la aceeaşi armonie fascinantă. Poezia devine un fel de cupă în care harul poetului se transparentizată până la Idee, o cupă în care au primit drept să intre, în cercuri concentrice, toate marile valori: de la sacru şi frumos, până la iubire şi ecou, de la copil şi ploaie până la revoltele ascunse ale sufletului.   Grafica însoţitoare a poemelor întregeşte, adesea prin alegorii ale formelor şi prin vagi sugestii metaforice, provocarea înaintată cititorului.

Dialogul artistic este cutremurător: poetul lasă impresia că adună, ca într-un mitic corn al abundenţei, toate imaginile destinului care, însumate, se întorc spre starea de punct din care se nasc toate. Şi cum pentru poet începutul înseamnă tăcere, volumul defineşte tăcerea nu ca pe o formă de protest sau de oboseală, ci ca salvare a conştiinţei asaltate de mozaicul elementelor trecătoare. Pâlnia imaginarului, îndelung stilizată, este una coborâtoare.

Graficianul face exact mişcarea inversă: din centrii fermi ai imaginilor, stilizează zborul, înălţarea, exuberanţa, în fiecare lucrare elaborează povestea înălţătoare a pâlniei destinului. Artistul nu e invadat de conştiinţa vidului, lucrările sale mixează parcă sunete, senzaţii, atitudini, măşti.

Puse cap la cap, cele două pâlnii ale semnificaţiilor formează o superbă clepsidră. Nisipul suntem noi. Un timp devorator, obsesiv, de neevitat, întoarce poezia spre tăcere şi pietrifică forma, în acelaşi act de salvare.

DIANA CÂMPAN (2013)

Poemele lui Ioan Hădărig se nutresc dintr-o obsesie recurentă. Nucleul acesteia e vieţuirea în clipă. Toate imaginile acestor poeme dau seamă de relaţiile conştiinţei lirice cu timpul. Experierea timpului e chiar tema acestor poeme. Frântura, clipa se recunosc în tonul sacadat al versurilor.Vieţuirea în clipă strecoară în poeme o afectivitate negativă. Subiectul liric e dispus să recepteze anxietăţi. O zonă crepusculară a sufletului, atinsă de accente expresioniste, se recunoaşte în fiecare imagine. Aşadar, timpul trăit ca frântură, clipa prezentă acum şi aici, timpul amintit, timpul presupus sunt personajele lui Ioan Hădărig. Lirismul se constituie preponderent prin confesiuni austere, lăsând loc şi interpelărilor în sâmburele cărora se poate vedea o conştiinţă angoasată. Marca poemelor e solitudinea. Singurătăţi tenace îşi pun bornele şi nasc nelinişti în fiecare vers. Poetul exhibă un imaginar fără retorisme, versurile au sobrietatea unor sentinţe.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS