Rămâi conectat

Știri din zonă

Sediul Primăriei Rădești, inaugurat de oficialitățile locale și județene. Investiția de rabilitare – modernizare a costat peste 1,1 milioane lei

Publicat

în

De acum, comuna Rădești se poate mândri, cu unul dintre cele mai moderne si mai frumoase sedii de primarii comunale din judetul Aba, clădirea fiind reabilitată, modernizată și dotată la standarde europene.

În prezența personalului administrației și ai instituțiilor județene, vineri, 7 mai a avut loc la Rădești inaugurarea oficială a sediului primăriei locale. La eveniment au luat parte: primarul și viceprimarul comunei, Alin Nicula, respectiv Tiberiu Balasz, președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, respectiv vicepreședintele Marius Hațegan, parlamentarii Sorin Bumb și Florin Roman, prefectul Județului Alba, Nicolae Albu, consilieri locali, reprezentanți ai poliției comunale, antreprenorul construcției, finanțatorul investiției ș.a.  Slujba de sfințire a locației a fost săvârșită de preotul paroh Ioan Ghibescu de la Biserica Ortodoxă „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Rădești.

Ideea renovarii construcției i-a aparținut edilului Alin Nicula, acesta fiind unul dintre principalele obiective pe care și le-a propus de când a devenit primar al localității.

Potrivit primarului, investiția a începută anul trecut s-a ridicat la suma de 1.172.199, 30 lei: Din fonduri europene – 343.824, 71 lei și 828.374,59 lei din bugetul local. S-au realizat lucrări de amvelopare clădire, schimbare instalații termice și electrice, un nou sistem de încălzire centralizat, schimbat acoperiș, linie modernă de telefonie, mobilier nou, recompartimentare spații, instalații supraveghere cu camere video interior și exterior, sală de ședințe, birouri moderne  ș.a.

„Cu ajutorul fondurilor europene și cu bani de la bugetul local, am reușit să finalizăm ce ne-am propus si cred ca a iesit ceva deosebit.Deși termenul de finalizare a investiției era luna octombrie 2021, am reușit să devansăm acest termen cu 7 luni, ceea ce înseamnă ceva.  Încă de pe vremea când am deținut funcția de viceprimar m-am gândit la reabilitarea și modernizarea construcției, iar faptul ca am reusit acest lucru reprezinta pentru mine o împlinire. Era necesar sa să avem un sediu modern, transformat radical într-o instituție la standarde europene, care să răspundă nevoilor actuale”, a declarat primarul Alin Nicula.

La rândul lor, președintele Consiliului județean, parlamentarii de Alba și prefectul județului, i-au felicitat pe edilii locali pentru modul în care s-au implicat în finalizarea investiției, dar n-au uitat să felicite și să aducă mulțumiri constructorului, firma Roby & Ery Construct SRL Ciumbrud , care a executat o lucrare de excepție.

Constantin PREDESCU


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Știri din zonă

Sărbătoare de suflet, în comunitatea din Rădești: Credincioșii au celebrat Pogorârea Sfântului Duh și au ieșit la câmp pentru sfințirea holdelor

Publicat

în

Într-o atmosferă de profundă trăire spirituală și respectare a tradițiilor strămoșești, credincioșii din parohia Rădești au îmbrăcat haine de sărbătoare cu ocazia praznicului Pogorârii Sfântului Duh (Rusaliile).

Evenimentul central a avut loc la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, unde comunitatea s-a adunat în număr mare pentru a lua parte la Sfânta Liturghie și la rânduielile specifice acestei mari sărbători creștine.

• Slujba a început de dimineață în locașul de cult

După Sfânta Liturghie, s-au citit cele șapte rugăciuni de invocare a Sfântului Duh, momente în care întreaga comunitate a îngenuncheat, cerând binecuvântare, pace și ocrotire pentru familiile lor și pentru întreaga așezare.

• Procesiunea și Ieșirea la Câmp: Sfințirea Apei și a Roadelor Pământului

Punctul culminant al zilei a fost marcat de tradiționala procesiune în hotarul satului. Într-un gest de unitate și credință, tineri și bătrâni, mulți dintre ei purtând cu mândrie costumul popular  au pornit în procesiune către câmp, purtând prapuri și icoane.

Odată ajunși în mijlocul holdelor, părintele paroh, Ioan Ghibescu a oficiat slujba de Sfințire Mică a Apei (Aghiasma), însoțită de rugăciuni speciale pentru: Mântuirea și sănătatea credincioșilor; Ferirea culturilor de grindină, secetă și dăunători; Rodirea pământului și belșugul holdelor care hrănesc comunitatea. La finalul slujbei, preotul a stropit cu apă sfințită pământul, holdele de grâu și pe toți cei prezenți, revărsând simbolic binecuvântarea divină asupra muncii de peste an a gospodarilor din Rădești.

Sărbătoarea s-a încheiat într-o notă de bucurie și comuniune, localnicii întorcându-se la casele lor cu sticle conținând aghiazma mică, spice de grâu,  cu sufletele luminate și cu speranța unui an mănos și liniștit.

Există obiceiul ca în Duminica Rusaliilor, săfie sfinţite ramuri de tei înflorit şi apoi să fie duse acasă, pentru a fi puse la uşă sau la icoane, în credinţa că vor păzi casa de furtuni, grindină şi duhuri rele. Aceste crenguțe sfințite simbolizează limbile de foc pogorâte asupra Apostolilor.

„Rusaliile reprezintă nu doar întemeierea Bisericii noastre, ci și momentul în care aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru roadele pământului. Ieșirea la câmp este o tradiție sfântă prin care cerem ca munca mâinilor noastre să fie binecuvântată și ferită de încercări”, a transmis comunității preotul slujitor, Ioan Ghibescu.

Constantin PREDESCU


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Incendiu de vegetație uscată izbucnit la limita teritorială dintre localitățile Izvoarele și Vălișoara. Intervin pompierii militari din Aiud

Publicat

în

Pompierii militari din Aiud au fost solicitați să intervină, vineri seara, pentru localizarea și stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit la limita teritorială dintre localitățile Izvoarele și Vălișoara.

„Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetație uscată la limita teritorială dintre localitățile Izvoarele și Vălișoara. Forțe alocate: 1 x autospecială de stingere cu apă și spumă”, a transmis ISU Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Incendiu izbucnit la un autoturism pe Autostrada A10, sensul de mers Aiud-Turda

Publicat

în

Pompierii militari din Aiud au fost solicitați să intervină, joi seara, pe Autostrada A10, la Km 57, sensul de mers Aiud-Turda, după ce un autoturism a luat foc.

„Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism, pe Autostrada A10, sens de mers Aiud-Turda, Km57. Forțe alocate: 1 x autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor”, a transmis ISU Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud