Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Semicentenarul Școlii Gimnaziale „Axente Sever” Aiud: „Personajul istoric care mă inspiră” – concurs de desene și eseuri, dedicat istoriei, literaturii si artelor

Publicat

în

Cuvintele lui Barbu Stefanescu Delavrancea „România este patria noastră și a tuturor românilor. E România celor de demult și a celor de apoi.  E România celor dispăruți și a celor ce va să vie” ne-au inspirat ca la sărbătorirea semicentenarului Școlii Gimnaziale „Axente Sever” Aiud, să dedicăm luna aprilie, „Personajului istoric care mă inspiră”, concurs de desene și eseuri, activitate dedicată istoriei, literaturii și artelor”, ne-a declarat prof. Ana-Maria Maier, director adj. la unitatea de învățământ mai sus amintită. 

Prezenți la evenimentul aniversar, elevii din scolile aiudene au redat prin culoare personajul istoric care i-a fascinat. Au incondeiat in expresii, cuvinte, trasaturi demne de urmat de fiecare pentru a fi cetateni demni, mandri de origini, mostenite de la Brancoveni, Avram Iancu, Axente Sever, Carol al II-lea, Regina Maria si multe alte personaje care au scris povesti de adevarata istorie. Activitatile au prins culoare si prin cuvintele rostite de doamna profesor Despina Stanciu, inimoasa reprezentanta a Asociatiunii Astra Despartamantul Ovidiu Hulea Aiud, care a prezentat istoria scolilor aiudene .

Versurile recitate de managerul partenerului scolii, Centrul Multicultural „Liviu Rebreanu” Aiud, domnul Ioan Hadarig pe sunetul melodios al naiului domnului Marius Moga, au trezit sentimente intense in sufletele copiilor si ale tuturor celor prezenti. Un moment aparte l-a constituit prezentarea cartii aiudeanului Silviu Opris, „Eroi de razboi” de catre domnul Florea Alin de la biblioteca municipiului. Doamna profesor Corina Oniga a prezentat auditoriului viata si activitatea patronului spiritual al scolii, Ioan Axente Sever, profesor de latina si de limba romana, revoluntionarul de la 1848. Emotii au trezit toti elevii premiati care au dat citire eseurilor pregatite, prezentand motivul alegerilor facute si stârnind interes pentru istorie si de ce nu, curaj celor mai timizi spre a isi asterne gandurile pe hartie si a le face cunoscute .

S-au remarcat prin lucrarile plastice elevii: Ghibescu Efremia, clasa a III-a B de la Scoala Gimnaziala „Axente Sever”, Groza Adina, clasa a V-a , Colegiul National „Titu Maiorescu” si Bogdan Naomi, clasa a XI-a B, Liceul Tehnologic Aiud. La concursul de eseuri s- a remarcat elevul Tatar Ciprian din clasa a XI-a B de la Liceul Tehnologic Aiud, iar Marele Premiu a revenit celei mai tinere participante, Szilaghi Ioana Stefania din clasa a V-a de la Colegiul National „Titu Maiorescu” Aiud.

„Asa cum stim, in spatele acestor elevi sunt niste profesori dedicati carora le multumim pentru semintele sadite in mintea si sufletul tinerilor acestia frumosi. Multumim doamnei director Mihaila Daciana, doamnei bibliotecar Florea Oana, colegilor si partenerului Centrul Multicultural „Liviu Rebreanu” Aiud , corului scolii coordonat de doamna profesor Irimie Adriana pentru reusita evenimentului, pentru valorile morale promovate, elevilor aiudeni care au demonstrat inca o data ca sunt mandri ca sunt romani, ca fac parte din minunata comunitate a aiudenilor”, ne-a mărturisit prof. Ana–Maria Maier.

Constantin PREDESCU




Învățământ-Cultură

Trei eleve ale Școlii Gimnaziale „Axente Sever” Aiud au ocupat toate treptele podiumului la Felix TrailRun 2026

Publicat

în

Performanță remarcabilă pentru trei eleve ale Școlii Gimnaziale „Axente Sever” din Aiud, care au obținut locurile I, II și III la competiția Felix TrailRun 2026, reușind să ocupe integral podiumul.

Cele trei sportive, eleve în clasele a IV-a A și a IV-a C, sunt:

  • Jensen Charlotte – clasa a IV-a C;
  • Hard Adriana – clasa a IV-a C;
  • Dan Andreea – clasa a IV-a A.

Prin rezultatele obținute, micile atlete au demonstrat perseverență, ambiție și pasiune pentru sport, confirmând valoarea muncii depuse în pregătirea competițională.

Elevele reprezintă și Athletic Club Aiud și se pregătesc sub îndrumarea profesoarei Ioana Bozdog, cadru didactic al școlii, căreia îi revine un rol important în formarea și dezvoltarea tinerelor sportive.

Rezultatul de la Felix TrailRun 2026 reprezintă un motiv de mândrie atât pentru comunitatea școlară, cât și pentru clubul sportiv pe care îl reprezintă cele trei eleve.

Conducerea și colectivul Școlii Gimnaziale „Axente Sever” Aiud le felicită pe Charlotte, Adriana și Andreea pentru performanța obținută, precum și pe profesoara Ioana Bozdog pentru implicare, profesionalism și dedicare.




Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Elevi din cadrul Școlii Gimnaziale „Ovidiu Hulea” din Aiud au descoperit frumusețea bisericii în cadrul programului „Școala altfel”

Publicat

în

Marți, 20 octombrie 2026, elevii clasei I A de la Școala Gimnazială „Ovidiu Hulea” din Aiud au participat la o activitate educativ-catehetică desfășurată la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din municipiu, în cadrul programului național „Școala altfel”. Intitulată „Micii exploratori în Casa lui Dumnezeu”, întâlnirea le-a oferit copiilor ocazia de a descoperi semnificația locașului de cult prin rugăciune, lectură, activități creative și jocuri educative.

Activitatea a debutat cu rugăciunea „Tatăl nostru”, rostită în comun, după care părintele paroh Nicolae-Ioan Aloman le-a vorbit celor mici despre rolul bisericii ca spațiu al întâlnirii cu Dumnezeu și al comuniunii dintre credincioși.

Pe înțelesul copiilor, preotul a prezentat principalele elemente ale locașului de cult, semnificația icoanelor, importanța rugăciunii și regulile de comportament în biserică. Un moment deosebit de interesant a fost dedicat prezentării obiectelor de cult, printre care Sfânta Evanghelie, cădelnița, epitrahilul, cristelnița, Sfântul Potir și Sfântul Disc. Elevii au aflat informații despre rolul și utilizarea acestora în cadrul sfintelor slujbe.

Povești cu tâlc despre bunătate, prietenie și generozitate

Programul a continuat cu un moment de lectură și reflecție, având ca punct de plecare două povestiri cu tâlc: „Darul cel mai frumos” și „Locul de lângă mine”. Lecturile au fost urmate de discuții interactive, prin care elevii au fost încurajați să descopere importanța bunătății, a generozității, a prieteniei și a grijii față de aproapele.

Pornind de la exemple apropiate de experiența lor cotidiană, copiii au înțeles că gesturile simple și faptele bune pot aduce bucurie celor din jur și pot contribui la construirea unor relații bazate pe respect și solidaritate.

Creativitatea și imaginația și-au găsit locul în cadrul unui atelier de colorat, în care fiecare copil și-a exprimat sensibilitatea prin desen. După o scurtă pauză pentru gustare, elevii s-au bucurat de momente de joacă și recreere în curtea bisericii, într-o atmosferă veselă și prietenoasă.

Învățarea prin joc, la finalul activității

La întoarcerea în biserică, elevii au participat la un exercițiu interactiv de recapitulare. Prin extragerea unor cartonașe cu întrebări despre informațiile prezentate pe parcursul vizitei, copiii și-au verificat cunoștințele într-un mod atractiv, bazat pe dialog și implicare activă.

Întâlnirea s-a încheiat cu o rugăciune de mulțumire, iar la despărțire fiecare copil a primit un mic dar, ca amintire a acestei experiențe.

Activitatea „Micii exploratori în Casa lui Dumnezeu” a reprezentat un prilej de apropiere a elevilor de viața Bisericii și de familiarizare cu valorile creștine. Prin îmbinarea explicațiilor religioase cu lectura, creativitatea și jocul, întâlnirea a demonstrat că educația religioasă poate fi transmisă într-un mod accesibil și atractiv, contribuind la dezvoltarea cunoașterii, a credinței și a dragostei față de semeni.

 

Înv. Luminița Manole




Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Echipa de fotbal a Liceului Tehnologic Aiud a câștigat Cupa Viitorilor Polițiști

Publicat

în

Elevii din opt licee ale județului Alba au participat, pe 12 octombrie 2026, la Cupa Viitorilor Polițiști la fotbal, competiție organizată de Biroul Pregătire Profesională Alba.

Evenimentul a urmărit promovarea profesiei de polițist și încurajarea tinerilor interesați să se alăture Inspectoratului de Poliție Județean Alba. Pe teren s-au întâlnit echipe de la unități de învățământ din Alba Iulia, Sebeș, Teiuș, Câmpeni, Aiud, Baia de Arieș și Ocna Mureș.

Trofeul a fost câștigat de echipa Liceului Tehnologic Aiud. Locul al doilea i-a revenit Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș, iar pe poziția a treia s-a clasat Colegiul Național „Avram Iancu” din Câmpeni. Mențiunea a fost obținută de Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia.

Organizatorii au mulțumit instituțiilor și organizațiilor care au sprijinit desfășurarea competiției, între care Asociația Județeană de Fotbal Alba, CSM Unirea Alba Iulia și Serviciul Județean de Ambulanță Alba.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud