Știri din zonă
Slujba Sfântului Maslu săvârșită la Biserica Ortodoxă „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Rădești
Se spune ca Taina Sfântului Maslu este aducatoare de tămaduire și de aceea credincioșii participă in număr mare la astfel de slujbă.

În contextul Postului Mare, peste 100 de credincioși din localitatea Rădești și nu numai, s-au reunit duminică seara, la slujba Sfântului Maslu, oficiată în biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din comună.
Evenimentul s-a desfășurat cu binecuvânterea Preasfintitului Parinte Irineu, Ariepiscop al Alba Iuliei, la invitația părintelui paroh Ioan Ghibescu, care de aproape 20 de ani păstorește credincioșii ortodocși din frumoasa localitate.
Aici, un sobor de 6 preoți din Protopopiatul Aiud (Ovidiu Tuluc- Parohia Sâncrai, Bogdan Florea –Măhăceni, Florin Suciu – Stremț, Iulian Morar – Meșcreac, Nicolae Usca din Noșlac, Respectiv Ioan Ghibescu – Rădești) a savarsit Taina Sfantului Maslu, in prezenta credincioșilor veniți special să participe la acest eveniment de de înaltă trăire spirituală.
La final, s- a rostit un cuvânt de învățătură in care a fost subliniat rolul duhovnicesc al Sfintelor Taine in viata credinciosilor. S-a vorbit despre mărturisitori și mărturisirea credinței, legătura noastră cu persoanele în vârstă și modul în care ne arătăm credința rugându-ne unii pentru alții. Taina Sfântului Maslu ca înțeles și semnificații este admirabil cuprinsă în cele șapte Sfinte Evanghelii care, prin înțeleapta lor alegere ca text (pericopă) și ordine de citire, prezintă lucrarea lui Dumnezeu de identificare, de îngrijire, de vindecare a tuturor celor care sunt bolnavi trupește și sufletește – conștient sau mai puțin conștient.
Denumirea de maslu este de origine slavă: „maslo” care înseamnă „untdelemn”, dar se mai foloseşte denumirea de „eleoungere” – „ungere cu untdelemn”.
Prin Sfintele Taine, prin participarea activa la viata Bisericii, persoana umana lasa in urma negura pacatului si intra in lumina cea neapusa a dumnezeirii. Imaginea comuniunii desavarsite atat cu Dumnezeu cat si cu semenii este de fapt imaginea Bisericii.
Taina Sfântului Maslu este una dintre cele mai solicitate și frecventate slujbe săvârșite în Biserica Ortodoxă. Acest lucru se datorează faptului că prin această sfântă slujbă ne rugăm pentru tămăduirea de boală a tuturor celor care sunt în suferință trupească și sufletească. Și cum boala este o realitate care ne înconjoară la tot pasul, este firesc ca dorința de însănătoșire să fie tot mai puternică în oameni, alergarea la mijloacele de vindecare, cât mai grabnică, iar nădejdea în mila și ajutorul lui Dumnezeu, tot mai mare.
Constantin PREDESCU
Știri din zonă
Parcări noi la Primăria Mirăslău: 25 de locuri pentru cetățeni, angajați și pacienții dispensarului
Administrația locală din Mirăslău amenajează 25 de noi locuri de parcare în zona sediului Primăriei, pentru a facilita accesul cetățenilor, al angajaților instituției și al persoanelor care se adresează dispensarului medical care funcționează temporar în clădire.

Investiția vine după finalizarea lucrărilor de renovare a sediului Primăriei Mirăslău, realizate printr-un proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de aproximativ 3 milioane de lei, scrie ziarulunirea.ro.
Două parcări, în fața și în spatele primăriei
Potrivit primarului comunei Mirăslău, Aurel Mărginean, lucrările de amenajare a parcărilor au început în această perioadă, iar investiția este realizată din fondurile proprii ale administrației locale.
În fața sediului primăriei vor fi amenajate aproximativ 10 locuri de parcare, în timp ce în partea din spate a clădirii vor fi create alte 15 locuri.
„Urmează să amenajăm și ambientalul, ceea ce înseamnă de jur împrejurul primăriei, să facem niște parcări pentru automobilele care vin cu cetățeni sau cu angajați”, a declarat primarul Aurel Mărginean.
Noile locuri de parcare sunt necesare și în contextul în care dispensarul medical funcționează, în prezent, în sediul primăriei. Astfel, autoritățile locale urmăresc să elimine parcarea autoturismelor pe DC 81, unde acestea pot îngreuna circulația și pot crea situații periculoase pentru participanții la trafic.
„Să nu mai stea mașinile pe DC 81, creând și pericol de accidente, și disconfort pentru circulație. Având în vedere că aici este și dispensarul uman, care funcționează deocamdată în sediul primăriei, sunt foarte multe mașini”, a explicat edilul.
Investiție de aproximativ 300.000 de lei
Valoarea investiției se ridică la aproximativ 300.000 de lei, bani alocați din bugetul local al comunei Mirăslău. Lucrările ar urma să fie finalizate în aproximativ o lună.
„Am dat ordinul de începere al lucrării. Materialele se descarcă acum, urmând ca de luni să intre în plin și să se realizeze în cel mai scurt timp. Estimăm că, într-o lună de zile, ar trebui să fie finalizate lucrările”, a declarat primarul comunei Mirăslău.
Prin amenajarea celor două parcări, administrația locală își propune să ofere condiții mai bune pentru cetățenii care ajung la instituțiile publice din zonă și, totodată, să contribuie la fluidizarea traficului pe drumul comunal.
Știri din zonă
Turistă din Ungaria, accidentată pe Piatra Secuiului. Salvamontiștii de la punctul Rimetea intervin pentru evacuare
Salvatorii montani intervin, duminică, pe Piatra Secuiului, în zona Rimetea, pentru acordarea primului ajutor unei femei, cetățean maghiar, care ar fi suferit o fractură la un membru inferior.

Apelul de urgență a fost primit prin 112. Incidentul s-a produs pe traseul turistic marcat cu bandă roșie. La fața locului intervine echipa de salvatori montani aflată în serviciu la Rimetea, care urmează să acorde primul ajutor și să asigure evacuarea persoanei accidentate.
ACTUALIZARE: „Victima accidentului, a fost găsită și evacuată de pe munte de către echipajul de salvatori montani, predata echipajului de prim-ajutor al SMURD CLUJ, solicitat la întâlnire”, a mai transmis Salvamont Alba.
Știri din zonă
Bărbat de 60 de ani din Rimetea, reținut pentru braconaj cinegetic și deținere ilegală de arme
Un bărbat în vârstă de 60 de ani, din Rimetea, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, fiind cercetat pentru braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Măsura a fost dispusă în data de 29 august 2026 de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei ai Secției 3 de Poliție Rurală Aiud.
Potrivit anchetatorilor, bărbatul a fost identificat în timp ce se afla într-un fond de vânătoare situat în extravilanul localității Rimetea, unde și-ar fi amenajat o zonă destinată practicării vânătorii.
În urma verificărilor, asupra acestuia au fost identificate o armă neletală și una letală, ambele deținute ilegal. Polițiștii au stabilit, de asemenea, că bărbatul nu deținea autorizație de vânătoare.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, în vederea documentării întregii activități infracționale.
-



Din Județacum 4 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 5 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 5 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 5 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 10 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 10 luniMuncitor din Sri Lanka reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat banii angajatorului
-



Din Județacum 9 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 10 luniKaufland Aiud, inaugurat în prezența oficialităților. Deschiderea pentru public va avea loc mâine






























